vezi galerie foto (12 foto)
Bartolomeu Anania
"Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos"
  • 18 Martie 1921
  • Glăvile, Vâlcea
  • ieromonah
  • 6 ani
  • Jilava, Pitești, Aiud
  • 31 Ianuarie 2011
  • Cripta Ierarhilor, Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca
    • Străinii din Kipukua
    • Valeriu Anania, scriitorul
    • Memorii
    • Amintirile peregrinului apter
    • Despre noi și despre alții
    • Rotonda plopilor aprinși. De dincolo de ape
    • Poeme
    • Starea de excepţie. Valeriu Anania - omul şi destinul (1946)
    • Teatru I
    • Teatru II
    • Cartea deschisă a Împărăției: De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii
    • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
    • Corupția spirituală. Texte social-teologice
    • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
    • Misterele orientale și creștinismul
    • Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Teama de a-l cunoaște

Într-o zi, nu mai știu sigur al cărui an, am mers la catedrala Patriarhală, pentru a mă închina la Sfintele moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou. Era o zi în care avusese loc ședința Sfântului Sinod. Mitropolitul Bartolomeu coborâse din Palatul Patriarhal și se pregătea să urce în mașină. Mai mulți credincioși au mers să ia binecuvântare, printre care și eu. Atunci a fost pentru prima dată când l-am văzut de-aproape, cum se spune, pe Înaltpreasfințitului bartolomeu Anania.

Nu este scopul acestui text să vorbească în termeni laudativi despre personalitatea arhiepiscopului de la Cluj, ctitor al Bibliei românești și a nenumărate opere literare. Las contururile luminoase și întunecate ale biografiei lui IPS Bartolomeu Anania pe seama istoricilor care vor scrie despre soarta Bisericii Ortodoxe în ultimul secol. Amintirea neștearsă pe care i-o port este împletită cu respectul neștirbit și recunoștiința față de un reprezentant al clerului înalt care a știut mai întâi de toate să fie om și apoi episcop. Oare nu spunea Fericitul Augustin atunci când se referea la episcopatul său că: „al vostru, [sunt] episcop, cu voi, [sunt] creștin”?

De câte ori auzea [Maica Olga Gologan] despre un duhovnic bun, îl invita la Bistrița. Astfel au trecut pe la Bistrița mulți oameni din elita duhovnicească a timpului. A venit părintele Arsenie Boca prin 1942. A stat o perioadă, ne-a spovedit, ne-a vorbit și ne-a explicat multe învățături ale Sfinților Părinți. [...] Au mai trecut pe la noi părinții Arsenie Papacioc și Constantin Galeriu de la care ne-am folosit mult, iar în anul 1946 a fost o ”o echipă” de la București care practica rugăciunea inimii: Sandu Tudor, părintele Ghiuș, părintele Sofian, părintele Felix. [...] Printre invitați a fost și Mitropolitul Bartolomeu Anania, pe atunci încă elev în ultimul an de seminar, la București.

Începând cu anul 1964, au început din nou să apară decretele de grațiere. Dar secția noastră T.B.C. rămânea în picioare, deși, ca bolnavi, trebuia să beneficiem printre primii de aceste decrete. Pe ici, pe colo, mai plecau și de la noi, dar parcă nu se cunoștea. Rămăseserăm la egalitate de puncte cu ”Zarca”, de unde abia de mai pleca câte unul. Într-una din zile, părintele Anania a venit la mine și m-a rugat să particip și eu cu o rubrică de satiră și umor la o șezătoare literară care se făcea cu asentimentul colonelului Crăciun. Am acceptat bucuros, pentru că, o asemenea propunere mă onora, era poate o confirmare a umorului pe care îl practicam încă de pe băncile liceului.

Regimul plănuise eliberarea anticipată a tuturor politicilor. Pentru asta îl trimisese aici pe Crăciun cu securiştii lui. Urma mai întâi o reeducare, măcar autodemascări totale, ca la Piteşti, dacă nu se putea şi schimbarea convingerilor, urmată de amnistiile şi graţierile din 1964. în cadrul acestei acţiuni era cuprinsă şi restabilirea fizică a supravieţuitorilor. Norocul meu.

Întrucât Aiudul l-am cunoscut numai din interiorul celulelor şi al camerelor de spital, nu ştiu ce fusese mai înainte în secţia unde ne-a băgat acum. Era o curte mare, înconjurată de clădiri, din care unele dădeau în aceasta. într-o parte a curţii se găseau câteva boschete  ornamentale şi câteva bănci de odihnă.

Iată, că-ntr-o bună zi, s-ar deschis toate ușile [celularului din Aiud n.n.] de pe unde eram și noi: mai mulți stăteau în pat, pe alții numai cu targa îi puteau aduce. [...] Și, ... numai ce se deschid, în Săptămâna Patimilor vizetele. Și, de unde până aici, nu ne-or dat decât zemuri, în Săptămâna Patimilor, câte o gamelă mare, plină cu friptură de porc, proaspătă, făcută atunci: Ce-i asta, domnilor? Dumneavoastră sunteți români? Știți foarte bine, tot românul, că astăzi e Vinerea Patimilor, până acuma ne-ați dat zeamă iar acuma ne ispitiți cu asta.

Folosirea alfabetului Morse a fost una din formele de luptă și rezistență împotriva îndobitocirii și anulării noastre sufletești, așa cum doreau vrăjmașii.

La un Sfânt Nicolae, părintele Anania a fost solicitat să vorbească prin Morse despre importanța sărbătorii. Multe luni, în fiecare duminică, părintele Anania a trebuit să predice deținuților din Aiud prin bătăile în țevile de calorifer. Până când a fost prins și izolat la ”neagra” sau ”alba”.

(Pr. Contantin Voicescu - Un duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 98)

A plecat la Domnul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, unul dintre marii prieteni ai Basarabiei.

A încurajat acţiunile Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, a expediat mesaje de binecuvântare la toate acţiunile lui importante.

În zilele de 17 şi 18 mai 2008 invitase conducerea Forului - regretatul Andrei Vartic, Vasile Şoimaru şi subsemnatul - la reşedinţa sa de la Mănăstirea Nicula.

Când am început să fiu interesat de teologie, pentru reviste și pentru unele cărți, singura sursă posibilă era depozitul editurii Patriarhiei. Mă împrietenisem cu "fetele" de la depozit și obțineam revistele pe "ochi frumoși". În schimb, pentru cărți, trebuia să iau aprobare de la părintele director al Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cred că atunci l-am văzut mai întâi pe părintele Bartolomeu. Mă intimida cu statura sa masivă, cu seriozitatea extremă, aproape de severitate, cu glasul puternic, cu felul tranșant de a fi. M-a impresionat mult retragerea sa la Văratic, ca să diortosească traducerea Sfintei Scripturi.

Viaţa Mitropolitului Bartolomeu a fost un tumult continuu, înainte de 1990 şi după acest an. L-am cunoscut îndeaproape după 1990. Prin urmare, în cele ce urmează, voi încerca să ofer o mărturie despre slujirea Bisericii de către Mitropolitul Bartolomeu după evenimentele din 1989.

După moartea Patriarhului Iustinian, arhimandritul Bartolomeu Anania s-a retras din orice responsabilitate administrativă, găsindu-şi un loc de linişte în mănăstirea Văratic. De aici urmărea evoluţia situaţiei din Ţară şi Biserică în timpul patriarhilor Iustin şi Teoctist. Diortosirea Bibliei şi opera literară au fost preocuparea lui de căpetenie timp de peste un deceniu.

Eram student laic la Bucureşti, prin anii '70, iar sora mea, care era la şcoală în Sighetul Marmaţiei, mi-a povestit că s-a jucat acolo o piesă de teatru minunată: „Steaua zimbrului". Pe deasupra, autorul ei era cleric, şi nu orice cleric, ci un arhimandrit care, pe vremea aceea, făcea misiune în America. Mi-a rămas numele în minte şi, când am avut prilejul, mi-am procurat câteva dintre cărţile lui.

Hotărât lucru: Arhiepiscopul Bartolomeu nu este un model. De ce?! Într'o lume în care jumătăţile de măsură trec drept măsură, în care mercenariatul (inclusiv bisericesc) trece drept isteţime sau, după caz, se ascunde în spatele unei smerenii ipocrite sau a unei modestii interesate, în care orice formulă este bună dacă nu deranjează pe nimeni şi aranjează cât mai mulţi, în care ideea de carieră presupune renunţarea completă la libertatea de gândire şi la curajul opiniei, în care competenţa este ultimul criteriu pentru ocuparea funcţiilor publice aşa cum orice atitudine critică este repudiată cu promptitudine - ei bine, într'o astfel de epocă, anii de viaţă petrecuţi în istoria noastră de Bartolomeu Valeriu Anania reprezintă o biografie marcată în mod evident de disconfort.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii