Închisori şi locuri de prigoană
Prigoana comunist-ateistă
Icoane
Cu ceva timp în urmă am avut ocazia să particip la un botez în Catedrala din Bacău. Este o biserică de dimensiuni foarte mari, care încă se află în construcție. Slujba a avut loc la capela din subsol, acolo unde se finalizează deja pictura.
Mare mi-a fost bucuria când am văzut pictați pe pereții acestei capele pe unii dintre episcopii și preoții care l-au mărturisit pe Hristos în timpul prigoanei comuniste: Episcopii martiri Grigorie Leu și Nicolae Popovici, și dumnezeieștii părinți Ilie Lăcătușu, Ilarion Felea, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Dimitrie Bejan, Florea Mureșanu, Haralambie Vasilache, Nicodim Măndiță și Constantin Galeriu. În plus, erau pictați și mari duhovnici români, care au păstorit poporul nostru spre Dumnezeu, chiar dacă nu au intrat în temnițele roșii. Dintre aceștia amintim pe părinții Elefterie Mihale și Teofil Pârâian. Și unii și alții erau pictați fără aureole de sfinți, așa cum sunt pictați de obicei în pronaos ctitorii, voievozii, episcopul locului, patriarhul și alți oameni pe care Biserica îi cinstește, chiar dacă nu au fost ridicați la rang de sfințenie.
Din cunoștințele noastre aceasta este prima catedrală ortodoxă română care are pictate pe zidurile sale chipuri ale noilor martiri ai neamului românesc. Astfel, acest lucru este nu numai îmbucurător dar constituie și un precent pentru ca și alte biserici și catedrale să fie împodobite cu recunoștința și cinstirea noilor martiri.
Nu în ultimul rând, vrednic de toată lauda este Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, cel care și-a dat binecuvântarea pentru această minunată lucrare duhovnicească.
(Claudiu Balan)
Maica Domnului cu Sfinții Închisorilor - Icoana are rezoluție mare, de 5004 x 7876.
Cea de-a doua icoană cu Maica Domnului și Sfinții Închisorilor se află în osuarul de la Schitul Înălțarea Sfintei Cruci din Aiud, încăpere special amenajată pentru moaștele găsite în Râpa Robilor, aparținând martirilor care au murit în temnița Aiudului.
{nomultithumb}
În data de 20 august 2000, Soborul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) l-a canonizat pe Ţarul Nicolae al II-lea şi familia sa, împreună cu o mie două sute de Noi Mucenici şi Mărturisitori.
Canonizarea, la care au luat parte patriarhi şi episcopi ortodocşi din lumea întreagă, a avut loc în măreaţa Catedrală Hristos Mântuitorul, reconstruită de curând în Moscova, care era ea însăşi un simbol al reînvierii Rusiei. Până în momentul de față, peste 1.700 de mucenici au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Rusă. Noii martiri şi mărturisitori ai Rusiei sunt prăznuiţi în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, care este data morţii muceniceşti a Mitropolitului Vladimir de Kiev, primul episcop dintre noii martiri.
Icoana "Soborul noilor mucenici ai Rusiei" a fost pictată de vrednica de pomenire monahie Iuliania, cea care a renăscut atelierele iconografice de la Lavra Sfintei Treimi din Zagorsk.
Fericitul Părinte Dimitrie Bejan ne împărtășește, în amintirile despre crucea de la Oranki, o mărturie despre mucenicii care au înfruntat prigoana comunist-ateistă din Rusia.
Comemorari recente
-
01 Iunie Pr. Ioan Ageu 44 de ani de la
trecerea la Domnul -
04 Iunie Alice Voinescu 62 de ani de la
trecerea la Domnul
- "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan