Din Gherla mai redăm o singură scenă. Un grup de elevi din Târgşor sunt aduşi într-o cameră mare. Nu ştiau nimic despre reeducare. „Restructuraţii” studenţi încep să-i provoace şi ei se prind în joc. Însuşi şeful Frăţiilor de Cruce e pus să-i incite. Se creează o atmosferă antirevoluţionară, mistică, naţionalistă, cu şedinţe, cu jurăminte, cu cântece şi cuvântări aprinse.

Tinerii elevi vibrau de o bucurie nespusă şi-şi manifestau crezul cu elan, candoare şi dăruire. Toate acestea erau însă înregistrate cu atenţie de „restructuraţi”. Şi într-o bună zi au apărut ciomăgaşii. Au intrat în cameră cu un grup de reeducaţi, printre care era şi şeful Frăţiilor şi au ordonat elevilor să se aşeze şi să asculte cu atenţie. Li s-a ţinut solemn următoarea cuvântare:

- V-am adus aici pentru a vă dezvălui adevărata faţă a oamenilor. Sunteţi victimele acestor criminali şi bandiţi pe care îi numiţi şefi. Voi i-aţi socotit de bună-credinţă şi v-aţi însuşit ideile lor otrăvite. Veţi înţelege minciuna lor din propria lor gură. Iată, vă va vorbi acum Constantin Oprişan.

Constantin Oprişan era şeful Frăţiilor de Cruce, iubit şi urmat cu încredere de acei tineri. El trecuse prin toate ororile reeducării din Piteşti, ca unul ce era considerat bandit cu autoritate printre legionari. A luat cuvântul cam aşa:

- Sunt născut într-o noapte de orgie, dintr-un tată beţiv şi o mamă sifilitică. Sunt pe jumătate imbecil şi pe jumătate nebun. Sunt ros de dorinţe sadice şi ticăloase. M-am depravat cu sora mea, cu mama mea şi cu cine mi-a ieşit în cale. Am ucis. Am furat. Sunt un escroc de meserie şi un mincinos de profesie. Sunt un beţiv şi tot ce e scabros am făcut. Mi-am acoperit însă adevărata realitate cu credinţa în Dumnezeu, cu filosofia idealistă, cu aspiraţiile naţionaliste şi cu alte cuvinte mari şi umflate, pentru că numai aşa puteam să vă captez împotriva marii revoluţii internaţionale a proletariatului. V-am înşelat, făcând din voi victime. Loviţi-mă, căci o merit. Striviţi-mă şi nimeni nu vă va acuza, dar vă cer să urâţi tot ce v-am spus, să vă lepădaţi de toţi bandiţii despre care v-am vorbit şi să treceţi de partea reeducării. Eu însumi m-am reeducat, dar niciodată nu voi merita „restructurarea”. Sunt un nemernic, o canalie, o bestie. Ucideţi-mă şi salvaţi-vă pe voi înşivă.

Stupoare, uimire, disperare. Elevii nu ştiau ce să creadă. Unii au înnebunit pe loc, cineva s-a sinucis, alţii nu au crezut iar alţii au acceptat reeducarea, dacă nu din prima zi, în zilele ori lunile care au urmat, căci „lecţia” a continuat cu argumente asemănătoare. Cei ce au rezistat însă au intrat la bătaie. Erau desfiguraţi. Însuşi Constantin Oprişan era pus să bată, dar tot el a avut tăria să şoptească:

- Iertaţi-mă! Fiţi tari! Nu se poate rezista, dar nici nu acceptaţi reeducarea!

***

Constantin Oprişan. Tânăr poet şi filozof, bun cunoscător al lui Kirkegaard. A cunoscut tenebrele reeducării dar a ieşit din ele purificat. Poezia lui circulă din gură în gură. A fost ucis prin izolare, înfometare şi lipsă de asistenţă medicală, în fortul 13 de la Jilava.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 315)

Adaugă comentariu