După ce zile, săptămâni, sau luni întregi suportai tortura neîntrerupt şi sufletul din tine îl simţeai ţăndări făcut, urma "autodemascarea".

Primeai o frunză de săpun pe care iţi notai ideile principale. Apoi treceai în camere mari unde existau mese, scaune şi unelte de scris. Victima trebuia să declare, în primul rând, cine ascultă posturi de radio străine, să-i spună pe toţi aceia care ar putea fi duşmani ai regimului, chiar dacă aceia n-au făcut nimic. Unde se găsesc arme... Orice bănuială asupra persoanelor nearestate.

La două-trei zile venea câte un ofiţer de securitate care transforma aceste declaraţii simple în declaraţii cu putere juridică, date în faţa unui anchetator. Urmările acestor declaraţii au fost mii de procese în care atâţia oameni nevinovaţi au fost condamnaţi...

"Autodemascarea" scrisă pe hârtie de mâna proprie a victimei suna în felul următor:

- "'Subsemnatul... deţinut, în urma unui proces de gândire pe care mi l-am făcut singur, am ajuns la concluzia că am fost necinstit în declaraţiile mele date la anchetă în faţa Securităţii şi ţin din proprie inţiativă să aduc la cunoştinţă următoarele: "

Aici scriai toate bazaconiile posibile şi imposibile numai ca să scapi de torturile la care erai supus. Aşa cum am arătat mai sus, aceste declaraţii erau transformate de ofiţerii de securitate în declaraţii cu putere juridică.

A doua "demascare" se referea la tot ce ai constatat de la data arestării încoace cu privire la gardieni sau la alţi oameni din administraţia închisorilor, care au arătat bunăvoinţă. În felul acesta se verifica loialitatea cadrelor proprii. Deci, nouă ne revenea sarcina de a ne selecţiona cei mai crânceni călăi.

În faza a treia a "demascării" trebuia să atingi mai multe obiective, toate fiind precis determinate:

a) îţi făceai un fel de autobiografie, care trebuia să înceapă de la cea mai îndepărtată spiţă, de la cel mai vechi străbun de care victima avea cunoştinţă. Să coboare pe firul filiaţiunii până la părinţi. Apoi de la naştere până în ziua "autodemascarii".

Neapărat trebuia să le găseşti strămoşilor toate aspectele negative. Dacă nu ştiai, sau nu le-au avut, trebuia să le inventezi.

Atâta noroi trebuia să arunci asupra strămoşilor direcţi până când îi murdăreai complet. În felul acesta demonstrai marasmul moral în care ai ajuns datorită educaţiei din generaţie în generaţie. Numai aşa explicai cum ai putut ajunge la concepţia şi mentalitatea legionaro-burghezo-moşierească de acum...

b) Urma ponegrirea istoriei: Toţi voievozii neamului nostru, pentru care noi am păstrat un adevărat cult, trebuiau prezentaţi ca ticăloşi cu interese meschine. Erau descrişi ca slugi ai popilor, destrăbălaţi şi ai bisericii retrograde şi asupritoare a maselor populare.

Pe Ştefan cel Mare nu-l interesa soarta poporului, ci numai propria lui bunăstare.

Mihai Viteazul a fost un mare moşier şi un adevărat zbir al maselor populare.

Avram Iancu a fost o slugă prea-plecată a imperialilor de la Viena. A păcălit masele populare să lupte împotriva propriilor interese în speranţa că habsburgii îl vor face mare mahăr. La urmă s-a pomenit cu un picior în dos.

Aşa au fost terfelite în noroi toate momentele înălţătoare ale istoriei noastre. S-a avut mare grijă să se scoată în evidenţă marele "ajutor" dat de popoarele slave pentru a ieşi de sub jugul asupririi burghezo-moşiereşti.

c) Se trecea apoi la profanarea religiei. Pe Iisus Hristos l-au prezentat ca pe un desfrânat, mult mai desfrânat ca Rasputin. Fecioara Maria era prezentată ca o femeie de moravuri uşoare, exact aşa cum o prezentau iudeii şi comuniştii.
Toţi sfinţii bisericii - la rând - trebuiau murdăriţi şi terfeliţi în noroi. Biserica, în întregul ei, trebuia prezentată ca o afacere comercială, iar preoţimea ca un instrument al puterii conducătoare spre a fi învăţători şi corupători ai maselor populare.

Nu era suficient să expui doar o dată şi cu asta să fii scăpat de năpastă. Erai obligat să participi la discuţii, să aduci argumente convingătoare care să poată sta în picioare...

Dacă "comitetul de reeducare" în frunte cu marele tartor Ţurcanu aprecia că ai făcut-o numai de formă, riscai să treci din nou prin toate fazele de tortură ale "reeducării".

Ziceau cei din "comitetul de reeducare": Aici nu e voie să spui minciuni ci numai lucruri adevărate.

Pentru multe lucruri pe care le-ai inventat numai ca să ai ce zice, trebuia să te juri pe tot ce ai mai sfânt că ce ai spus este adevărat.

d) Cea mai importantă demascare viza distrugerea simţului partinic. Obiectul acestei demascări era ponegrirea Legiunii "Arhanghelul Mihail", a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, a lui Ion Moţa, a lui Vasile Marin şi a tuturor martirilor legionari căzuţi în lupte, dar mai ales a lui Horia Sima.

Chiar dacă victima nu era legionar, tot pe conducătorii legionari trebuia să-i ponegrească. Pe Iuliu Maniu l-am auzit doar o singură dată ponegrit şi numai în legătură cu pactul electoral încheiat cu Corneliu Zelea Codreanu.

Ţurcanu a organizat un program divers. În timp ce unul îşi făcea demascarea familială, alţii o făceau pe cea istorică sau partinică.

La un moment dat, omul se afla în faţa unui pustiu sufletesc din care a dispărut orice urmă de viaţă. Simţeam deasupra noastră plutind doar fum şi cenuşă şi simbolul morţii cu coasa ei tăioasă, întregul comportament al victimelor era îndeaproape studiat şi urmărit de Ţurcanu.

(Octavian Voinea - Masacrarea studențimii române, pag. 62-63)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii