vezi galerie foto (12 foto)
Bartolomeu Anania
"Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos"
  • 18 Martie 1921
  • Glăvile, Vâlcea
  • ieromonah
  • 6 ani
  • Jilava, Pitești, Aiud
  • 31 Ianuarie 2011
  • Cripta Ierarhilor, Altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca
    • Străinii din Kipukua
    • Valeriu Anania, scriitorul
    • Memorii
    • Amintirile peregrinului apter
    • Despre noi și despre alții
    • Rotonda plopilor aprinși. De dincolo de ape
    • Poeme
    • Starea de excepţie. Valeriu Anania - omul şi destinul (1946)
    • Teatru I
    • Teatru II
    • Cartea deschisă a Împărăției: De la Betleemul Nașterii la Ierusalimul Învierii
    • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
    • Corupția spirituală. Texte social-teologice
    • Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
    • Misterele orientale și creștinismul
    • Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Viaţa Mitropolitului Bartolomeu a fost un tumult continuu, înainte de 1990 şi după acest an. L-am cunoscut îndeaproape după 1990. Prin urmare, în cele ce urmează, voi încerca să ofer o mărturie despre slujirea Bisericii de către Mitropolitul Bartolomeu după evenimentele din 1989.

După moartea Patriarhului Iustinian, arhimandritul Bartolomeu Anania s-a retras din orice responsabilitate administrativă, găsindu-şi un loc de linişte în mănăstirea Văratic. De aici urmărea evoluţia situaţiei din Ţară şi Biserică în timpul patriarhilor Iustin şi Teoctist. Diortosirea Bibliei şi opera literară au fost preocuparea lui de căpetenie timp de peste un deceniu.

Momentul de descătuşare din ţară la începutul anilor '90 l-a readus pe arhimandritul Bartolomeu în prim-planul vieţii bisericeşti. Participarea la dezbaterile din cadrul Grupului de reflecţie pentru înnoirea Bisericii, implicarea în momentele triste ale retragerii Patriarhului Teoctist, sensibilizarea forurilor bisericeşti pentru alegeri de noi ierarhi ai Sfântului Sinod precum şi o poziţionare tranşantă în formarea unei independenţe de acţiune a Bisericii faţă de factorul politic sunt câteva din preocupările Părintelui Bartolomeu din cursul anilor 1990-1991.

Situaţia din ţară şi din Biserică a cunoscut apoi un oarecare calm, cu turbulenţe sporadice specifice căutărilor pentru regăsirea normalităţii. Arhimandritul Bartolomeu şi-a reluat activitatea biblică şi literară în liniştea mănăstirii Văratic. Era atent la ceea ce se întâmpla în cetate şi, uneori, venea în mijlocul ei. Glasul lui era puternic, ascultat şi temut.

Momentul plecării la cele veşnice a Arhiepiscopului Teofil al Clujului impunea măsuri categorice şi rapide. Convulsiile confesionale din Ardeal cereau ca Biserica Ortodoxă să aibă la Cluj un ierarh cu experienţă bisericească bogată, bine pregătit intelectual, cu evidente calităţi de conducător şi, mai ales, cu capacitate de luptă întru apărarea credincioşilor ortodocşi de presiunea la care erau supuşi.

Privirile patriarhului Teoctist, ale mitropolitului Daniel al Moldovei, ale multor ierarhi, preoţi şi credincioşi s-au îndreptat către bătrânul arhimandrit (avea deja 70 de ani) Bartolomeu de la Văratic. A răspuns în cele din urmă chemării1. A fost ales arhiepiscop la Cluj, „bătrânul oştean" reintegrându-se în luptă, de această dată printre conducătorii de oaste.

Timp de peste 17 ani, arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu a fost un chip de prim plan în strădania Bisericii noastre de a-L sluji pe Hristos şi, prin Hristos, pe poporul cel dreptcredincios din România.

Instalat ca arhiepiscop la Cluj, I.P.S. Bartolomeu a cerut colaboratorilor corectitudine, eficienţă şi transparenţă. Mărturisea adesea despre această întreită exigenţă pe care o manifesta în raport cu colaboratorii apropiaţi, consilieri, protoierei, conducătorii şcolilor teologice sau ai aşezămintelor de caritate. Exercitându-şi slujirea de arhiepiscop şi, apoi, de mitropolit la Cluj, vlădica Bartolomeu, după propria mărturie, dorea să fie considerat de cei păstoriţi ca un "om drept", nu neapărat ca "om bun". Intuia foarte bine că într-o ţară în care incorectitudinea, ineficienţa şi lipsa de transparenţă sunt racilele care macină neamul din interior, deciziile drepte luate de conducător sunt absolut necesare. Prin hotărâri luate în spiritul dreptăţii, al respectării sfintelor canoane şi a legiuirilor bisericeşti se manifestă în cele din urmă şi bunătatea. O decizie dreaptă este o decizie bună, face bine celor din jur, dreptatea devenind astfel izvor de bunătate.

De-a lungul celor 17 ani de păstorire, arhiepiscopul şi mitropolitul Bartolomeu a înţeles că sarcina sa primă este mărturisirea şi apărarea credinţei dreptmăritoare între sutele de mii de creştini ortodocşi ai eparhiei Clujului şi, începând cu 2005, ai Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Construcţia de noi biserici, întemeierea de noi mănăstiri şi aşezăminte socio-medicale, o neegalată activitate misionară prin intermediul actului cultural au fost mijloace prin care credincioşii au fost ajutaţi, sensibilizaţi, întăriţi întru mărturisirea credinţei ortodoxe.

Adesea, în ultimii 20 de ani, credinţa se cerea nu numai a fi mărturisită, ci şi apărată. Mai bine zis, mărturisirea credinţei lua adesea conturul apărării ei în faţa celor din afara Bisericii. În relaţia cu greco-catolicii, în mod special, Mitropolitul Bartolomeu a fost inspiratorul unei atitudini ferme. Preoţii şi credincioşii din Ardeal, mai ales în partea centrală şi de nord, aveau nevoie de un ierarh care să facă faţă unei uriaşe presiuni exercitate asupra parohiilor care, înainte de 1948, fuseseră greco-catolice. Conştiinţa că până la 1700 toţi românii din Ardeal fuseseră ortodocşi, pastoraţia organizată de Patriarhul Iustinian printre fostele parohii unite după 1948, verticalitatea majorităţii preoţilor ortodocşi care nu s-au lăsat ademeniţi de imense promisiuni materiale au ajutat la păstrarea credinţei ortodoxe în cvasi-totalitatea cazurilor. Acest lucru a fost posibil şi printr-o implicare de substanţă a ierarhilor din Ardeal, în rândul cărora Mitropolitul Bartolomeu a avut un rol de prim rang. De fapt, motivaţia alegerii sale la Cluj ca arhiepiscop în 1993 a fost tocmai aceasta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, misiunea încredinţată de către Sfântul Sinod Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a fost admirabil împlinită. Imaginea pe care o are eparhia Clujului astăzi arată acest lucru.

Experienţa acumulată de-a lungul unei vieţi bogate în evenimente bisericeşti şi naţionale a fost pusă frumos şi rodnic în lucrare de chiriarhul de la Cluj în cadrul eparhiei şi mitropoliei pe care le-a păstorit. Îmbogăţirea acestei experienţe prin slujirea arhierească a oferit înaltului ierarh posibilitatea unei contribuţii esenţiale în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Calitatea de ierarh a Părintelui Bartolomeu a adus forului sinodal mai mult dinamism, mai multă viaţă. Dezbaterile sinodale au căpătat un plus de transparenţă, au devenit mai vii, mai curajoase în abordarea unor subiecte sensibile precum relaţia cu factorul politic, corupţia şi imoralitatea din unele segmente bisericeşti etc.

Curajul mărturisirii, puterea argumentelor, coerenţa expunerii, frumuseţea exprimării defineau totdeauna intervenţiile chiriarhului clujean în forul sinodal. Ierarhii Sfântului Sinod manifestau un interes evident faţă de contribuţia IPS Bartolomeu la dezbateri. Vocea lui era ascultată, argumentele analizate, direcţia propusă de dânsul fiind urmată adesea de cei mai mulţi.

Acum, glasul Mitropolitului Bartolomeu a încetat să răsune. După o viaţă lungă de luptă, vajnicul bărbat a ajuns în tărâmul păcii eterne întru Dumnezeu. La Cluj, va fi aşezat în curând un nou mitropolit. Viaţa îşi urmează cursul şi despre mitropolitul Bartolomeu se va vorbi tot mai puţin. Cărţile scrise, Biblia diortosită, bisericile, mănăstirile şi aşezămintele misionare ctitorite de Înaltpreasfinţia Sa vor mai glăsui pe alocuri unde se vor găsi minţi luminate şi suflete sensibile pentru a înţelege anvergura de excepţie a marelui mitropolit. Am nădejdea că între ierarhi şi între preoţi, între monahi şi oameni de cultură din Biserică se vor găsi persoane care să preia ceva din curajul şi puterea mărturisitoare a Mitropolitului Bartolomeu şi, prin aceasta, geniul său să influenţeze pe mai departe în bine mersul lucrurilor.

(IPS Teofan Savu - Revista Tabor nr. 1, anul V, aprilie 2011)


1. Acest episod al reîntoarcerii în ierarhia Bisericii este relatat amplu de vlădica Bartolomeu în memoriile publicate spre sfârșitul vieții, din care redăm esențialul: ”Revenit la Văratec, am reintrat în ritmul meu de lucru la masa de scris, întrerupt însă de conferințe la Iași, București, Pitești, Alba Iulia. Totuși, chiar pe drum sau în deplasări, eram însoțit de șpalturile cu corecturi la Noul Testament, aflat în ultima fază a tiparului.

Vântul dinspre Ardeal a început să bată începând cu ziua de 7 ianuarie, când am primit un telefon de la profesorul arhidiacon Ioan Floca din Sibiu, care, pur și simplu, îmi cerea să „accept" scaunul vlădicesc de la Cluj. Notându-mi-l în agendă, am adăugat : „Ei, asta-i !".

A doua zi, un telefon de la Grigore Băbuș, care mă roagă să-l sun pe părintele Stăniloae, care dorește să-mi spună ceva. Marele dascăl îmi cere să „accept" scaunul de la Cluj, insistă, mă imploră, argumentează, invocă faptul că Biserica are nevoie acum de personalități... Îi promit
doar că voi reflecta.

În seara următoare, un telefon de la patriarhul Teoctist : e presat să mă convingă să primesc scaunul de la Cluj. Refuz politicos, cu un minimum de motivări (care, după toate aparențele, îi pică bine !). La 12 ianuarie, Grigore mă „pisează" telefonic să primesc scaunul de la Cluj. Îl „reped" prietenește, dar ușor tulburat, stare din care mă scoate aparatul de radio: De la Iași se transmite Imn Eminescului, interpretat de patru actori foarte talentați. A doua zi, spre seară, stareța Nazaria mă informează telefonic că IPS Daniel mă așteaptă mâine de dimineață la Iași.

În dimineața următoare, foarte devreme, telefon de la mitropolitul Daniel : Trebuie să mă vadă și ar fi venit personal la Văratec dacă aseară nu i s'ar fi extras o măsea și dacă doctorul nu ar fi chiar acum la el. I-a cerut protopopului de Ceahlău să mă aducă cu mașina la Iași, unde vom lua împreună micul dejun.

M'a întâmpinat în apartamentul său de la etaj, unde era pregătită măsuța pentru micul dejun, cu două tacâmuri. Era în halat, medicul de abia plecase.

- Am să vă transmit un mesaj din partea Preafericitului Teoctist, căruia, bineînțeles, mă adaug. Știm că nu acceptați ideea de a deveni arhiepiscop al Clujului, dar noi, Sinodul și Colegiul, vă vom alege oricum, transferându-vă și răspunderea în fața lui Dumnezeu și a istoriei. Asta-i
tot... Și acum, doriți ceai sau lapte ?

După ce am sorbit ceașca de ceai, am răspuns :

- Nu candidez și nu voi veni la București; las totul pe seama lui Dumnezeu. Așa se face că după o săptămână, la 21 ianuarie 1993, patriarhul Teoctist mă anunța la telefon că am fost ales pentru Cluj cu 80 de voturi din cele 119 posibile. Am înțeles că Biserica își recheamă sub drapel pe bătrânul ei oștean. Și m'am supus.” (Valeriu Anania - Memorii, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 690-691)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii