vezi galerie foto (7 foto)
Ernest Bernea
"Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul."
  • 28 Martie 1905
  • Focșani, Bârlad
  • sociolog
  • Vaslui, Târgu Jiu, Tâgu Ocna, Braşov, Canal
  • 14 Noiembrie 1990
    • Crist și condiția umană, încercare de antropologie creștină
    • Riturile
    • Cartea Căpitanilor
    • Stil legionar
    • Gând și cântec
    • Moldovă tristă
    • Pași în singurătate
    • Timpul la țăranul român
    • Colina lacrămilor
    • Maramureșul - țară românească
    • Firide literare
    • Trilogie filosofică
    • Trilogie sociologică
    • Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român
    • Civilizatia română sătească
    • Dialectica spiritului modern
    • România - simplitatea pierdută
    • Sociologie și etnografie românească. Ordinea spirituală
    • Meditații filosofice - Note pentru o filosofie inactuală
    • Criza lumii moderne
    • Preludii. Îndemn la simplitate, Cel ce urcă muntele, Treptele bucuriei

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Ernest BerneaCine citeşte "Spaţiu, timp şi cauzalitate la poporul român" sau eseurile lui Ernest Bernea cuprinse în "Îndemn la simplitate" sau "Dialectica spiritului modern" surprinde rafinamentul şi profunzimea gândirii, echilibrul judecăţilor, sensibilitatea cu care "simte" fiecare tremur al problemei pe care o abordează, buna-cuviinţă care răzbate din orice rând scris. Citindu-l şi studiindu-i viaţa, mi-a venit fără voie în minte imaginea "mănăstirii de tămâie" prezentă în basmele româneşti, loc al purităţii şi desăvârşirii.

Născut la Focşani pe 28 martie 1905, Ernest Bernea a copilărit la Brăila. Tatăl său, Marcu, era ţăran moldovean din împrejurimile Galaţiului, devenit magazioner în portul Brăila, iar mama sa, Tudora, casnică, era fiica unui ardelean stabilit pe malurile Dunării. Copilăria aspră, petrecută într-un cartier muncitoresc, l-a marcat definitiv. Până la sfârşitul vieţii s-a mulţumit cu un trai auster, chiar sărăcăcios. Ironia istoriei a făcut ca în dosarele de anchetă ale Securităţii Bernea să fie încadrat la rubrica "originea socială" ca "mic burghez"!

Primul Război Mondial a lovit crunt familia Bernea. Fiul cel mare al familiei a murit pe front, tatăl a căzut grav bolnav, astfel că micul Ernest a fost luat şi crescut o perioadă ca şi copil de trupă în Botoşani. Revenind la Brăila, devenit cel mai mare dintre fraţi, Ernest Bernea a trebuit să muncească de timpuriu pentru a-şi ajuta mama şi cei patru fraţi. A vândut covrigi, a fost îngrijitor în port, a lucrat ca tăietor de lemne şi a dat meditaţii la matematică pentru copiii familiilor înstărite. Ultimii ani de liceu îi face în particular la Tecuci, unde merge doar pentru a-şi da examenele, pentru a avea timp să lucreze.

Parte a elitei culturale interbelice

După finalizarea studiilor secundare, Ernest Bernea se înscrie în anul 1926 la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Aici s-a apropiat de Nae Ionescu, devenind colaborator la "Cuvântul", şi mai ales de Dimitrie Gusti, devenind membru în vestitele echipe gustiene de cercetare etnografică. Din această perioadă se formează personalitatea savantului, o sinteză rară de sociolog, etnolog şi filosof, unică în cultura română.

Între anii 1930 şi 1932, Ernest Bernea a primit o bursă şi s-a specializat în Sociologie şi în Istoria Religiilor la Paris, iar la Freiburg (Germania) în Filozofie (unde a studiat cu Martin Heidegger).

În toamna lui 1932, Bernea a cunoscut-o pe Maria Patrichi (Marcela), gălăţeancă, absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu care s-a căsătorit cinci ani mai târziu. Împreună au avut un fiu, Horia, şi pe gemenele Ana şi Tudora. Maria este cea care va duce greul familiei în anii când soţul era marginalizat sau arestat, sfârşindu-şi în cele din urmă zilele, de o boală necruţătoare, în anul 1965.

Revenit în ţară, activează în cadrul Institutului Social Român condus de Dimitrie Gusti, având o contribuţie valoroasă la cercetările monografice întreprinse în diferitele zone ale României, publicând importante studii şi articole în revistele de specialitate. De asemenea, în aceeaşi perioadă, Bernea lucrează ca bibliotecar la Seminarul de Sociologie al profesorului Gusti de la Universitate. Remarcat de profesorul Simion Mehedinţi, Ernest Bernea a fost numit asistent la Catedra de antropogeografie, unde a predat Sociologie comparată şi primul curs de Etnologie din România, devenind şi vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor în Geografie "Soveja".

"Rânduiala"

În anul 1935, Bernea se înscrie formal în Mişcarea Legionară, activând în cuibul "Axa", condus de Mihail Polihroniade. La luarea acestei decizii a contribuit şi faptul că numeroşi colaboratori şi prieteni erau deja membri sau simpatizanţi legionari, cum ar fi profesorul Mehedinţi, Traian Herseni, Ion Ionică, Ion Samarineanu şi D.C. Amzăr (care-i era şi cumnat).

Cu ultimii trei a fondat revista "Rânduiala", care a apărut timp de trei ani, trimestrial. Publicaţie de mare ţinută, în care au mai semnat condeie ilustre precum Lucian Blaga, Radu Gyr sau Haig Acterian, "Rânduiala" nu a fost o revistă cu caracter politic şi propagandistic, ci se înscria în tendinţa generală a "tinerii generaţii" din acea perioadă de a identifica, evidenţia şi potenţa geniul cultural românesc. Ca şi alţi autori contemporani, cei de la "Rânduiala" au căutat aceste valori în lumea satului, însă nu la un nivel filosofic, speculativ, ci pornind de la cercetări de teren cu caracter interdisciplinar. Acum îşi definitivează Bernea concepţia sa despre lumea rurală românească arhaică ca o comunitate de viaţă închegată şi firesc crescută, care, în condiţiile istorice vitrege prin care neamul nostru a trecut, a devenit de fapt depozitarul valorilor noastre autentice. Această lume începuse demult să se destrame, însă Bernea credea că în anumite locuri "satul românesc stăruie să trăiască o viaţă nealterată, armonioasă şi echilibrată, bogată în valori tradiţionale, ca un produs curat al pământului şi istoriei locale". Aplecarea "cu dragoste (căci fără dragoste nici ştiinţa nu e cu putinţă)" asupra realităţilor satului românesc ne poate aduce o imagine a unui posibil model de fiinţare românească. Principalele valori pe care Bernea le identifică în acest complex excurs intelectual sunt simplitatea, rânduiala şi conştiinţa prezenţei sacrului, precum şi un mod de viaţă prin care omul este integrat în mod firesc în lume, cosmos şi absolut. Această viziune integratoare i-a atras în numeroase rânduri eticheta de "mistic", care în anii comunismului îi va atârna precum o piatră de moară.

Apropierea şi despărţirea de Mişcarea Legionară

În afara acestui proiect editorial, Bernea publică de-a lungul timpului şi o serie de broşuri cu caracter politic legionar, care la vremea lor au atras foarte multă lume şi care i-au mai adăugat o etichetă, cea de "doctrinar al Mişcării Legionare". Lectura acestor broşuri dovedeşte cu prisosinţă ceea ce s-a spus despre Bernea, că este un "mistic rătăcit în politică", el încercând de fapt să propună o profundă transformare morală a societăţii româneşti, pe care nici o forţă politică nu o putea pune în practică la modul real. Întrebat în cadrul anchetei din 1955 de ce a aderat la Mişcarea Legionară şi a scris acele broşuri, Ernest Bernea arăta: "Faptul care m-a făcut să mă înscriu în Mişcarea Legionară a fost acela că am crezut că această organizaţie politică luptă pentru moralizarea vieţii publice… Principalele principii care au stat la baza Mişcării Legionare au fost: principiul naţional, principiul justiţiei sociale, antisemitismul, moralizarea vieţii publice, trăirea unei vieţi creştine… Cât priveşte principiul naţional, nu eram pentru o poziţie exclusivistă, pornind de la ideea dreptului la viaţă al fiecărui popor. Cu principiul justiţiei sociale am fost întru totul de acord. Cât priveşte antisemitismul, l-am combătut, ca o urmare a tezei rasiste. Am acceptat principiul privind moralizarea vieţii publice. Principiul vieţii creştine l-am acceptat din punct de vedere moral, şi nu ca un principiu mistic în politică, prin aceasta înţelegând că politica este arta de a guverna în sens relativ şi istoric, şi nu dogmatic sau fanatic… Odată intrat în Mişcarea Legionară, din punct de vedere practic, am observat multe deosebiri între idei şi metode, ceea ce m-a îndepărtat de mişcare. Astfel, nu am fost de acord cu violenţa, care se practica în Mişcarea Legionară, şi cu rasismul în general (antisemitismul). De asemeni, nu am fost de acord cu paramilitarismul şi cu confuzia dintre politică şi mistică… Confuzia constatată… era aceia că procedau în politică, care aparţine relativului, fiind dominaţi de un spirit şi o metodă specifică religiei, care este legată de un caracter absolut, dogmatic, ceea ce o face un lucru definitiv şi neschimbător".

Din aceste motive, Bernea s-a îndepărtat de Mişcarea Legionară, considerându-se autoexclus din 1937. Cu toate acestea, în martie 1939, el este întemniţat, alături de alţi intelectuali "legionari", în lagărul de la Vaslui, de unde iese în urma semnării unei declaraţii de desolidarizare de Mişcarea Legionară, cu puţin timp înainte de declanşarea sângeroaselor represalii antilegionare din 21-22 septembrie 1939, cauzate de asasinarea primului-ministru Armand Călinescu. Pentru că nu se mai putea întoarce la catedră, Bernea se angajează consilier tehnic la Oficiul Naţional de Turism din Bucureşti, de unde, după căderea regimului regelui Carol al II-lea, este angajat la Ministerul Propagandei Naţionale ca director de studii şi documentări, apoi la Direcţiunea Presei şi, în sfârşit, subdirector la Direcţiunea Propagandei, continuând să activeze şi după înfrângerea rebeliunii legionare.

Arcanele închisorilor şi lagărelor

În urma unor anchete ale poliţiei, care-l bănuia de continuarea activităţii legionare, Bernea este arestat în vara anului 1942 şi internat în lagărul de la Târgu Jiu, de unde este scos, se pare, prin intervenţia mareşalului Ion Antonescu, care-l preţuia în mod deosebit, în februarie 1944. Promovat director de studii în Ministerul de Externe, a lucrat acolo până la venirea Anei Pauker la conducerea instituţiei, în septembrie 1947, când este comprimat.

Rămas şomer, Bernea a fost nevoit să se mute în satul Poiana Mărului din judeţul Braşov, unde soţia sa îşi găsise un post de profesor. În 1949 a fost şi el angajat profesor de fizică şi chimie la şcoala din sat, însă la scurt timp a fost rearestat (august 1949) şi ţinut în anchetă la Braşov, pentru presupuse comploturi "ţărăniste" pe care le-ar fi pus la cale, până în martie 1950. Revine la catedra din sat, dar un denunţ calomnios al unui "prieten" ziarist face ca în iulie 1952 să fie din nou încătuşat sub acuzaţia de "ideolog al mişcării legionare" şi să fie trimis spre "reeducare" în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Pentru că a refuzat "reeducarea" comunistă s-a considerat necesar ca, după expirarea celor doi ani legiuiţi de detenţie administrativă, să fie trimis în vara anului 1954 cu domiciliu obligatoriu în comuna Schei din regiunea Galaţi, fără a avea voie să se întâlnească cu familia, care se mutase între timp la Zărneşti. Din acest domiciliu forţat el este din nou arestat la 30 martie 1955.

