vezi galerie foto (10 foto)
Dumitru Uță
  • 11 Decembrie 1915
  • Caracal, Dolj
  • medic
  • 23 ani
  • Poarta albă, Gherla, Aiud
  • 05 Februarie 1980

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Aiudul anului 1953, prin luna mai, ma arunca pe un pat al spitalului. Lucrul din fabrica, în trei schimburi, în conditii precare, ma sleieste de puteri. Munceam la rotarie. Munca aceasta era din cele mai grele. Nu mai puteam face fata lucrului. Febra era destul de mare si pofta de mâncare mi se taiase de tot. Asa am ajuns sa fiu internat în spitalul din Aiud.

Ajuns acolo, dupa examenul medical si controlul la raze, se constata ca am un infiltrat TBC la plamânul stâng.

Aveam, deci, tuberculoza pulmonara. Uluit, m-am retras în mine pâna la mutenie. Ce eram eu mai mic de statura, acum ajunsesem si mai mic si prapadit. Doamne, mi-am zis, dar câte trebuie sa mai fie pe capul meu? Nu-mi venea sa cred. Si totusi, lucrurile asa stateau.

Pe patul de spital, zacând, nu primeam aproape nimic din cele ale tratamentului, doar câte 3 aspirine si ceai neîndulcit. De mâncare, nici nu mai puteam vorbi, ca pofta nu aveam deloc. (...)

Tacut, cu ochii holbati, priveam în jurul meu descumpanit. Nici în ruptul capului nu ma puteam împaca cu gândul ca sunt bolnav de tuberculoza pulmonara. Nu cunosteam pe nimeni din camera. Pe rând, veneau la mine ca sa ne cunoastem. Raspundeam la întrebarile lor, spunându-le ca vin din fabrica, trecând si prin spital.

Ei stiau ca asta-i drumul fiecarui bolnav, din Celular sau din fabrica.

Dupa un timp intra în camera un detinut de statura mijlocie, cu un halat alb. Vine la mine si-mi spune sa fiu linistit. Sa nu ma sperii, ca totul se va termina cu bine. Ma vedea timorat. Era doctorul Constantin Uță*, condamnat din 1941 de către Antonescu. Era medicul sectiei a II-a.

Avea multa disponibilitate sufleteasca. Din sufletul lui radia dragostea întru Hristos pentru om, desi aparentele îl defineau mult mai sever. Era blând, blând de tot si cu o inima unde încapea toata lumea. Asa era Uta. Îl stapânea o fire dispusa la dialog, avea vocea de tenor, îmbietoare.

Ma pune la curent cu felul de cum trebuie sa ma port si ce trebuie sa fac pentru ca sa nu avem de-a face cu paza, cu gardienii. Aici, în sectia aceasta, atmosfera era mai blânda. Aveam sa-mi dau seama mai târziu ca doctorul Uta conducea sectia. De doisprezece ani, cât avea de Aiud, gardienii îl cunosteau bine de tot. La el erau toate fisele medicale ale sectiei. Ne cunostea pe toti dupa aceste fise. Medicul sef al Aiudului era doctorul Ranca, un om în vârsta si destul de blând în aparenta. Venea destul de rar în sectie. Pe la ora unu sosea masa de prânz. Aici am luat în primire o gamela si o lingura. Cu mâncarea în fata, trebuia sa fac ceva. Pofta nu aveam deloc.

Îmi primesc portia de mâncare, arpacas gros si o bucata de pâine. Pe marginea priciului, cu gamela aburinda pe genunchi si cu lingura în mâna, priveam pierdut biata gamela. Ma umpluse greata si parca-mi venea sa o iau la fuga. Doctorul Uta ma urmarea cu atentie. Era obisnuit cu comportarile noastre. Vine la mine si cu blândete îmi spune:

- “Mai Berzescule, asculta-ma ce-ti spun. Eu stiu ca ti-e greata si nu poti mânca. Asta-i boala. Tu trebuie sa stii un lucru. Ai obligatia morala fata de tine si cu toata vointa ta trebuie sa manânci tot ce primesti, daca vrei sa mai ajungi la ai tai acasa. Sa stii un lucru, comunistii asta si vor, sa nu manânci si sa mori. Vrei sa le faci voia? Sa îngenunchezi în fata lor? Esti obligat sa lupti, ca de aceea ai ajuns aici. Te-ai angajat în lupta. Acum lupta, nu te lasa sa dai înapoi. Aici în închisoare nu avem alt tratament împotriva bolii, decât credinta în Dumnezeu si vointa de a lupta. Si vom razbi. Eu te oblig sa manânci tot, chiar daca broboane de sudoare curg de pe fruntea ta. Eu te ajut, dar ajuta-ma si tu pe mine.”

Buimac parca, începusem sa ma trezesc la realitate. Pâna acum, în fata lui Uta, nu intuisem atât de bine, ca eram într-adevar pe baricada. Târâs-grapis, trebuia sa luptam.

Speriat la început, înfuriat dupa aceea de realitatea destul de sumbra, m-apuc sa manânc din gamela. Doamne, ce greu era! Cu fiecare lingura dusa la gura, se ridica un nod în gât, de-mi venea sa dau afara totul. Broboane de sudoare curgeau pe frunte, ochii înlacrimati, înfuriat, înghiteam în sila fiecare dumicat. Ma luptam cu boala, dar si cu cei care-mi vroiau moartea. Îmi venea sa plâng. În sfârsit, am terminat totul din gamela. Nu stiam ca Uta ma pândeste. Vine la mine si zâmbind îmi spune:

- “Ai terminat? Ma bucur ca ai înteles. Esti ud tot pe frunte si camasa. Sa te schimbi!

Daca vei face tot asa, tu vei ajunge cu certitudine acasa.”

N-am sa-l uit pe doctorul Uta toata viata mea. M-a ajutat sa birui si sa traiesc.

***

Aveam sa-mi mai aduc aminte de el de multe ori în viata.

Mi-a ramas în minte cum mi-a tratat ochii. Aparuse la amândoi ochii o albeata. Când ma vede, îmi spune:

- “Ma, tu trebuie sa faci un tratament la ochi, ca altfel vei orbi. Te tratez eu. Zis si facut.

A si început cu praf fin de zahar, suflat în ochi printr-o pâlnie de hârtie. În fiecare zi facea operatia aceasta. Ma usturau ochii de nu mai stiam ce sa fac. Alaturi de mine mai era si parintele Bumbac de la Constanta, tot cu tratamentul pentru ochi. Pâna la urma, ochii mi s-au limpezit, scapând de orbire. Lui, doctorului Uta, îi datorez lumina ochilor.

(Atanasie Berzescu - Lacrimi și sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului)


* Numele mic al doctorului Dumitru Uță este confundat atât de Antanasie Berzescu, cât și de Ioan Muntean în memoriile scrise. Greșeala aceasta a numelui este întâlnită în multe din scrierile memorialiștilor, și este firească datorită numărului mare de oameni de care memorialiștii au trebuit să-și aducă aminte (de ordinul sutelor), dar și datorită trecerii anilor care au dus la scăderea memoriei și confundarea numelor de botez. În cazul doctorului Dumitru Uță, la fel ca și în cazul altor mărturisitori descriși în alte surse, este ușor să ne dăm seama că defapt Constantin Uță, Mihai Uță și Dumitru Uță, sunt una și aceeași persoană. Lucru acesta rezultă clar din relatarea unor detalii identice ce țin de o singură persoană, indiferent de numele mic folosit: faptul ca doctorul Uță a fost arestat încă de pe vremea regimului Antonescu pentru "crima" de a fi legionar, faptul și-a făcut cea mai mare parte din minsiune în penitenciarul Aiud, faptul ca a avut liber să aducă medicamente de la Cluj pentru tratarea tifosului din închisoarea Aiud, etc.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori