La începutul celui de-al doilea an univeristar, septembrie 1944, stundețimea era în plină dispută politică: se dezlănțuise confruntarea dintre majoritatea anticomunistă și antisovietică și puțini, pe atunci, susținători ai comunismului. Asemenea manifestări erau prezente și la Facultatea de Istorie, chiar dacă aici, din cauza unor condiții speciale apărute în anii războiului (facultatea nu era militarizată, ca Politehnica sau medicina), majoritatea o constituiau studentele, băieții formând un grup foarte restrâns.
Dintre cei care au acționat permanent pentru atragerea colegilor la lupta anticomunistă trebuie amintit colegul meu Cicerone Ionițoiu, unul din liderii tineretului din Partidul Național Țărănist. A fost, de asemenea, prezent la organizarea manifestațiilor de omagiere a MS Regele Mihai I și de denunțare a politicii nefaste începute, la 6 martie 1944, de guvernul Petru Groza. În această calitate, de organizator, a fost prezent în Piața Palatului la 8 noiembrie 1945 și la 1 mai 1946, când a condus grupul studenților de la Facultatea de Litere. [...] Îndată după manifestație, Cicerone Ionițoiu a fost condamnat, împreună cu alți studenți, în contumacie, la doi ani de închisoare. Arestat a fost deabia în vara anului 1947, în timp ce, împreună cu alți colegi, răspândea manifeste anticomuniste. Anchetat, adică schingiut, îndelung la Ministerul de Interne, este condamnat, în martie 1948, cu un lot al tineretului național-țărănist. Nu ne-am întâlnit prin închisori. Când am ajuns la Aiud, 15 septembrie 1948, era transferat disciplinar la închisoarea Craiova.
(Paul Păltănea - Ferestre deschise la un deceniu de temniță comunistă, Editura Muzeului de Istorie Galați, Galați, 2012, pp. 10-11)
