Şes întins, stepa, spre Răsărit. Dacă Răsăritul înseamnă o speranţă, în comunism drumul este invers, spre degradare, "pohod na Sibir". In Rusia auzeai: "l-au trimis în Siberia". In România se spunea: "L-a dus în Bărăgan surghiunul Românilor". Sensul e acelaşi fără judecată, fără vină, la exterminare.

Inceputul a fost în 1949 şi apogeul în 1951.

Trenuri după trenuri, încărcate cu trupe şi armament, înfrăţite cu cel sovietic, se îndreptau zi şi noapte spre graniţa cu Iugoslavia, ţară ce îndrăznise să se retragă din Cominform.

Alte trenuri, de vite, încărcate cu Şvabi de toate vârstele, veneau dinspre aceeaşi graniţă şi se opreau la Lehliu, Slobozia, Ianca. Alte garnituri, tot de vite, pline cu sate întregi fără deosebire de naţionalitate, din judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, au continuat să sosească în 1949-1950 în aceleaşi staţii de CFR. Inainte de a părăsi locurile natale, fuseseră obligaţi să planteze pari cu sârmă ghimpată, împotriva pericolului imperialist american.
Unii oropsiţi ai soartei au putut lua cu ei vite, căruţe, câte un pat sau masă, după cum îi lăsa inima pe mai marii comunişti din localităţile respective.

Unele familii au plecat descompletate, spre norocul celor ce nu erau acasă.Mânaţi ca vitele, au mers până n-au mai putut. După ce s-au odihnit cât să-şi hrănească pruncii şi să-şi tragă sufletul, au pornit iar la drum, mai spre Răsărit.Când a început a se înnopta, s-au oprit din nou. Vocea miliţianului a tunat peste toată turma:"- Aici, intre patru ţăruşi vă este casa şi masa. Aici veţi dormi şi de aici veţi mânca. Aici e satul vostru. Nu aveţi voie să părăsiţi locul, să plecaţi în altă parte!"

Oamenilor nu le venea să creadă. Nu vedeau decât cerul deasupra şi buruiana în jur. Nici umbră de pom, nici ţipenie de vietate.

A doua zi, când a răsărit soarele, pentru ei a început suferinţa. Pământul a fost răscolit şi transformat în val de apărare împotriva vântului nemilos, tot din Răsărit.

Cei mai în putere au plecat cale de ore să caute apă, apă de băut. Setea îi chinuia, căldura îi sufoca, ploaia îi muia până la piele. Au început să dureze sate de bordeie, ca pe timpul barbarilor, acum în "era socialismului luminos".

Aşa au apărut noi aşezări cu numele de: Rubla, Dâlga, Lăţeşti, Răchitoasa, Olaru, Perieţi, Luci-Giurgeni, Măzăreni, Zăgana-Vădeni, Căteşti.

Au fost "descălecaţi " aici 45.000 de Şvabi, 15.000 Sârbi, 10.000 Români de pe frontiera de Vest şi sute de Basarabeni. Ei au întemeiat "Voievodatul Suferinţei"; ei au deschis o nouă filă în viaţa României: pedeapsa administrativă.

Pentru ca "totul să prospere şi lumea să fie fericită", aceste "ctitorii" au fost dăruite spre îngrijire Ministerului de Interne, care s-a preocupat să creeze condiţii de muncă. Ziua trudeau la gospodăriile colective pentru a aduce de-ale gurii la copii şi la bătrâni, iar noaptea săpau bordeie.

Dar a sosit şi August 1951 cu noi dispoziţii pentru "ridicarea nivelului lor de viaţă". Li s-a interzis să mai locuiască în bordeie. Nu era demn de secolul nostru.

Toţi au fost obligaţi să iasă la suprafaţă, să clădească locuinţe, să se înalţe spre soare. Dar tot din pământ. Statul grijuliu a dat pentru fiecare casă o uşă şi o fereastră. Pentru acoperiş aveau libertatea să aleagă între stuf, papură, sau paie.

Seara, la întoarcerea de la muncă, oamenii se ocupau de confecţionarea chirpicilor. Toamna era în prag şi iarna pornise deja, tot din Răsărit. Unii, mai bătrâni, n-au reuşit să-şi facă din timp chirpicii pentru a se usca. Aceasta se datora atât neputinţei lor cât şi lipsei de apă pentru a frământa pământul.

Oamenii trăiau acolo ca într-o închisoare. Grijuliu, Ministerul de Interne îi obliga să meargă săptămânal la viză. Miliţienii munceau "foarte mult". Trebuiau să-i viziteze şi noaptea pe deportaţi.

De foarte multe ori le răscoleau bordeiele, nu de altceva, numai aşa să nu creadă că nu sunt luaţi în seamă.

După moartea lui Stalin, când deţinuţilor politici le-au expirat pedepsele iar celor administrativi sorocul, s-a hotărît să-i aducă în Bărăgan, să se poată bucura de libertate după anii de detenţie.

Tot aşa, tineri sau bătrâni, bărbaţi sau femei. Insoţiţi de domnii miliţieni "ca să nu se rătăcească", au venit şi au fost găzduiţi în bordeie.

Un deţinut politic, care şi-a pierdut vederea din cauza muncii forţate, nu a fost lăsat să meargă la familie, ci a luat drumul Bărăganului. Adevărat umanitarism comunist!

Printre ei, printre miile de deţinuţi politici care au trecut pe aici: Adăscăliţei Vasile din Vaslui, Almăjan Ion, Amariei Ion din Botoşani, Ambruş Petru, medic Timişoara (Răchitoasa), Andreescu, Andreica Aurel, Antonescu Măria (Lăţeşti), Anca Victor, avocat, Bucureşti, Atanasiu Victor, avocat din Piteşti, Andreescu Aurel, Aristide Jean, avocat Fălticeni, Asnavorian, avocat Bucureşti, Balanov   Petre, ofiţer Fălticeni, Bangu Petru, funcţionar Sinaia, Baurceanu Ionică, student Bucureşti, Betea, secretarul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Bejan Dumitru, preot din Hârlău, Bentoiu Aurelian, avocat, Brătianu Ion, Bucureşti, Bratu Alexandru, avocat Bucureşti, Caciuc Leonard din Storojineţ, Codreanu Ileana, căsătorită cu Praporgescu, Caloianu Petre din Bucureşti, Câmpeanu Radu din Bucureşti, Căpăţâneanu Dumitru din jud. Olt, fost ministru, Caraza Grigore, învăţător, Neamţ, Caratana Nicolae din Constanţa, Caşu Dumitru, învăţător Rădăuţi, Cazacu Marcel, elev Rădăuţi, Chiriţă din Buzău, Chirnoagă Virgil, colonel (Lăţeşti), Ciocârlie Dumitru, învăţător din Banat, Comăneanu Sutaşu, profesor, Cosma Marin, ţăran din lotul Vrancea, Cosgărea Ion, Costea Gheorghe din Tomnatic, Timiş, Constantinescu Klaps Costel, Cracă Marin, inginer din Olt, Crăcăna, basarabean, Cristea din Târgu-Ocna, Crişan Ianoş din comuna Mireşu Mare, jud. Baia Mare, Cureliuc Alfred, Storojineţ, Damian Viorel, inginer Timişoara, Demetrescu Camil, Bucureşti (Valea Călmăţui), Droch, inginer Buzău, Dinulescu Ecaterina, învăţătoare din Purani, Drăguş Dumitru, preot, Drăgoescu Vlad, student din Craiova, Dumitrescu Marin, student din Bucureşti, Dumitrescu Oscar, muncitor, Dumitrescu Constantin, avocat din Bucureşti, Dumitrescu Coco, profesor universitar, Evolceanu Nicolae, student Bucureşti, Folea Ion, ofiţer de pe Târnave, Funkenstein Herman, ţăran-şvab din Banat, împreună cu trei copii, Gavrilă, ţăran Botoşani, Ghica Alexandru, student din Bucureşti, Gligor, ofiţer Aiud, Goma Paul, student Bucureşti, Grigore Vasile, comisar, Hudici Vasile, profesor universitar Iaşi, Holban Mircea, ofiţer, Ioaniţescu D.R., Ilie Ion, profesor Craiova, Iliescu Dumitru, avocat Buzău, Uiescu Ion, profesor comuna Cuptoare Severin, Lacaze Frederica din Bucureşti, Leucuţia Aurel din Bucureşti (Lăţeşti), Lungu N. Dumitru, Lungu Neagu, Bucureşti, Lupan Petru, elev, Lupaşcu    Ion, muncitor, Lupoiu Petru, elev, Manea Ion, inginer (Lăţeşti), Marcoci, doctor, Marino Adrian, Măcrineanu, Mândreanu C, profesor Sibiu, Merceanu Grigore, Mereu Ion, preot, Mihalache Niculina din Dobreşti-Muscel, Miron Gheorghe din comuna Corlea, jud. Roman, Mihalache Andrei din Bucureşti, Muller Helmut, Mihăiescu Radu, student, Mirică Traian, student (Valea Călmăţui), Niculescu Radu-Buzeşti, Nicolae Măria, aviatoare, Nicoară Th., student Brăila, Noveanu Arthur, Oniga Dumitru, poet, Stupca-Suceava, Pop Ghiţă, fost ministru (Lăţeşti), Popovici, fost secretar al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, Pandurescu Gh. din Banat, Pantazi Ion, ofiţer de cavalerie din Bucureşti (Valea Călmâţui), Panteş Ion, inginer Bihor, Pop Remus, deputat de Cluj, Penescu Nicolae, fost ministru, Praporgescu, colonel, Piţigoi Marin, avocat Argeş, Pizone Benedict, căpitan de geniu, Popa Gheorghe, învăţător din comuna Băseşti, jud. Bacău, Pop Romulus (Bimbo), doctor, Popescu Dumitru, general, fost ministru, Raţiu Alexandru, preot, Rusu Marius, inginer, Sabou Ioan din Gârla Mare, jud. Mehedinţi, Săiceanu, student, Spineanu Cezar, profesor Târgovişte, Şoltuz Mircea, student din Iaşi, Stamate Constantin, medic din Vaslui, Stanciu Constantin din Dolj, Stan Ion, muncitor din Bucureşti, Surdulescu Radu, student, Stângu Nicolae, ţăran partizan din Banat, Strat Gheorghe, profesor universitar, Stoicescu Constantin, preot din Buzău, Tarţia Mihai, preşedintele tineretului PNŢ,. Teodorescu C, avocat din Bucureşti, Totoroanţă, contabil, Tomescu Petre, profesor universitar, fost ministru, Trifan Traian, avocat din Braşov, Tonea Ion, inginer din Năsăud, Truţă Ion, din jud. Olt, Vaida Emilia, Vasile, Botoşani, Vorovenciu Ion din Bucureşti, Verzea Nina, Veţeleanu Ion, inginer din Bucureşti, Vintilescu Virgil, Vaida Mimi-Bratu, pianistă din Bucureşti.

Deţinuţii politici  aduşi în Bărăgan îşi aveau familiile  la  sute  de  km. Nu  aveau de nici  uncie. Cei apropiaţi le-au adus cele necesare unor oameni lipsiţi de orice mijloc, în marea majoritate bolnavi sau bătrâni. Securitatea îi înregistra pe toţi.

După câţiva ani au înscenat procese la o parte dintre cei din Bărăgan având ca acuzaţie ajutorul din partea familiei sau a rudelor. A fost cazul lui Nicolae Penescu, condamnat 8 ani împreună cu fiul, Vladimir Penescu, care adusese mâncare şi îmbrăcăminte tatălui.

Alt exemplu a fost cel al doamnei Niculina Mihalache care, având soţul arestat, a primit vizita nepoţilor. Din aceasta s-a înscenat un proces, s-au dat condamnări, iar unii au murit pentru că au dus o bucată de pâine mătuşei bolnave şi bătrâne.

Nu a fost ultimul caz. Ele au fost numeroase. Dar să lăsăm loc derulării unei poveşti "adevărate". Doamna Niculina Mihalache a fost arestată în Iulie 1947.

De la Ministerul de Interne a fost dusă la Jilava, luând în continuare drumul închisorilor şi domiciliului obligatoriu timp de 17 ani. După ce a stat în închisoarea Mislea între 1951-1954, a plecat la Dumbrăveni. De aici a fost adusă cu Măria Antonescu în domiciliu obligatoriu, în Siberia românească.

In 1955 se găsea la Dâlga, o aşezare în mijlocul Bărăganului, unde oamenii trăiau în bordeie făcute din chirpici, acoperite cu paie. Era o nouă unitate administrativă, înfiinţată de Românii bănăţeni aduşi şi azvârliţi sub cerul liber cu porunca: "Descurcaţi-vă!". Ce a fost aici, era identic cu viaţa milioanelor de Estonieni, Lituanieni, Letonieni, Polonezi, Basarabeni, duşi în Siberia.

La închisoare aveai o bucăţică de pâine, o fiertură şi un acoperiş. Aici, nici un fel de posibilitate de a te alimenta.De la închisoare, doamna Niculina Mihalache, la vârsta de 65 de ani, a fost dusă direct la Dâlga, fără nici un obiect personal, fără nici un venit şi aşezată în bordeiul unei bănăţence al cărei soţ murise în deportare. Apa se aducea de la singurul puţ cu cumpănă, aflat la doi km. Noroc cu moş Crăcăna, ţăran basarabean trecut prin închisoare, care, având bordeiul în apropiere, îi mai aducea câte o cofă de apă.

Magazinul sătesc se afla la 20 km. Lemne pentru foc nu se găseau. Paiele erau singurul combustibil pentru cine le avea. Crivăţul nu întâlnea nici un obstacol din Răsăritul îngheţat până aici.

In luna Iulie 1955, pe o căldură toridă, doamna Niculina Mihalache a fost luată şi dusă pe jos circa 20 km., până la miliţia raională. Acolo, în curte, a fost ţinută în picioare până după amiază, când un căpitan de securitate de la Ministerul de interne i-a adus la cunoştinţă că i s-a prelungit domiciliul obligatoriu cu încă 48 de luni, din cauza încăpăţânării bărbatului.

Ion Mihalache a refuzat să iscălească declaraţia pe care Patriarhul Iustinian Marina şi Mihai Ralea au venit să i-o ceară din partea lui Gheorghiu Dej. Alţii, printre care Tătărăscu şi Titel Petrescu, după ce au semnat, au fost eliberaţi.

Pentru doamna Niculina Mihalache era prima veste în răstimp de 8 ani, prin care lua cunoştinţă că soţul ei trăia.Sărmana femeie povestea lui Vicu că la aceste cuvinte, deşi spuse cu ură de securist, simţise că totul se schimbase dintr-o dată: picioarele nu o mai dureau, oboseala din trup dispăruse şi chiar zbirii din faţa ei păreau să aibă chipuri omeneşti.

Spre nedumerirea celor de faţă, s-a pomenit spunând de câteva ori: "Vă mulţumesc, vă mulţumesc, Ionică trăieşte. Vă mulţumesc!"

Viaţa a fost grea. Dacă cineva se încumeta să o viziteze, trebuia să treacă pe la punctul de securitate, să se înscrie într-o condică. S-au găsit oameni care i-au adus de-ale mâncării, lemne cu maşina de la sute de km., au sprijinit-o pentru că, bolnavă şi în vârstă, nu avea nici o posibilitate de trai. Din când în când, în miez de noapte era trezită de securitatea care făcea percheziţie în bătaie de joc, răscolind tot bordeiul, aruncând bruma de lucruri, făcând-o purcoi.

Locotenentul de securitate Diaconescu a venit într-una din zile furios şi a întrebat-o de ce nu moare că tot în pământ trăieşte, adăugând cu o voce dură:"Din cauza ta trebuie să stau aici în mizerie şi să umblu cu cişmele pline de noroi!"Bătrâna bănăţeancă era bolnavă şi noaptea delira, visându-se acasă la ea, în mijlocul orătăniilor. De două ori pe săptămână ofiţerul de securitate venea cu maşina şi o ducea. Doamna Mihalache credea că merge la doctor. La înapoiere bătrâna era tăcută, privea în jos şi gemea.

Intr-o zi, când s-a întors, a intrat în bordei şi a căzut în genunchi în faţa doamnei Niculina Mihalache spunându-i:"Iertaţi-mă! De câte ori mă duceau acolo erau nişte ofiţeri străini de locurile acestea care mă tot descuseau de Dv. Eu le spuneam adevărul dar ei nu erau mulţumiţi. Astăzi mi-au cerut să semnez o hârtie în care spuneau lucruri rele de Dv. şi mi-au promis că dacă iscălesc îmi dau drumul să merg la mine acasă la Cruceni, în Banat. Şi eu am semnat să pot ajunge acasă. Iertaţi-mă!" şi a podidit-o plânsul.

Doamna Mihalache s-a aplecat, a ridicat-o şi a îmbrăţişat-o, spunându-i: "îmi pare bine că a dat Dumnezeu să te ajut să poţi ajunge la rosturile d-tale şi la casa pe care te-ai chinuit să o faci acolo. Să ai parte de bătrâneţe liniştită."

După plecarea bătrânei a fost adusă în bordei o femeie refugiată din Basarabia. Aceasta recunoştea pe faţă că e informatoarea securităţii şi miliţiei, cărora le spunea tot ce vede şi aude: "Dacă nu fac asta, mă ameninţă că mă trimit în satul meu din Tighina care este sub ocupaţie rusească. Şi acolo nu mai găsesc pe ni-meni,  fiindcă  ştiţi  şi  dumneavoastră că au fost  duşi de mult din căscioarele lor."

Aceasta a fost atmosfera în care a trăit doamna Niculina Mihalache până în Septembrie 1958, când a fost arestată. In noua înscenare a securităţii au fost implicate rude şi prieteni apropiaţi ai familiei. In urma unei anchete dure, în care s-au folosit metode barbare, printre alţii au fost condamnaţi: Preotul Gh. Tomescu din Ţigăneşti-Muscel, care a murit în închisoare, avocatul Gh. Popescu, mort în închisoarea de la Botoşani, Doctorul Belizarie, care a murit în dimineaţa în care securitatea a venit să-l aresteze.

Numărul celor arestaţi şi implicaţi a fost mare şi chinurile pe care le-au suportat sunt incredibile.Doamna Niculina Mihalache a fost deasemenea condamnată şi a pornit pe drumul închisorilor, având de data aceasta asigurată fiertura zilnică.

De fapt, anul 1958 a însemnat o nouă prigoană împotriva deţinuţilor politici de care nu au scăpat nici acei cu domiciliu obligatoriu. In noaptea de 19/20 Septembrie au fost ridicate sute de persoane din bordeiele Bărăganului, pentru a li se înscena procese.

Numai din satul Răchitoasa, ce aparţinea de comuna Luciu-Giurgeni jud. Ialomiţa, au fost ridicate în acea noapte 62 de persoane. Pentru justificarea acestui nou abuz, deoarece nu mai aveau motive, au recurs la invenţii, acuzaţii cu totul şi cu totul imaginare. Pentru a ilustra aceasta subliniez că de la ferma Luciu-Giurgeni a fost arestat contabilul şef Ion Almăjan şi învinuit că ar fi ajutat şi pactizat cu cei din domiciliu obligatoriu. Toată lumea ştia că un contabil şef nu putea ajuta cu nimic pe nişte muncitori ce trudeau la o distanţă de kilometri de biroul lui. Nici măcar un kg. de "boabe" în plus nu avea cum să le ofere la ziua de lucru. Au mai arestat pe Dumitra Lungu, soţia lui Neagu Lungu care se găsea cu domiciliu  obligatoriu,  învinuind-o  că  ar fi mijlocit legăturile  între cei  din Bărăgan şi Bucureşti, cu ocazia vizitelor ce le făcea soţului.

Aceste motive puerile pentru arestarea opozanţilor urmăreau la acea dată trecerea lor printr-o nouă înscenare, încovoierea tuturor, obligându-i să recunoască în scris realizările regimului şi în acelaşi timp să devină adversarii propriilor convingeri sau ai celor mai buni prieteni.

(Cicerone Ionițoiu - Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Tartia Susanne » 10-09-2013 04:16

Sunt soţia lui Mihai Tartia (decedat în 15 martie 2008) , fost preşedinte al tineretului PNŢ .
Tartia Mihai - 7 ani deţinut în diferite închisori şi Canalul Dunarea-Marea Neagră + 2 ani în Bărăgan (Runla).
Eu, Tartia Susanne, 5 ani în Bărăgan.În momentul deportării aveam 16 ani. Tatăl meu Iuliu Capdebo, 2 ani torturat de securitate + 11 ani în Bărăgan (Rubla). Mama mea Maria Capdebo 13 ani în Bărăgan (Rubla).
L-am cunoscut pe Mihai Tartia în Rubla, acolo ne-am căsătorit, acolo ni s-a născut primul copil.

Tartia Susanne

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 14-09-2013 13:41

Sărut-mâna doamna Susanne! Mulțumim mult că ne-ați împărtășit aceste crâmpee dureroase din viața familiei dumneavoastră. Cuvinte simple, puține, dar care spun totul.
Domnul să vă aibe în pază!

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Fekete Mărioara » 20-04-2014 10:47

Bună ziua, eu sunt nepoata lui Crivacucea Ilie din Naidaş, Caraș-Severin, nu apare în nominalizarea dv., dar mă bucur că există cineva care mai pune în discuție acest episod dureros al poporului nostru vis-a-vis de nepăsarea crasă a guvernelor pentru viaţa şi suferinţa străbunilor noştri. D-nă dacă aveţi documentaţie, vă rog, publicaţi cât mai mult, ca să nu se uite jertfă. Cu mulţumire şi stimă,Maria.

Fekete Mărioara

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Orzaru Fănel » 31-05-2014 18:20

Bună ziua. Am citit memoriile d-lui Cicerone Ionițoiu şi m-am cutremurat. Aşa am aflat mai multe despre trecutul apropiat, oameni ca tinerii din TUNT cu greu se vor mai forma. Să lupţi până la sacrificiu pentru un ideal şi în ce condiţii de teroare, chiar şi după ieşirea din închisoare ne dezvăluie caracterul moral şi tăria de caracter, crezul acestora într-o sociatate normală altfel. Doamne ce a pierdut această ţară, ce generaţie de tineri am avut. Cicerone Ionitoiu, Mihai Tartia, Ioan Barbus, Victor Coconeti (care a şi fost omorât de securitate) Ion Goia şi mulţi alţii (cu miile). Ce avem azi ? Un partid stat FSN, PDSR, şi în final PSD. Ce morală?, ce ideal?. Şi totuşi, Poporul Român în substanţă lui a rămas nealterat. Un popor creştin, iubitor, înţelept având în rege un reper moral se poate regăsi. Doamne ajută.

Orzaru Fănel

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#5 Dan » 03-06-2014 20:23

Doamne ajută, Fănel!
Într-adevăr avem mulți coloși anonimi dar cu ajutorul lui Dumnezeu îi vom aduce în memoria și evlavia tinerelor generații.
N-am apucat încă să citesc memoriile Cicerone Ionițoiu... un erou... un titan între titani.

Dan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii