vezi galerie foto (1 foto)
Dumitru Bordeianu
"Eu cred nelimitat în Dumnezeu. Orice fac, gândesc şi vorbesc eu raportez la Adevărul absolut care este Dumnezeu."
  • 28 August 1921
  • Drăgușeni, Suceava
  • student
  • 16 ani
  • Galata, Suceava, Piteşti, Gherla, Aiud
  • 16 August 2002
    • Mărturisiri din mlaștina disperării

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dacă metoda de tortură pentru „citirea” gândurilor a umplut până peste margine paharul deznădejdii si al nebuniei, prin lepădarea de Dumnezeu si de dreapta credintă, care rămăsese singurul si ultimul nostru sprijin, am ajuns la prăbusirea totală.

Fusesem aruncati în haos, dezechilibrati, fără sprijin si fără perspectivă, la discretia celor ce ne torturau. Acest fapt a avut consecinte nefaste, asupra a ceea ce aveam să vedem si trăim în altă cetate a satanei, Gherla.

La începutul lui august 1951, când declaratiile publice si scrise erau pe terminate, iar tortura de „citire” a gândurilor atinsese nivelul prevăzut în planurile ocultei, Ţurcanu a trecut din cameră în cameră, cu expresia unui demon satisfăcut si l-am auzit repetând că, ispitind si înselând pe cei tari si credinciosi, i-a putut tăvăli în mocirlă.

„Mă, banditilor, vă amintiti foarte bine ce am spus în camera aceasta cât si în celelalte camere, că eu nu glumesc, că mă voi tine de cuvânt si voi folosi toate metodele pentru a-mi atinge scopul urmărit. Or, iată că am ajuns, prin metodele pe care le-am folosit, să vă citim si gândurile, fapt la care voi nu v-ati asteptat niciodată”.

„Vreau să vă atrag însă atentia că cei mai periculosi dintre voi, banditilor, ati rămas cei care mărturisiti credinta voastră în Dumnezeu. Şi sunt convins că cei care nu s-au lepădat de credinta lor în Dumnezeu, nu s-au lepădat nici de Miscarea Legionară. Ei sunt cei mai periculosi, mai înrăiti si mai încarnati legionari”.

„De aceea, pentru acestia vor continua încă ani de zile demascările, asa cum le-ati cunoscut si încă cu alte metode. Trebuie să vă scoatem din cap si din inimă odată pentru totdeauna această aberatie, credinta în Dumnezeu”.

Apoi, ne-a întrebat: „Cine din voi, banditilor, mai crede în Dumnezeu?”

Aproape jumătate din cameră a ridicat mâna în sus. În fata acestei situatii, Ţurcanu a continuat: „Am si pentru voi metode, cei care ati ridicat mâna, să spuneti că v-ati lepădat de credintă, asa cum ati spus că v-ati lepădat de Miscarea Legionară”.

Adresându-se apoi lui Zaharia: „Culai, treci pe la mine, ca să vezi ce ai de făcut cu acesti banditi”.

Pentru cei cu adevărat credinciosi, cea mai mare amenintare posibilă a fost această ultimă afirmatie a lui Ţurcanu, la care nimeni nu se astepta. Urma să fim loviti în ce aveam mai drag si mai de pret, singurul nostru punct de sprijin – credinta în Dumnezeu, nădejdea izbăvirii noastre din ghearele satanei.

Pe oamenii care nu cred în Dumnezeu problema mântuirii nu-i interesează, pentru că ei sunt legati de această lume materială, de bunurile pământesti, de pozitiile sociale, de plăcerile si satisfactiile acestei vieti într-atât că numai moartea îi va mai putea despărti de ele.

Pentru cel ce crede însă nelimitat în Dumnezeu, în mântuire si în viata vesnică, nefiind legat de pământ, cea mai mare tragedie este momentul când e obligat să mărturisească dacă mai crede sau nu în Dumnezeu.

Oameni cum au fost Sfintii Părinti si mucenicii ar fi preferat de o mie de ori moartea, decât lepădarea de Dumnezeu si de credinta în El. Unii dintre noi însă au venit cu justificarea că, dacă marele Apostol Petru care credea si-L iubea pe Iisus nelimitat, s-a lepădat de El de frică, atunci noi, niste microbi neputinciosi, ce era să facem?

Asa vorbeau cei care se lepădaseră de Dumnezeu formal, asa cum se lepădaseră si de Legiune. Iar dacă, aparent, tinerii care au trecut prin Pitesti s-au comportat în linii generale la fel, când privim mai îndeaproape, lucrurile se schimbă total.

Fiecare s-a comportat mai întâi în functie de credinta lui în Dumnezeu, apoi de credinta si atasamentul lui fată de conceptia politică pentru care a fost condamnat, de puterea lui de rezistentă fizică si îndeosebi de puterea lui morală si sufletească. Având în vedere aceasta, nu-i putem pune într-o oală pe toti tinerii care au trecut prin Pitesti, spunând că toti s-au comportat la fel.

Dacă s-ar fi comportat la fel, ar fi cedat toti de la prima palmă sau din prima zi, unii n-ar fi fost ucisi, altii nu s-ar fi sinucis sau n-ar fi încercat să se sinucidă, altii n-ar fi ajuns bătăusi sau criminali ordinari. Pe scara rezistentei fizice si sufletesti, fiecare s-a înscris în raport cu el însusi. La afirmatiile lui Ţurcanu, că cei mai periculosi „banditi” sunt cei care cred în Dumnezeu, ne vine să-i dăm dreptate.

Cine nu-l cunoaste pe Vasile Pătrascu, a cărui credintă a fost de nezdruncinat si a mărturisit-o până în ultima clipă, cu toate torturile prin care a trecut? Cine nu-si aminteste de Zelică Berza din camera 3 subsol, de Reus, Ungureanu, Nedelcu, Popa, Andrisan, Dinescu, Popescu Paul, si ceilalti, care au afirmat public că, nimeni nu-i va putea obliga să se lepede de Dumnezeu si de Biserica Lui, cu toate torturile aplicate, cu atât mai mult cu cât Biserica este recunoscută de lege.

E drept însă că, din cauza torturilor de nesuportat, până laurmă multi s-au lepădat totusi si de Dumnezeu. Lepădarea lor a fost însă de scurtă durată. Până la urmă, prin pocăintă, s-au întors la Hristos.

Eu nu m-am înscris nici printre acei ce au afirmat categoric că ei cred în Dumnezeu, dar nici printre acei ce s-au lepădat de El. Şi cititorul s-a familiarizat cu părerea mea, precum că omul este dator în toate împrejurările vietii lui să încerce.

Nu am avut însă nici un merit, gândurile si atitudinea mi-au fost insuflate de Dumnezeu si încercarea trebuia dusă până la limita puterii de rezistentă. Am crezut si am sperat numai în mila si ajutorul lui Dumnezeu, care m-a ferit să ajung un bătăus si un criminal în demascările de la Pitesti.

Când am fost întrebat de Zaharia dacă mai cred sau nu în Dumnezeu, pentru prima si ultima dată în viata mea am avut o întunecare a mintii si o rătăcire pe care nimeni nu o va putea întelege, decât eu, cel care am trăit-o. Cine mi-a întunecat puterea de judecată în acel moment? N-am putut discerne ce gânduri satanice mi-au întunecat constiinta si mintea.

Dumnezeu a încercat atunci să-mi dea posibilitatea ca, prinaceastă ultimă încercare, să-mi mărturisesc deschis si fără frică credinta în El. Eu nu I-am cerut însă ajutorul, ca să-mi lumineze mintea si constiinta, si atunci am oscilat să mărturisesc din toată inima.

Cei care îsi închipuie că în încercări exceptionale se poate face fată numai cu puterile proprii, se înseală si se vor însela până la sfârsitul lumii. Au doar n-a spus Iisus: "Fără Mine nu veti putea face nimic"?

De aceea, când nu am strigat si nu am implorat ajutorul lui Dumnezeu, m-am prăbusit. Şi prăbusirea mea a fost mare, pentru că satana mi-a chinuit sufletul si m-a torturat timp de trei ani.

Atunci când m-a întrebat Zaharia, ce-i cu credinta mea, un gând care nu era al meu si nici de la Dumnezeu, m-a stăpânit si mi-a soptit: „Spune că nu te mai rogi lui Dumnezeu!” Şi asa am si rostit, public, în camera 3 subsol: „Nu mai fac rugăciunea, nu mă mai rog lui Dumnezeu”. Şi, din acel moment nu mi-am mai spus rugăciunea.

Urmarea ruperii comuniunii cu Dumnezeu prin rugăciune, a fost că duhul satanei a intrat în mine si m-a torturat si m-a muncit, din august 1951 până la Pastile anului 1954. Ţin să precizez că am spus că nu-mi mai fac rugăciunea, nu că nu mai cred în Dumnezeu.

Marele meu păcat însă a fost că nu mi-am mai făcut rugăciunea, cu adevărat. Greseală cu atât mai gravă, cu cât trebuia să mă gândesc la cuvintele sfinte: "Privegheati si vă rugati ca să nu vă ispitească satana".

Rugăciunea, după mărturisirea Sfintilor Părinti, este comuniunea omului credincios cu Dumnezeu. Prin ea, omul stă de vorbă cu Dumnezeu, Îl adoră, Îl măreste, Îi multumeste, Îi spune păsurile si necazurile, Îl roagă să-l ierte, Îi cere ajutor si milă etc...

În capitolul despre Gherla voi descrie pentru cei ce cred nelimitat în Dumnezeu si în minuni, ce a însemnat pentru mine ruperea de Dumnezeu si apoi refacerea comuniunii cu El prin rugăciune.

Nu-i voi uita niciodată si-i văd ca pe niste munti în fata mea pe toti aceia care au avut tăria, curajul, credinta si bărbătia să-si afirme fără frică credinta lor în Dumnezeu. Probabil, de aceea stelele mari strălucesc pe cer si se văd, în timp ce altele, mici si neputincioase, trec în bezna uitării.

Pe la jumătatea lunii august, Zaharia a plecat din cameră, nemaifiind seful comitetului de tortură, iar pozitia fixă pe prici a luat sfârsit. Bătăile au încetat si ele. Trăiam însă groaza că, după această aparentă liniste se pregătea o năpraznică furtună. Şi aceasta a fost la Gherla.

Pe la mijlocul lui septembrie, o mică parte dintre noi a plecat la Canal, unii la minele de plumb din Maramures, iar altii la Gherla.

Dacă, în clipa când scriu aceste amintiri, mi s-ar oferi să aleg între moarte si Pitesti, mărturisesc din toată inima si cu frică de Dumnezeu că as prefera de o mie de ori moartea. Şi cred că la fel gândesc toti camarazii mei care mai sunt în viată si care au trecut prin acea cetate a satanei din Pitesti. Ce mărturisire mai deschisă si mai sinceră l-ar putea satisface pe cititorul acestor rânduri?

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaştina disperării)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Vladimirov » 06-07-2019 21:51

Dumnezeu nu există.! M-am convins. Singur
M-am lepădat de Hristos.! Si nu mai vreau să mai aud de el.!!

Vladimirov

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Vladimirov » 06-07-2019 21:53

M-am lepădat de Hristos. Nu exsistă m-am convins

Vladimirov

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii