Meniu biografic

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În timpul ocupaţiei austriece, Biserica Ortodoxă a beneficiat de veniturile fondului forestier constituit din proprietăţile funciare bisericeşti primite de-a lungul istoriei de la pioşii voievozi. Era un mijloc eficient de întreţinere a instituţiilor bisericeşti, de sprijin filantropic şi chiar de susţinere a multor activităţi educative din acest ţinut românesc. Dar, după 1918, politicienii, în special influenţii liberali în frunte cu istoricul Ion Nistor, încercau ca prin autorităţile statului să preia administraţia şi să ajungă la profiturile acestui fond.

Mitropolitul Visarion Puiu s-a opus categoric, în 1939 reuşind să elimine specula cu materialul lemnos şi fraudele financiare, astfel încât veniturile fondului să fie direcţionate în scopuri bisericeşti, filantropice şi educative. Dar politicienii camarilei din jurul regelui Carol al II-lea nu permiteau unui mitropolit să le încurce socotelile, astfel încât în vara lui 1940 au impus demiterea lui Visarion Puiu.

(Adrian Nicolae Petcu - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii