Era în vara lui 1947; Valeriu Gafencu stătea de vorbă cu un preot, în apropierea Bisericuţei.1 Era părintele Benedict Ghiuş.2 Tânăr atunci, cu ochi limpezi, pătrunzători, de un calm mânăstiresc, duios în vorbirea-i coerentă. Investiga monumentele religioase şi istorice din Episcopia Sibiului şi starea lor.
Adunându-ne şi alţi fraţi, părintele ne-a vorbit de la inimă la inimă despre Viaţa lui Hristos, tradusă de curând de dânsul, „pâine şi apă” sufletelor noastre flămânde şi însetate de darurile dumnezeieşti. Ne-a spus şi despre marile necazuri ce le are de suportat Biserica atacată direct de comunişti, care profanau vestigiile Sale sfinte. S-a bucurat că aveam grijă cât de cât de această relicvă ortodoxă. L-am rugat să nu ne uite în rugăciunile sale. Ne-a îmbrăţişat cu lacrimi în ochi şi a plecat îngândurat, aşa cum venise. Domnul Trifan, care fusese la muncă pe câmp, s-a bucurat mult când i-am spus că ne-a vizitat părintele Ghiuş şi o lacrimă de duioşie i-a apărut în colţii ochilor. Erau consăteni.
(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce, ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, p. 148)
1. Acțiunea se petrece la coloniile de muncă de la Galda de Jos, unde regimul de detenție, deși era dur prin condițiile foamete și muncă silită, era unul mai relaxat din punct de vedere al drepturilor religioase și al libertății de mișcare.
2. Părintele Benedict se afla în libertate la acea dată, fiind arestat 11 ani mai târziu, în noaptea de 13-14 iunie 1958.