Data arestării nu este deloc întâmplătoare, în aceeaşi perioadă fiind arestaţi la Mănăstirea Vladimireşti părintele Ioan Iovan, maica Mihaela Iordache şi maica stareţă Veronica. Legătura dintre Vladimireşti şi savantul exilat în Bărăgan era tânărul pe atunci Roman Braga.

"Mănăstirea culturală"

Acesta, proaspăt eliberat de la Canal, dorea să se călugărească, inspirat printre altele şi de îndemnurile lui Ernest Bernea. Într-un proces-verbal de interogatoriu din 12 aprilie 1955 al părintelui Braga, inclus în dosarul de anchetă al arestaţilor de la Vladimireşti, aflăm că Ernest Bernea, deţinut în 1952 la colonia de muncă Peninsula, proiecta colegilor de suferinţă un posibil model de rezistenţă la adresa ravagiilor făcute de puterea comunistă. El urma să fie cuprins într-un "Abecedar spiritual", din care oamenii să devină conştienţi de pericolele la care sunt expuşi şi modalitatea de a se salva. Punctul cel mai sensibil era cultura românească. Aceasta era distrusă de un regim diabolic. Mai mult, spiritul diabolic lua locul adevăratului spirit al culturii româneşti, falsificând-o. Faptul se întâmpla sistematic din august 1944, iar Bernea era hotărât să lupte pentru a-i face pe oameni conştienţi de acest lucru.

Cei care îşi asumau promovarea adevăratului spirit naţional şi a adevăratei culturi româneşti urmau să se formeze într-o "mănăstire culturală", splendidă imagine a utopismului românesc, "mănăstirea de tămâie, cu pereţii de alămâie". Aflaţi dincolo de frământările politicului, dar în slujba societăţii, ostenitorii urmau să răspândească luminile credinţei creştine şi cele ale culturii, care să înlăture tenebrele diavolului. Această luptă, în numele spiritului, este singura posibilă în opinia lui Bernea, care afirmă, pe de altă parte, lipsa unei potriviri între politică şi creştinism, ceea ce înseamnă implicit respingerea violenţei, căile adevărate fiind ale apostolatului şi martiriului.

Prin informatori, Securitatea aflase încă din 1954 de aceste idei ale lui Ernest Bernea, precum şi de faptul că Roman Braga considera că această idee deja se împlineşte în mănăstiri precum Slatina sau Vladimireşti. Cum ofiţerii Securităţii încercau demult să demonstreze că la Vladimireşti se desfăşura activitate legionară mascată (fapt nereal, recunoscut în unele documente chiar de agenţii care anchetau cazul), s-a crezut că opiniile lui Bernea, ca fost "ideolog" legionar, pot reprezenta o dovadă a faptului că legionarii intră în mănăstiri pentru a continua în mod ascuns activitatea lor politică. Şi cei de la Vladimireşti, şi Bernea au fost arestaţi fără a exista nici o dovadă în acest sens, sperându-se că acestea vor ieşi în urma anchetei.

Omul e mai mult decât o fiinţă producătoare

În cele din urmă, în cazul Vladimireşti, cei arestaţi au fost condamnaţi pentru faptul că pe la mănăstire a trecut un fugar care ucisese doi subofiţeri de Miliţie, iar în ceea ce-l priveşte pe Ernest Bernea, nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate între afirmaţiile lui şi fenomenul monahal din România comunistă. Însă anchetatorii au reţinut prestigiul de care se bucura savantul şi faptul că, totuşi, deşi nonviolentă şi pur spirituală, modalitatea de rezistenţă anticomunistă propusă de el era mult mai periculoasă decât lupta deschisă cu arma în mână. De aceea, au fost scoase de la naftalină vechile lui scrieri "legionare", fiind acuzat că prin ele a atacat ideologia comunistă. În cadrul anchetelor, Bernea a recunoscut deschis că nu este de acord cu comunismul: "Am scris împotriva comunismului în ceea ce priveşte fenomenul economic şi problema omului, adică: În privinţa economicului, mi-am exprimat părerea că economicul este una din manifestările societăţii, şi nu baza determinantă a ei, cum este în marxism. La fel, definiţia marxistă, omul fiinţă producătoare, mi s-a părut insuficientă, dimensiune pe care am recunoscut-o integrând-o altor dimensiuni, aşa cum sunt: omul fiinţă raţională, omul fiinţă morală, socială şi politică".

După finalizarea anchetei la Galaţi, Ernest Bernea este trimis în judecată, fiind condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la 10 ani de detenţie grea şi confiscarea parţială a averii, pentru "activitate intensă contra clasei muncitoare" (articolul 193 C.P. comunist). Ca un amănunt, când organele statului s-au deplasat la Schei şi Zărneşti pentru a pune în practică confiscarea averii lui Bernea, acestea au constatat că el nu dispunea de nici un fel de avere...

Şi-a petrecut cea mai mare parte a anilor de detenţie la Aiud. Despre atitudinea lui Ernest Bernea acolo, cei care l-au cunoscut mărturisesc: "Aştepta în linişte să se împlinească, în curând, cei zece ani de puşcărie la care fusese condamnat, la capătul cărora urma să plece în libertate". A fost eliberat la 1 octombrie 1962 şi, după o intensă acţiune de verificare a atitudinii sale în libertate, organele statului au acceptat în anul 1965, după numeroase demersuri ale lui Perpessicius şi Al. Philipide, ca Bernea să fie angajat cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române, de unde a fost pensionat în 1972. Însă, urmărirea sa a continuat neabătut până în 1989, în anul 1984 fiind chiar arestat şi bătut crunt pentru că a refuzat să dea informaţii Securităţii. În ceea ce priveşte opera sa, în pofida eforturilor de a o face "acceptabilă", ea a fost respinsă în mod constant de către edituri, la presiunile autorităţilor. Abia mult după 1990, lucrările sale au început să fie (re)publicate, cel mai consistent proiect în acest sens aparţinând Editurii Vremea.

Ernest Bernea a murit la 14 noiembrie 1990 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

"Cel ce urcă muntele"

Poate cea mai apropiată sufletului meu dintre cărţile lui Bernea este "Cel ce urcă muntele". Am trăit intens alături de călătorul din eseu arcanele urcuşului, i-am simţit deznădejdea şi m-am bucurat de privirea limpede de la sfârşit. Mi-l închipuiam ca un titan care strânge din dinţi la fiecare pas. Cu atât mai ciudată mi s-a părut poza autorului de pe copertă (foto), surprins într-o stare de linişte sufletească, la masa de scris. Un asemenea om greu părea să fi putut descrie asemenea zbateri. Privind mai atent, am zărit o urmă de suferinţă atent controlată, o trăire spirituală adâncă şi învăluitoare şi o privire "ca în ziua cea dintâi". Acolo la birou, acel om urca muntele, mereu şi mereu. Mi-am dat seama că sunt şi altfel de căi de a ajunge în vârf. Nu trebuie să strigi, să-ţi clamezi durerea şi deznădejdea. Trăind intens în interior, dar liniştit, având încredere că pasul următor te va duce mai aproape de liman, asimilând durerea într-o formă superioară de spiritualitate, delicat, dar în acelaşi timp plin de putere, discret, dar ferm, se poate urca orice Golgotă, oricât ar fi de grea, bucuria zorilor topind în suflet toate durerile adunate sub pecetea tainei.

Viaţa întreagă şi proiectele lui Ernest Bernea se adună în această fotografie, în care savantul ne apare ca un monah al mănăstirii culturale, al "mănăstirii de tămâie", gândind la o carte care să alunge spiritul malefic intrat în cultura română şi să readucă în conştiinţa noastră rânduiala, simplitatea şi credinţa în Dumnezeu.

(George Enache - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii