vezi galerie foto (3 foto)
Dinu Pillat
  • 19 Noiembrie 1921
  • București
  • scriitor
  • 5 ani
  • Malmaison, Jilava, Gherla
  • 06 Decembrie 1975
    • Biruința unei iubiri. Dinu & Nelli Pillat. Pagini de corespondență
    • Aşteptând ceasul de apoi
    • Tinereţe ciudată şi alte scrieri
    • Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze
    • Mozaic istorico-literar. Secolul XX
    • Ion Barbu. Micromonografie
    • Dostoievski în conștiinţa literară românească

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dinu Pillat (1921-1975), fiul poetului Ion Pillat şi strănepotul Brătienilor, este un autor important de romane, monografii şi studii literare, dintre care cele despre Ion Barbu şi Dostoievski rămân de referinţă. Mama lui Ion Pillat, Maria, a fost unul din cei şapte copii ai lui I. C. Brătianu, istoricul care a luptat pentru unirea principatelor şi venirea pe tron a domnitorului Al. I. Cuza (1856), a adus pe Carol de Hohenzolern, devenit regele care a pus temelia României moderne, a susţinut începerea războiului din 1877, împotriva turcilor, în urma căruia s-a obţinut independenţa ţării.

În anii 1945-1947, Dinu Pillat a fost asistentul lui George Călinescu, la Catedra de Istoria literaturii române. În acelaşi timp, şi-a pregătit doctoratul, având drept subiect opera tatălui său, ca semn suprem de iubire filială şi admiraţie intelectuală. Dar vremurile erau tot mai tulburi şi Dinu Pillat a fost scos de la catedră. În scurt timp, acelaşi lucru i s-a întâmplat şi magistrului său. Au urmat ani de mizerie, când familia Pillat a trăit vânzând la talciocul din Bucureşti valorile moştenite de la părinţi: cărţi, bijuterii, obiecte de mobilier, haine. Cornelia, soţia, consemnează cu duioşie - în cartea de memorii „Eterna întoarcere“ (Ed. Du Style, 1996) - aşteptarea febrilă a lui Dinu, în faţa tarabei cu mărfuri, pânda cumpărătorilor şi, în acelaşi timp, efortul disperat de a-şi păstra ţinuta demnă, aparent nepăsătoare. Atunci încă i se mai permitea să lucreze la Institutul de Istorie Literară, unde era director Călinescu (şi care azi îi poartă numele). Convingerile religioase ale tânărului cercetător erau cunoscute, fapt care îi nedumerea pe colegi. Unul dintre ei a spus: „Cum poate un om atât de inteligent ca Dinu Pillat să creadă în Dumnezeu?“ Relaţia dintre maestru şi discipol părea bună, până într-o zi… Cornelia îşi aminteşte: „Dinu mi-a povestit, învăluind gravitatea faptelor cu gesturile lui fine, cum, întâlnindu-l pe profesor la institut, acesta a început să vocifereze, acuzându-l de reacţionarism, de ostilitatea sa faţă de directivele culturale comuniste, de interesul său faţă de revoluţia din Ungaria (…). Am ştiut atunci că lui Dinu îi venise rândul să fie arestat şi de aceea G. Călinescu se lepădase de el.“ (op. cit., p. 217). Învinuirile erau diverse: faptul că a comentat, împreună cu Alexandru Paleologu şi Ion Caraion poeziile lui Radu Gyr, scrise în închisoare şi care circulau ca nişte adevărate manifeste, discuţii „duşmănoase“ din grupul Noica, faptul că a scris el însuşi romanul „Aşteptând ceasul de apoi“, inspirat de mişcarea legionară şi, nu în ultimul rând, simpla circumstanţă că era fiul poetului Ion Pillat, moşier cu o gândire anticomunistă. Prin sentinţa din 1 martie 1960, Dinu Pillat a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică, la 10 ani de degradare civică şi confiscarea averii, pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, precum şi la 15 ani de temniţă grea pentru trădare de patrie. Tot atunci, Cornelia Pillat îşi pierde serviciul de la Institutul de Istoria Artei. Când încearcă să protesteze, i se spune că ea e doar retrogradată, în timp ce soţia lui Păstorel Teodoreanu, şi el condamnat în procesul Noica, mătura trotuarele. Păstorel a fost condamnat numai pentru glumele lui ironice împotriva regimului.

Imediat cum a fost închis, pentru tânărul studios au început torturile prin care se încerca smulgerea unor declaraţii false, care să încrimineze şi pe alţi intelectuali. Într-o zi când, plin de sânge şi cu dinţii sparţi, a fost azvârlit în celulă, Dinu a avut sentimentul că Iisus se află lângă el şi îl îmbrăţişează. Din acel moment, suferinţele i s-au părut mai uşoare. La eliberare, Dinu era un om schimbat. Mărturisirile lui arată că îl interesau numai valori ce ţin de sfera credinţei. Era un om bun şi iertător. Proaspăt reprimit la institut, după o absenţă de 5 ani şi 7 luni, îi scrie o scrisoare profesorului său, G. Călinescu (la 10 octombrie 1964): „Mărturisesc că m-am simţit deosebit de emoţionat reintrând în cadrul cunoscut, reîntâlnind o parte dintre colegii cu care începusem să constituim cândva o familie în jurul Dvs. Dar, şedinţa odată deschisă, când toţi am luat loc în jurul mesei, am simţit deodată o senzaţie de mare gol intelectual. Nu mai eraţi Dvs., care să anime totul, care să ne ţină într-o stare de tensiune a spiritului, care să ne facă să trăim pasionanta aventură a gândirii. Totul mi s-a părut acum tern, fad, convenţional, plat, mediocru… şi am înţeles încă o dată cât de mare şi copleşitor sunteţi, peste toată mediocritatea cu pretenţii a contemporaneităţii. Şi mi-a fost încă o dată teribil de dor de dumneavoastră“. Iată un exemplu de admiraţie, de fraternitate iertătoare şi de creştinism asumat, venit din partea unui om care a plătit scump pentru vini închipuite. După moartea lui, survenită în chinuri (datorate, de astă dată, cancerului), soţia fidelă şi iubitoare rămâne să-i consemneze viaţa, aspiraţiile şi credinţa, spunându-şi: „Dacă nu voi transforma moartea lui Dinu în împlinire, nu merit suferinţa ce mi-a fost dată.“ Dar a transformat-o…

(Camelia Leonte - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii