Teroarea instituită de Gheorghe Gheorghiu-Dej a devenit şi mai crâncenă după 1948. De inspiraţie sovietică, exterminarea luptătorilor anticomunişti s-a extins cu repeziciune devenind un soi de virtute proletară, ale cărei cifre înregistrate erau raportate săptămânal la Moscova. Cum, la acea vreme, Canalul Dunăre-Marea Neagră rezolva doar parţial  distrugerea în masă a intelectualităţii şi a burgheziei, au fost înfiinţate numeroase lagăre de muncă.

Astfel, Bărăganul românesc a fost populat cu deportaţi, cu precădere "chiaburi", "duşmani ai poporului", "bandiţi", "criminali" etc. Au fost concentrate forţe masive de muncă sub cerul absolut liber, surghiuniţilor rezervându-li-se drepturile de a suferi şi de a tăcea pentru a supravieţui în marele lagăr socialist.

D.O. - domiciliul obligatoriu sau domiciliul forţat - era o nouă condamnare care nu trecea prin faţa nici unui tribunal şi nu urma nici o sentinţă. Venea de undeva dintr-un ascunziş, care îţi mai adăuga la suferinţa din temniţă şi un anumit număr de luni, având în vedere că D.O. nu se număra în ani. Acest domiciliu era dat de ofiţerul politic şi conducerea închisorii din care plecai, în funcţie de numărul denunţurilor pe care le aveai la dosar, întocmite de cei cu care împărţeai necazurile şi suferinţele.

(Grigore Caraza - Aiud însângerat)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii