vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Felix Dubneac
  • 29 Iunie 1912
  • Voloave, Soroca
  • monah
  • 6 ani
  • Aiud, Ostrov
  • 25 Decembrie 2008

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

La începutul mileniului al treilea, împreună cu un monah moldovean neaoş, arhimandritul Vitalie Danciu, am călătorit pe continentul nord-american, ajungând într-o zi şi la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Rives Junction, Michigan. Aşezarea complexului monahal semăna izbitor cu cele din ţară, cu Văratecul aş zice, cu dumbrăvi şi poieni de poveste care se găseau la un ceas şi jumătate distanţă de marele oraş Detroit, ce găzduia printre locuitori foarte mulţi români.

Cu mult înainte de a călători în SUA am auzit mult vorbindu-se de această mănăstire, în care lucrase cu sârg şi înţelepciune monahia Benedicta Braga, formată în obştea Văratecului pe care o părăsise în anii '70, nu fără regrete, ducând însă cu ea tradiţia unei rânduieli care s-a altoit departe de ţară prin misiunea unui mănunchi de rugători români într-un loc care părea transferat, ca prin minune, din Munţii Carpaţi în statul american Michigan. [...]

Aveam impresia că mă aflu într-un loc cunoscut de când lumea, familiar, cu oameni primitori şi cu duh paterical. Maica Benedicta şi cei doi părinţi, Roman Braga şi Felix Dubneac, basarabeni la origine, dominau comunitatea prin cuvinte, priviri, vârstă şi aşezare duhovnicească.

Părintele Roman ne-a vorbit despre locul în care ne aflam, despre misiunea românească în spaţiul respectiv, despre aspecte pe care nu le ştiam aproape deloc. Maica Benedicta şi arhimandritul Felix au strălucit prin tăcere. Purtau amândoi povara anilor, peste 80 amândoi sau cel puţin unul dintre ei, cu toţii dorind să afle câte ceva din ţară, de la fraţii lor peste care trecuseră anii şi vremuri grele.

Părintele Felix purta cu resemnare o cruce grea. Era imobilizat într-un cărucior cu rotile. Venise în America în anul 1968. Viaţa lui a cunoscut numeroase exiluri şi privări de libertate. Născut lângă Soroca în anul 1912, a făcut parte dintr-un grup de călugări basarabeni care s-au refugiat în România din pricina prigoanei comuniste. A vieţuit în câteva mănăstiri, slujind la sfântul altar şi pictând icoane în timpul liber ori aşternând pe hârtie trăiri şi gânduri înalte. La Mănăstirea Cernica a urmat cursurile Seminarului monahal de opt ani şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. Printre colegii de studii s-au numărat fericitul întru pomenire patriarh Teoctist, arhiepiscopii Gherasim Cristea şi Eftimie Luca, ori arhimandriţii Sofian Boghiu şi Grigorie Băbuş.

Către sfârşitul vieţii, după foarte mulţi ani de înstrăinare, s-a întâlnit în Canada cu fostul său coleg, patriarhul Teoctist, despre care ne-a povestit, cu mare bucurie, amintiri preţioase din vremea tinereţii lor. Arhimandritul Sofian Boghiu, într-un interviu publicat în „Vestitorul Ortodoxiei Româneşti“ în iunie 1996, mărturiseşte: „...În iunie 1958 am fost arestaţi şi noi, care activasem în cadrul Rugului Aprins. Mă aflam la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploieşti, pe schelă, cu un grup de călugări şi fraţi, pictând, în frescă, biserica din cimitirul mănăstirii. Am fost arestat împreună cu părintele Felix Dubneac, membru şi el al Rugului Aprins. Ancheta a durat câteva luni. Abia la procesul de la Tribunalul Militar am aflat că eram 16 deţinuţi, făcând parte din organizaţia Rugului Aprins...“.

Arhimandritul Felix Dubneac nu ne-a vorbit despre acest aspect important al vieţii lui. Cum vă spuneam, el dovedise o exemplară discreţie la întâlnirea cu noi. A stat alături de părintele Sofian Boghiu, de cunoscutul teolog pr. Dumitru Stăniloae, arhimandritul Benedict Ghiuş, Daniil Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Adrian Făgeţeanu şi alţii.

Au urmat câţiva ani de temniţă grea, anchete peste anchete, lipsuri, ameninţări şi acuzaţii calomnioase. Graţierea din 1964 l-a salvat, ispăşind doar şase din cei 16 ani la care fusese condamnat iniţial. Cu ajutorul patriarhului Justinian a reuşit să plece din ţară în 1968, stabilindu-se în SUA, unde a activat ca misionar în câteva comunităţi româneşti. A fost aproape 20 de ani secretar la Arhiepiscopia Ortodoxă Română din SUA şi Canada, prieten şi colaborator apropiat al arhiepiscopului Victorin Ursache, fiind de vârste apropiate.

Arhimandritul Felix Dubneac s-a remarcat şi ca iconograf. Pe lângă bisericile pictate în România, a împodobit numeroase lăcaşuri din Statele Unite şi Canada, iar printre lucrările picturale de anvergură se numără marea frescă a Istoriei României în Camera Română de la Universitatea de Stat din Detroit. Părintele Felix Dubneac a primit de la Dumnezeu şi dorul condeiului. A publicat numeroase articole în cele două almanahuri „Credinţa“ şi „Solia“ ale celor două eparhii româneşti din Statele Unite şi Canada. Multe dintre ele au fost adunate în câteva cărţi pe care le-a tipărit în cei 40 de ani de şedere dincolo de ocean. Arhimandritul Felix Dubneac a fost un monah râvnitor şi bun, un lucrător al rugăciunii şi al faptelor bune. Un om primitor, discret şi îndelung-răbdător. Mi-am amintit de el răsfoind într-o seară una din cărţile ce mi le-a dăruit în vizita de neuitat la mănăstirea românească din vecinătatea Detroitului.

Chipul lui senin şi bunăvoinţa de statornic trăitor în cinul monahal mi-au rămas printre aducerile aminte păstrate în inimă pentru totdeauna.

Venerabilul slujitor al Bisericii, pictorul, scriitorul şi monahul tainic a trecut la Domnul în ziua de 25 decembrie 2008, departe de pământul străbun, dar aproape cu simţirea, cum îi şade bine unui bun român.

(Arhim. Timotei Aioanei - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori