Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Am privit înapoi sã vãd dacã nu cumva aleargã cineva în urma noastrã ca sã ne întoarcã. Nu alerga nimeni. Împreunã cu Moldovan mergeam la pas tãcuţi spre tramvai. Avem un sentiment ciudat de a nu se fi întâmplat un lucru extraordinar. Aceasta -poate- şi datoritã faptului cã dupã atâta vreme se estompase chiar şi bucuria. Nu mã puteam bucura suficient. Şi apoi nu ştiam dacã mai am pe cineva acasã. Dacã mai trãieşte mama şi sora mea.

Am urcat în tramvai şi ni s-a cerut taxa. N-avem…Venim de la Jilava. Asta se putea vedea bine pe feţele noastre. Casiera n-a zis nimic, înţelegându-ne.

Ceea ce m-a surprins cu totul în mod deosebit, a fost când am auzit primul glas de femeie. Mi s-a pãrut atât de stranie, aproape irealã vocea aceea subtire şi melodioasã…D-apoi când am vãzut primii copii, aceşti oameni în miniaturã de care uitasem demult-demult.

...

Seara mã urc în tren şi mã aşez într-un compartiment cu alţi oameni.

Deşi se putea vedea vãdit -pe mine- cã vin de undeva de pe alte tãrâmuri, nu m-a luat nimeni în seamã sã mã întrebe de unde vin. Dar nici eu nu i-am luat în seamã.

Asist la discuţii anoste, stereotipe, dupã care am adormit. Adorm cu gândul pe cine voi gãsi acasã.

Era un drum lung şi plictisitor. Parcã de când lumea eram pe tren. Am mai fãcut şi o întrerupere de mai multe ore în Beclean.

La Sighet ajung în noaptea urmãtoare cam pe la 1 sau 2.

Mã dau jos din tren, vãd gara care nu ştiu dacã mai semãna cu cea lãsatã în urmã cu vreo 10 ani.

Zãresc o cişmea. Mã duc sã mã spãl pe faţã, pe ochi, ca sã mã trezesc mai bine, am ajuns -doar- în oraşul meu.

Ce puteam face la ora 2 noaptea ?

Sã mã duc acasã ?… Aş fi mers în necunoscut. Iar dacã gãseam pe cineva la miez de noapte s-ar fi speriat de mine. Aşa cã mai bine m-am întins pe o bancã în sala de aşteptare şi am dormit pânã dimineaţa.

În zori m-am trezit, m-am primenit din nou cu apã rece la cismea şi am luat-o încet pe drum spre casã.

M-am gândit cã totuşi ar fi bine sã aflu ceva despre ai mei înainte de a sosi acasã.

Cunoşteam o familie care bãnuiam cã locuieşte tot acolo şi aceasta era tocmai în calea mea…

Bat la poartã. Vine un domn bãtrân, dar cunoscut.

Când îi spun cine sunt, tresare de bucurie şi mã îmbrãţişeazã. Astfel aflu cã mama şi sora mea trãiau.

Când ajung aproape de casã întâlnesc douã doamne care veneau în sens invers – spre oraş.

Una din ele mi se pare a fi sora mea Viorica.

Persoana respectivã mã priveşte mai atent şi dintr-odatã aud un strigãt : Aurel !

Era Viorica ce cãzu în braţele mele îmbrãţişându-mã.

Urmeazã întrebãrile şi incredibilul nepotolit, dupã care sora mea, adresându-se celeilalte cu care venise, o roagã sã meargã la birou unde lucra Viorica sã spunã cã fratele ei Aurel s-a eliberat şi se întoarce cu el acasã.

Nu mai ştiu ce am putut vorbi cu Viorica pânã acasã. Cert este cã i-am spus sã o pregãteascã pe mama pentru a nu face un şoc de bucurie.

Lucrurile însã s-au precipitat rapid. Ajuns în faţa porţii, mama fiind în curte, Viorica intrã si-i spune :

-Mamã, a venit un om cu veşti de la Aurel.

Mama s-a repezit la poartã şi când a dat cu ochii de mine era sã se prãbuşeascã într-un hohot de plâns.

Am prins-o în brate şi ea a continuat sã plângã privindu-mã şi îmbrãţişându-mã.

...

De unde aveam sã ştiu cã numai peste douã sãptãmâni, însoţit de doi gardieni voi face drumul înapoi ?

Întâi domiciliu obligatoriu pe Bãrãgan, apoi lagãr la 9 Culme, apoi securitatea de la Baia Mare, din nou condamnat la 25 de ani muncã silnicã şi iarãşi la Aiud pânã în anul 1964.

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii