Figură luminoasă, suflet blând, om de perfect echilibru, deopotrivă duhovnic şi teolog, poate puţin naiv a fost arhimandritul Benedict, care a dat prestigiu monahismului românesc prin participarea sa la rezistenţa credinţei, mărturisită în temniţă şi martiriu. Deşi modest, este totuşi figura cea mai frumoasă a clerului nostru.
Era un călugăr firav şi plăpând la trup dar curat şi integru la suflet. Om de aleasă cultură şi mare duhovnic. La „Rugul Aprins”, cerc de călugări şi laici intelectuali preocupaţi de rugăciunea inimii, părintele Benedict a polarizat, prin viaţa sa duhovnicească, activitatea întregului grup. A refuzat să urce treptele ierarhiei bisericeşti, optând pentru puritate.
Vorbea frumos, slujea cu evlavie, spovedea cu pricepere, zidea sufleteşte cu putere şi trebuia ferit de pericole, căci nu ştia, din naivitate, să fie prudent în faţa prigonitorilor.
Deşi atât de modest, personalitatea lui concentrează tot ce are frumos şi sfânt ortodoxia românească.
(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 326)
Isabela Vasiliu-Scraba
Trebuie ținut cont de faptul că portretul este făcut de unul dintre cei mai fini și înduhovniciți memorialiști, el însuși un mare mărturisitor și... fiu duhovnicesc al părintelui Benedict (părintele Benedict i-a fost duhovnic lui Ioan Ianolide după eliberarea din 1964).
Dan
Isabela Vasiliu Scraba
Dan
RSS