Când am început să fiu interesat de teologie, pentru reviste și pentru unele cărți, singura sursă posibilă era depozitul editurii Patriarhiei. Mă împrietenisem cu "fetele" de la depozit și obțineam revistele pe "ochi frumoși". În schimb, pentru cărți, trebuia să iau aprobare de la părintele director al Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Cred că atunci l-am văzut mai întâi pe părintele Bartolomeu. Mă intimida cu statura sa masivă, cu seriozitatea extremă, aproape de severitate, cu glasul puternic, cu felul tranșant de a fi. M-a impresionat mult retragerea sa la Văratic, ca să diortosească traducerea Sfintei Scripturi.
Știam că refuzase în acest scop propuneri de urcuș ierarhic. Din contră, am regretat un pic, când, din ascultare, a acceptat să meargă la Cluj, într-o eparhie extrem de dificilă, considerând că nu va mai reuși să termine munca începută. Timpul a arătat că nu am avut dreptate, nu numai că și-a continuat lucrarea într-un ritm vioi, dar a făcut treabă foarte bună și în administrarea unei arhiepiscopii extrem de dificile. Revenea în Clujul tinereții sale de rezistență studențească românească. Aș putea să spun că de abia de acum încolo am început să-l apreciez tot mai mult. Pentru felul decis și înțelept, lipsit de prejudecăți și de inhibiții, cu care a tranșat situații deosebit de sensibile din eparhia sa. Fiecare cuvântare a Înaltpreasfinției sale este o încântare de justețe și de stil. Apoi trebuie remarcat felul în care a știut să promoveze și să se înconjoare de o serie de tineri foarte capabili, cărora le-a acordat încredere, supraveghind discret din urmă ca să nu rătăcească drumul cel bun, dar lăsându-i totodată să se manifeste în deplina lor personalitate. A știut să pornească cea mai bună și mai vioaie dintre publicațiile eparhiale și un post de radio cu o remarcabilă deschidere culturală. Este ceea ce se numea el însuși într-un rând, un oștean bătrân al Bisericii, încercat în lupte grele, brăzdat de vechi cicatrice, purtând încă cu minte viguroasă și cu inima vitează sabia dreptății. Este un om care știe să pună just accentele și care poate ține spatele și prin anvergura sa culturală, mai largă decât cea pur teologică. Alături de Înaltpreasfinția Sa poți porni fără teamă la lupte bisericești încurcate și grele. Va fi știind totdeauna să taie gordiene noduri.
(Costion Nicolescu - Sarea pământului - încrucișări, întâlniri, însoțiri, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 46)
