vezi galerie foto (10 foto)
Dumitru Uță
  • 11 Decembrie 1915
  • Caracal, Dolj
  • medic
  • 23 ani
  • Poarta albă, Gherla, Aiud
  • 05 Februarie 1980

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În anul 1948 mă găseam la închisoarea Aiud. Datorită unei împrejurări favorabile urma să fiu pus în libertate. Aveam posibilitatea, prin mijlocirea unor hârtii semnate în alb, să scap din închisoare câțiva camarazi. Între cei pe care îi puteam salva, era și Doctorul Uță. El reprezenta unul dintre oamenii pe care-i stimam și-i admiram, pentru că era oricând gata să se jertfească pentru binele altora. Din pricina regimului din închisoare, unde se găseau mii de oameni, mulți dintre deținuți înnebuniseră, iar alții erau pe cale să înnebunească. Toți aceștia erau separați în secții unde se aflau camere comune și cu un regim ceva mai îngăduitor.

Cel care se îngrijea de aceștia, cel care își dădea hrana lui primită ca oricare alt deținut, de la închisoare, era domnul doctor Uță. Cum se îmbolnăvea cineva în penitenciar, fie deținut, fie gardian, doctorul Uță era prezent. Dacă cineva chiar și din familia gardienilor cădea la pat, singura speranță era doctorul Uță. Acela care da totul pentru bolnavi, că erau oameni buni sau răi, hoți sau cinstiți, angajați ai administrației sau victime, era doctorul Uță. Tot ce făcea era din dragoste pentru om.

Permanent, în geanta în care-și ducea puținele medicamente pe care le avea și pe care numai el știa cum le dobândea prin cunoștințele sale, prin insistențele lui, se găsea, pentru cei bolnavi, pentru prieteni sau dușmani, pentru oameni, și câte o bucată de pâine ruptă, de cele mai multe ori, din rația lui puțintică de închisoare. Pe foametea ce bântuia în Aiud la acea vreme, găseai în geanta doctorului Uță, ca prin minune, întotdeauna, o fărâmă de turtoi sau de mâncare căpătată cine știe de unde pentru cei bolnavi. Cât am stat la Aiud, în acea vreme, peste un an, nu l-am văzut niciodată pe doctorul Uță mâncând decât de la cazan și nici acea mâncare n-o lua toată, deși era puțină. Când mâncarea de la închisoare era ceva mai substanțiată, Uță își primea porția și fugea cu ea la vreun bolnav. Nu știu dacă și când mânca și el puțin turtoi.

De multe ori m-am întrebat de unde o fi avut atâta rezistență, atâta putere. Nu stătea niciodată degeaba.

Eliberarea mea se apropia. I-am spus că, în mod sigur, îl puteam scăpa din închisoare, puteam face să i se rejudece procesul și să se elibereze. Doctorul Uță s-a opus categoric. Argumentul său era că nu putea lăsa bolnavii, în deosebi pe cei de la secții, pe nebuni. Văzând că eram hotărât să-l scot din închisoare, cu câteva zile înainte de eliberarea mea a venit la mine și m-a amenințat că, de făceam aceasta, avea să mă divulge. "Aici pot salva vieți omenești. Pe aceștia nu-i ajută nimeni. Sunt fericit că-mi stă-n puteri să fac acest lucru". Nu voia cu nici un chip să-i părăsească, mai ales pe cei care înnebuniseră în detenție și care erau destul de numeroși și se înmulțeau zi de zi. "Voi face tot ce este omenește posibil, tot ce stă în puterile mele, pentru a readuce acești oameni la viață normală. Îi voi urma oriunde". Acestea sunt vorbele lui. Și așa a făcut. [...]

Toată viața lui a constituit o renunțare pentru aproapele. Renunțările lui au dat viață multora. Prin anii 1946-1947, veneau țărani din satele învecinate închisorii și se rugau de director să-l lase pe doctor să meargă și la ei în sat. Auziseră, prin gardieni, de minunile medicului Uță, care avea o putere atât de miraculoasă în cuvântul său, încât bolnavul căpăta curaj, viață din viața acestui doctor care le vorbea cu atâta însuflețire despre sănătate, despre voință, despre Dumnezeu și despre Biserica Lui, că omul, bolnavul, se simțea mai bine și-L simțea pe Dumnezeu lângă sine. Prezența medicului Uță lângă bolnav îi turna acestuia în suflet, picătură cu picătură, sănătate și credința în Dumnezeu.

Acesta a fost doctorul Uță, care nu m-a lăsat să-l scot din închisoare, numai pentru a putea îngriji pe cei pe care Statul fără inimă și fără Dumnezeu îi ținea în pușcărie, pentru a putea îngriji oamenii pe care regimul diabolic îi îmbolnăvise, îi înnebunise... pentru că voiseră să facă o țară cu oameni mai buni, mai drepți, să facă o țară care să strălucească între celelalte țări. Acum doctorul Uță se găsește acolo unde o lume fără Dumnezeu i-a trimis pe cei care voiau să coboare cerul pe pământ.

Dumnezeu să te odihnească, doctore. Rugăciunile mele te vor însoți întotdeauna. Așteaptă-mă, doctore al trupurilor și al sufletelor.

Voi veni, fă-mă vrednic să fiu lângă tine, frate...

(Dumitru Lungu – Luptă și Temnițe, Editura Ramida, București, 1998, pp. 176-178)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Ioan » 11-02-2017 00:31

Plâng ...plâng de ce a făcut Dr Uta...slava ți-e DOCTORE!!!!

Ioan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori