vezi galerie foto (10 foto)
Pr. Daniil Sandu Tudor
  • 22 Decembrie 1896
  • București
  • ieroschimonah
  • 8 ani
  • Canal, Aiud
  • 17 Noiembrie 1962
  • Aiud, Râpa robilor
    • Taina Rugului Aprins. Scrieri si documente inedite
    • Caiete 3, Taina Sfintei Cruci
    • Caiete 1, Dumnezeu - Dragoste
    • Caiete 4, Ce e omul?
    • Imnul Acatist la Rugului Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv și cu comentariile autorului
    • Caiete 2, Sfințita rugăciune
    • Acatiste. Prima ediție integrală
    • Ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor și Rugul aprins de la Mânăstirea Antim la Mânăstrea Rarău
    • Universalism românesc

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Primul dintre noi care a scos o revistă, a lui, a fost Sandu Tudor. Tipărea, firește, Neagu Rădulescu publicații efemere, dar ele aveau caracter mai mult umoristic și prelungeau oarecum atmosfera adolescentină a ultimelor clase de liceu.

De astă dată, treaba era mai serioasă, deși mai dezorganizată. Cum putea să fie altfel decât haotică o publicație condusă de Sandu Tudor?

Îl cunoscusem ca poet „barbar” în Ritm hun, apoi ca mistic neortodox în poemele apărute prin diverse publicații. Dar Sandu Tudor avea în plus idei, sau pretindea că are. Ceea ce nu avea, în mod indiscutabil - atât în gândire, cât și în lirică - era un fir conducător. „Floarea de foc” a oglindit cu fidelitate felul de a fi al directorului, lipsa unui program, a unui „profil”. Se întâlneau în paginile ei cele mai contradictorii semnături ale generației, iar titlul spunea, cu oarecare emfază, ceea ce directorul urmărea - fără nici un fel de convingere - să realizeze: o împlinire, sau cel puțin o afirmare a tineretului de pretutindeni, respins. Era pe undeva, nemărturisită, o supraveghere, dacă nu chiar o sorginte religioasă, dar cine dintre noi avea timp, în acei ani, să controleze intențiile și subsidiile publicațiilor la care colabora, de vreme ce avea asigurată o coloană unde scria ce-i trecea prin cap? Deocamdată se mulțumea să vaticineze în conferințele redacționale, fie ca să ne dovedească existența lui Dumnezeu, fie ca să comenteze ultima carte a lui Maritain. Frumos, cu părul roșcat, cu ochii albaștri și cu barbișon, privea lumea cu un sentiment de supremă superioritate și purta, permanent, la subsuoară, un volum de filozofie adâncă. Femeile îl priveau cu interes, semidocții cu admirație și capitaliștii cu oarecare spaimă. Sandu Tudor nu „ajunsese” încă, dar se afla pe drum. Poezia era pentru el și în același timp un violon d`Ingres și o treaptă. Confuz și confuzionist, omul era însă „băiat bun” și degaja o simpatie umană mai presus de principii și de comportamente.

Fiindcă destinul lui Sandu Tudor n-a fost banal. În orice caz, când scotea „Floarea de foc”, n-am fi fost surprinși dacă i s-ar fi prevestit că va muri călugăr, cum s-a și întâmplat. Mai mult ne-ar fi mirat să aflăm însă că va ajunge, ca director de ziar, inculpat... într-o afacere necurată, cum de asemenea a ajuns. Naiv și dubios în același timp, era greu să stabilești la el fruntariile acestor contradictorii esențe.

Ion Anesti - pictorul și caricaturistul bine cunoscut - a avut, cu acel prilej, un cuvânt de spirit care a circulat prin cafenele și prin redacții: „Sandu Tudor a compromis... până și șantajul”.

Cele mai neașteptate semnături se întâlneau în paginile revistei „Floarea de foc”. Firește, nici unul nu scria în „Floarea de foc”, la 20 de ani, în felul în care a scris mai târziu, necum astăzi. La mulți, până și atitudinea s-a schimbat la 180º.

N-am jucat mare rol în redacția revistei, iar în paginile ei n-am publicat decât două articole: unul la moartea lui Aristide Briand, altul: Falimentul maurrasismului, dar amândouă anunțând orientarea viitorului redactor al „Faclei”. [...]

Sandu Tudor, fără să fie legionar, plutea în ape mistice, naționaliste, explicând cititorilor săi ce era și ce trebuia să fie „Sfânta Românie”. [...]

În seria din 1936, pene noi se remarcă: Petru Manoliu, Al. Mironescu, Al. C. Constantinescu, Anton Holban, Ion Biberi. Iar polemica împotriva „Criterionului” va duce la rupturi dramatice, la pamflete, la procese în fața tribunalelor și la altele, numai de conștiință.

Pentru generațiile de mai târziu, toată dezbaterea va fi greu de înțeles. Atunci însă a fost o limpezire de ape, absolut necesară, și o precipitare „chimică” greu de evitat.

(Nicolae Carandino - Nopți albe și zile negre, Editura Eminescu, București, 1992, pp. 149-152)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori