vezi galerie foto (6 foto)
Constantin Oprișan
"Să nu te-ntorci din cale, prin a Sodomei carceri
Când duhul tău te minte.
Prin foc, prin fier, prin ape, dar numai înainte!
Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri."
  • 16 Martie 1921
  • Oncești, Tecuci
  • student
  • 11 ani
  • Buchenwald, Rostok, Pitești, Gherla, Târgu Ocna, Văcăreşti, Jilava
  • 26 Iulie 1959
  • închisoarea Jilava
    • Cărțile Spiritului și alte poezii

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Am ajuns [la Pitești n.n.] cam prin luna martie 1950. Vecinii din dreapta noastră ne-au comunicat că Gioga Parizianu, care stătea în celula lor, fusese luat cu bagajul, fără să se ştie unde. În acesta celulă mai erau doi colegi de an de-ai lui, Dumitru Bordeianu şi cumnatul acestuia, Mircea Mihai Iosub, amândoi din Drăguşeni-Baia, precum şi Costache Oprişan, fostul comandant pe ţară al Frăţiilor de Cruce. (...)

A urmat scoaterea la program, cum se numea scoaterea tinetelor pentru deşertarea celor cu dejecte şi pentru umplerea celor cu apă. (...)

Gioga a ieşit susţinut de doi, căci nu putea merge ca lumea, şi Iosub m-a întrebat cum de s-o fi dărâmat într-atât, căci doar din celulă plecase teafăr. Aveam să ne lămurim curând, să vedem cu ochii şi pe spinarea şi oasele noastre ce nu a îndrăznit el să ne spună.1

Abia am intrat în cameră, ne-am aşezat pe preşuri, când unul din cei din fundul camerei, mai înalt, blond, cu ochelari cu rama albă, metalică, a venit până în mijlocul camerei şi ni s-a adresat nouă, noilor veniţi:

- Ia ascultaţi aici, noi ăştia de aici ne-am hotărât să ne schimbăm, să pornim pe alt drum, să ne reeducăm. Voi ce părere aveţi?

Se făcuse linişte, toţi stăteau parcă în aşteptare. Oare chiar aşa de curioşi să ne afle părerea? Mă gândii repede, treaba lor pe ce drum au luat-o, eu tot nu-i mai pot opri, căci merg pe calea asta de mult mai bine de un an. Şi apoi credeam că sunt numai câţiva, cum fuseseră la Suceava.

- Hai, bădia Costache, se adresa acelaş, cu ton batjocoritor, lui Costache Oprişan, ce părere ai?

- N-am nimic împotrivă, răspunse acesta.

- Dar voi, ceilalţi?

- Nici eu n-am nimic împotrivă, răspunsei şi eu, socotind răspunsul compatibil cu coexistenţa, prin neamestec în treburile lor. Dintre paturile din fund mai ieşiseră şi alţii, din acelaşi grup cu primul, care uitându-se roată peste toată camera, îi asmuţi:

- I-auziți, măi!

Şi ca la un semnal, de fapt acesta şi era semnalul convenit, căci ne aşteptau de mai înainte, venirea noastră era pregătită, au sărit din toate părţile asupra noastră.

Dădeau care cum puteau şi unde apucau, cu palmele, cu pumnii, cu picioarele. Se făcuseră cinci grămezi, în jurul fiecăruia dintre cei cinci care am venit.2 Nu mai puteai opune nici-o rezistenţă, decât să te îndoi şi să-ţi pui mâinile deasupra capului, dar curând totul a fost inutil, căci ne-am prăbuşit şi nu s-au mai aplecat asupra noastră, ci au sărit cu picioarele, şutând şi călcându-ne.

Acelaşi dirijor, pe care l-am crezut atunci a fi Ţurcanu, iar pe cel de lângă el Bogdanovici (cum auzisem că-i chema pe şefii reeducării sucevene) a intervenit, apărându-ne:

- Lăsaţi-i, măi, că-i omorâţi!3

Şi ne-a trimis pe toţi la loc. (...) Bătaia asta a fost doar aperitivul, faţă de cea care aveam s-o mâncăm în continuare. Dar a fost suficientă ca să răstoarne multe în mine. (...) A urmat imediat lămurirea.

Şeful, cel pe care îl crezusem Ţurcanu, se chema de fapt Max Sobolevschi, iar ajutorul lui (de-l credeam Bogdanovici) era Adrian Prisecaru. Târziu aveam să aflu identitatea lor, căci de-acum nimeni nu mai vorbea cu noi, iar bietul Mircea Iosub, cu Mitică Bordeianu, nu au cutezat să-mi mai spună, deşi ei îi cunoşteau. De altfel, curând avea să ni se interzică a mai vorbi unul cu altul.

Abia ne aşezasem pe preş, că presupusul de mine Ţurcanu (Sobolevschi) începe iar vorba:

- Noi suntem hotărâţi să distrugem pe toţi bandiţii, să distrugem Mişcarea Legionară. Hai bădie Costache (moldovenii obişnuiseră să spună la şefii legionari ”bădie”), i se adresa iar lui Oprişan, cu acelaşi ton batjocoritor, dublat însă acum şi de ură, parcă, spune, din câte banditisme ai făcut tu, le-ai spus pe toate la anchetă?

- Da, tot, zise cel întrebat.

Iarăşi: Ia auziţi, măi!, ca mai înainte şi sar o mulţime pe bietul om, îl imobilizează apucându-l de mâini şi de picioare, îl apleacă pe priciul din stânga uşii, îi trag pantalonii jos şi cu curelele ce le aveau, mai înguste şi mai late, încep să-i tragă nenumărat. Zbaterea e imposibilă şi ţipătul astupat de căluşul din gură, ca la Securitate. Numai gemetele ne măreau fiorul, căci noi, ceilalţi patru, priveam îngroziţi scena. Când s-au săturat, l-au lăsat. (...)

La urmă, când ne-au îngrozit cu bătaia, ne-au pus să ne batem şi noi, unul pe celălalt. L-au adus, rezemându-se de paturi, pe Gioga, să-l bată, mai bine zis să dea şi el în Costache Oprişan, în cel pe care îl stimase şi îl iubise ca pe un om superior din toate punctele de vedere. Bietul Costache devenise mijloc de verificare a desolidarizării tuturor celorlalţi de Mişcarea Legionară.4 Devenise numai o rană. Peste câteva luni, când aveam să ne reîntâlnim, încă se mai vedeau pe spate şi pe fese cicatricile liniare cauzate de loviturile de curea aplicate de ai săi. Dar el le-a spus celor care l-au întrebat şi nu fuseseră cu noi, ca să ştie cauza, că sunt urme de la Securitate.5 (...)

Max Sobolevschi era scos ziua din cameră de către gardianul de pe sală, ori altul venit anume după el. Împreună cu el mai mergeau şi alţii, pe care îi indica el. Încă nu ştiam unde şi pentru ce. Nu mai reţin exact dacă la prima bătaie, din prima zi, ori când a revenit în cameră în altă zi de unde fusese plecat, l-a luat iar pe Costache Oprişan la rost:

- Să scoţi, banditule, instrucţiunile care le ai de la Vică Negulescu pentru reeducare.

Oprişan a negat că ar avea aşa ceva. A urmat ”poceala” convingătoare şi Costache a spus apoi că la Jilava, venind odată vorba de reeducare cineva - nu mai reţine cine - l-a întrebat pe Vică Negulescu, din Comandamentul pe ţară - ce să facem în această situaţie. Acesta i-a răspuns acelui terţ, s-o accepte. Nu i-a dat însă lui nici o instrucţiune.

De aici apoi vorba scoasă de Ministerul de Interne, după compromiterea acţiunii Piteşti prin răsuflarea în exterior a ororilor petrecute acolo, că totul se datoreşte lui Vică Negulescu.6 Oprişan avea să fie dus de la Gherla la anchete, prin 1953 şi în continuare, ca să-l implice ca şef moral al lui Ţurcanu. Cei aproape 80 de oameni de la Camera 3 Parter au fost martorii discuţiei de mai sus.

De altfel, o dovedeşte şi tactica urmată cu luarea lui Costache la demascări.

(Ioan Muntean - La pas prin reeducările de la Pitești, Gherla și Aiud)


1. În prima fază a reeducării prin tortură studenții erau luați câte unul din fiecare cameră, apoi introduși într-o cameră specială, în care se declanșa brusc acțiunea de reeducare. Acesta era unul din elementele surpriză, fără de care ”reeducarea” nu ar fi avut efectul scontat. După terminarea supliciului, studenții erau readuși în camerele de detenție, cu ”mențiunea” de a nu dezvălui nimic din cele întâmplate. Șocul torturilor primite din partea cunoscuților și prietenilor a fost atât de mare, iar amenințarea de a nu destăinui nimic a stârnit atâta groază, încât mulți dintre studenții ”săltați pe nepusă masă” nu au spus nimic colegilor de detenție. Abia după ce s-a format un nucleu de reeducați, s-a declanșat reeducarea în grup.

2. Cei cinci erau: Ioan Muntean, Gioga Parizianu, Dumitru Bordeianu, Mihai Iosub și Constantin Oprișan.

3. Ideea reeducării nu era de a omorî, astfel încât ”bandiții” să scape ”nereeducați” prin moarte, ci de a-i compromite, de a-i transforma în delatori și agresori. Astfel, torturile erau aplicate cu grijă, până la limita vieții dar nu dincolo de ea. De aceea, la Pitești, victimele decedate au constituit o excepție, în ciuda acțiunii atât de violente.

4. Poate că aceasta a fost una din durerile sufletești cel mai greu de purtat pentru Constantin, anume faptul de a fi bătut de chiar frații lui de suferință care au cedat în urma torturilor. Spre exemplu Dumitru Bordeianu va recunoaște în memoriile sale că ”am lovit, dar nu din cauza amenințării, ci a confuziei care mă învăluise, incapabil fiind de a mai raționa. Că am lovit tare sau nu, nu mai are nici o importanță, ci faptul că am lovit pe omul cel mai drag, de la care învățasem atâtea. Am lovit omul pentru care as fi fost altfel capabil să merg la moarte. De aici a început căderea.”. În ciuda acestei situații dramatice, Constantin a purtat fără crâcnire sau resentimente rănile reeducării cauzate de frații de suferință. În acest sens, părintele Gheorghe Calciu dă mărturie că fericitul Constantin ”niciodată nu s-a plâns pentru boala lui, niciodată nu a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a făcut. Pe toți i-a iertat și mereu ne vorbea de iertare și dragoste.”

5. Acest gest, de atribuire a vinovăției asupra Securității, ne determină să credem că fericitul Constantin încerca defapt să acopere căderile fraților se suferință căzuți în reeducare.

6. În urma încetării experimentului Pitești, autoritățile comuniste au fabricat trei procese, prin care au încercat să se disculpe de ororile orchestrate din umbră. Cele trei procese au fost:

a) Procesul Eugen Țurcanu - noiembrie 1954;

b) Procesul Tudor Sepeanu - aprilie 1957;

c) Procesul Valeriu (Vică) Negulescu - iunie 1957;

În cel de-al treilea proces, Valeriu Negulescu, ca reprezentant de seamă al Mișcării Legionare, era acuzat că ar fi organizat acțiunea violentă de la Pitești, pentru a obține informații compromițătoare față de regimul comunist. Din lotul judecat făcea parte și Constantin Oprișan care, alături de ceilalți 7 anchetați, era acuzat de ”„crimă de uneltire împotriva securității interne a RPR”. În urma procesului Constantin ”avea să fie condamnat la alți 25 de ani de închisoare, în afară de cei inițiali.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori