vezi galerie foto (1 foto)
George Manu
"Trăim într-un veac al ştiinței şi credem că totul se rezolvă prin ştiință. Vă spun eu, un om care am stat pe microscop: nu prin știință, nu prin laborator, ci prin credință."
  • 13 Februarie 1903
  • București
  • profesor
  • 13 ani
  • Aiud, Baia Sprie, Gherla
  • 02 Aprilie 1961
  • Aiud
    • George Manu - monografie
    • În spatele Cortinei de Fier. România sub ocupație rusească
    • George Manu și țara lui. Eseu subiectiv

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu câteva luni mai înainte [de începerea procesului de reeducare n.n.], a închis ochii pentru totdeauna profesorul George Manu la infirmeria închisorii, respingând cu dispreţ orice târguială cu schingiuitorii Neamului. Profesorul George Manu a fost una dintre cele mai eminente figuri ale închisorii din Aiud şi, probabil, în întreaga țară nu am avut mulţi ca el. Lui i s-a solicitat cu stăruinţă, luni întregi, ca să accepte misiunea de intermediar între deţinuţi şi administraţie, în vederea pregătirii căii de reeducare în lumea deţinuţilor din închisoare.

Cu preţul propriei sale vieţi, el nu şi-a trădat conştiinţa şi a rămas tot timpul pe o poziţie netă şi categorică contra regimului comunist, pe care l-a denunţat şi l-a condamnat pentru infamiile lui.

Nu putem trece peste acest nume, care va rămâne ca un stindard de virtute al Neamului românesc din timpurile de prea tristă bejenie, fără a revela ce a însemnat profesorul George Manu pentru închisoarea Aiud şi cât de covârşitor va rămâne memoria acestui savant şi martir în istoria rezistenţei şi politicii româneşti. Dacă pentru unii oameni închisoarea a fost un loc unde s-a intrat pentru a se muri sau a ieşi din ea ”mort” pentru o cauză, George Manu a intrat viu în închisoare şi va rămâne deapururea viu, indiferent că nu a mai ieşi de sub bolţile ei sumbre şi reci.

George Manu s-a născut dintr-o familie de vechi intelectuali români, din aristocraţia tării noastre şi, în acelaşi timp, dintr-o familie a cărei membri au fost prezenţi de câteva ori la prezidarea destinelor României. Astfel, boierul Ion Manu din Țara Românească, a fost membru în Căimăcămia din 1858, alăturea de I. A. Filipescu şi Emanoil Băleanu. Bunicul profesorului George Manu a fost generalul Gheorghe Manu (1833-1911), care s-a distins prin bărbăţie şi patriotism în războiul de independență, fiind ministru de câteva ori.

După anul 1944, cel ce era profesor la Politehnica din Bucureşti în acea vreme, a sesizat groaznicul pericol în care era asvârlită România de pe urma semnării unui armistiţiu fără nici o garanţie reală, şi de aceea profesorul George Manu a trecut neîntârziat la acţiune. El nu făcea parte din acea categorie de oameni politici în care să se împreune genialitatea gândirii cu temeritatea faptei şi ieşirea pe baricade. George Manu era prin excelentă un erudit şi un savant. Pentru el convingerea în iminenta justiţiei triumfătoare şi în puterea ireductibilă a cuvântului, constituiau pârghii existenţiale cu conţinut metafizic.

La scurt timp după capitularea României în fața puhoiului sovietic, George Manu a întocmit un amplu Memoriu către marile puteri aliate, exclusiv U.R.S.S., în care demonstra şi detaila prin cifre şi date concludente adunate cu multe riscuri, de riguroasă exactitate, spolierea şi jaful la care era împinsă România prin armistiţiul încheiat. Acest Memoriu va constitui odată un document de mare valoare a felului cum unii dintre cărturarii țării au înţeles efectiv şi patriotic să-şi servească ţara şi să lupte împotriva uzurpatorilor comunişti.

În anul 1948, George Manu, a cărui activitate era urmărită pas cu pas de Securitate (atunci numindu-se încă Siguranţă), a fost implicat în aşa numitul Proces al Marei Trădări Naţionale, După cum se ştie, în grupul celor acuzaţi de trădare naţională, erau cuprinşi reprezentanţi ai tuturor partidelor politice romaneşti şi chiar şi unele persoane cari nu au aparţinut vre-unei grupări politice oarecare, cum au fost, de pildă, profesorul Nicolaie Mărgineanu sau industriaşul Max Auschnitt, dar cari aveau temute relaţii cu puterile Occidentului sau, pur şi simplu, exercitau încă puternice influiențe în economia României. Alăturea de inginerii Ion Pop, Ioan Bujoiu, de Max Auschnitt sau profesorul Nicolaie Mărgineanu, au figurat persoane bine cunoscute în viaţa politicii româneşti, ca Nicolaie Pătrașcu, Nistor Chioreanu, din partea Mişcării legionare, sau Horia Măcelaru, membru al partidului naţional-ţărănist.

Profesorul George Manu, după ce a fost condamnat, a fost depus de la început la Aiud. În scurte şi neînsemnate perioade a fost transferat şi pe la alte închisori, dar la Aiud şi-a executat cea mai mare parte din pedeapsa sa de 25 de ani temniţă grea până ce a decedat în anul 1961.

Am avut ocazia să stau împreună, în penitenciare, cu zeci de persoane cari au împărţit aceeaşi celulă cu profesorul George Manu sau cu persoane cari au fost cu celulă în apropierea aceleia a profesorului Manu, sau chiar pe secţia unde se afla el ori în aceeaşi clădire. Am reuşit să-mi formez o impresie aproape completă despre acest minunat om, a cărei pierdere a însemnat enorm de mult, nu numai pentru lumea deţinuţilor în acele timpuri de cumpănă, dar, de bună seamă, şi pentru întreaga gândire şi cultură românească.

Iată cum mi l-a prezentat pe profesorul George Manu căpitanul I. V. din Roşiorii de Vede:

- Domnul profesor Manu (trebuie să remarcăm că nimeni nu îi spunea altfel, chiar după ce a decedat, decât ”domnul profesor Manu”, întru atât s-a impus prestigiul său), era un om cu înfăţişare comună. Nu ştiu cum a arătat când a fost sănătos, dar când l-am cunoscut eu, după greva din 1954, când am fost aduşi vre-o şaizeci de oameni în lanţuri de la Baia Spriei, de la mină, arăta ca un ascet. Am fost ţinuţi atunci, în acea iarnă, tot timpul cu lanţuri la picioare, lanţuri scurte şi grele, încât nu ne puteam scula de pe podele. Am stat fără foc şi cu raţia de mâncare redusă la jumătate, şi chiar mai puţin. Printre noi aceştia, era şi domnul profesor Manu şi între cei cincizeci de tuberculoşi cari am fost declaraţi în primăvară, a fost şi domnia sa. În afară de faptul că eram tuberculoşi, toţi şaizeci eram distrofici în ultimul grad.

De la acest om am reținut din prima clipă a întâlnirii acea privire intensă și învăpăiată de căldura spiritului. Un om cum nu am mai întâlnit un altul în viață. Bunătatea îi era nelimitată. Fiecare aveam momente de irascibilitate cauzate de camaradul de celulă, cum se întâmplă de obște. Fiecare aveam defecte și ne-am creiat complexe felurite din slăbiciuni. Domnul profesor Manu nu a avut nici o stricăciune de acest fel. Întotdeauna senin, extrem de binevoitor cu toți, întotdeauna gata de a face toate concesiunile pentru a stabili armonia în celulă, chiar când acestea i-ar fi putut atrage restricțiuni serioase în comoditatea minimă pe care o aveam, renunțând chiar la porția sa de mâncare, numai pentru a satisface foamea unuia pe care îl vedea că se sfâșie de suferință. Niciodată obosit când i se cerea vre-o consultație din cel mai felurit domeniu, domnul profesor Manu era veșnic cu mâna întinsă dar și cu sufletul deschis. Nu a fost nici o întrebare, după câte îmi amintesc, care să îi fi fost pusă, și la care el să nu fi dat răspunsul competent. În literatură, filosofie, mecanică, fizică, chimie, istorie, religie, politică, în toate acestea, avea temeinice cunoștințe. Un om cu adevărat enciclopedic. Nu exista un singur om în Aiud să nu-i fie îndatorat cu ceva domnului profesor Manu. Fie cu o cunoștință în plus, fie cu învățarea unei limbi străine (franceza sau engleza), fie cu un sfat sau cu o stimulare într-un moment de depresiune, cu toții am luat ceva de la domnul profesor Manu.

Aş putea spune multe, chiar foarte multe, despre încercările la cari a fost supus domnul profesor Manu în scopul de a sluji cât mai bine tuturor solicitărilor la cari era antrenat. Fiind un excepţional «morsist», bătea cu uşurinţă la ţeavă sau perete mesagii sau lecţii cari erau difuzate, apoi, în continuare, prin alte relee. Aş vrea numai să povestesc o împrejurare după care vă veţi putea de seama mai bine de răbdarea imensă şi dedicaţia deplină a acestui om, când era vorba de a servi ştiinţa şi pe oameni.

După anul 1960, când au început să sosească în închisoare cei din noua recoltă, la Aiud s-au înteţit din nou rigorile disciplinare, cari, şi până aici erau destul de aspre, dar, totuşi, controlul nu era chiar de tot strict. Imediat după ce au sosit noii arestaţi, s-a urmărit, mai cu seamă, comunicările dintre celule. De aceea ne-a fost greu să mai vorbim la ţeavă sau prin pereţi, decât foarte rar şi cu multă precauţiune. Mesagiile noastre erau laconice. Domnului profesor Manu i se ceruse de către un grup de studenţi, de la secţia de sub noi, să li se dea pe săpun sau pe sticlă, câteva articole din Actele Constituţionale Americane din Constituţia Federală, din 1787. Domnul profesor Manu s-a gândit la cea bună şi sigură posibilitate de a transmite ceea ce i se solicitase şi, până la urmă, a imaginat cea mai incredibilă născocire. A profitat de faptul că în acea zi ni se dăduse ac şi aţă în celulă şi a desfăcut un fir lung de pe mosorel, pe care l-a înfăşurat apoi pe o bucată de petec. Ferindu-se să nu fie văzut de gardienii cari ne spionau prin vizetă, domnul profesor a început să facă noduri minuscule pe firul de aţă, câte unul sau două mai apropiate unul de altul. Aceasta era o nouă cale de a transmite pe ață scrierea Morse. O muncă enormă, scrupuloasă, migăloasă, aproape imposibil de conceput şi de săvârşit pentru un alt deţinut.

După ce lucrarea a fost terminată, mosorelul cuprinzând toate cele şapte articole ale Constituţiei din 1787, a fost depus la un colţ de scară, când s-a ieşit la plimbare. Cei de jos, fiind informaţi, l-au luat de unde fusese pus, când le-a venit şi lor rândul să fie scoşi la aer.

Într-o iarnă, după ce acest nou fel de comunicare a fost pus în practică, ni s-a făcut o percheziţie inopinată celulei noastre şi încă la câteva, din jur, până la piele. Într-un buzunar al domnului profesor Manu gardienii au găsit un mosorel de aţă albă înşirat cu noduri. Domnul profesor Manu nu a putut să justifice de unde şi-a procurat ața (aceasta fiind interzisă în celulă, la fel ca şi acul) şi nici nu a reuşit să explice semnificaţia nodurilor. Desigur, era o «turnătorie» a unui agent informator dintre deţinuţi.

Pentru lecţia de engleză pe care domnul profesor Manu şi-o pregătise să o trimită la destinaţie, unei celule, a fost pedepsit la zece zile de «neagră». De data aceasta, spre deosebire de alte dăţi, domnul profesor Manu a fost desbrăcat până la cămaşe şi indispensabili, raţia de mâncare i-a fost redusă la un sfert şi nu i s-a dat căldură deloc. Tuberculos cum era, este uşor să vă închipuiţi cum s-a reîntors de la izolator.

Eu consider că această izolare, a încheiat căpitanul I. V. evocarea sa presărată cu admiraţie, duioşie, revoltă şi indignare, a fost decisivă înrăutăţirii sănătăţii şubrede a domnului profesor. Notez că domnul profesor Manu a mai suferit multe astfel de pedepse, dar aceasta mi s-a părut cea mai gravă şi mai detestabilă. Nu ştiu ce i s-a mai întâmplat ulterior, până la moarte, deoarece, după câteva luni de la nenorocirea pe care v-am amintit-o, am fost despărţit de el.

Profesorul Manu, după cum am reuşit să mă informez mai târziu, a fost scos dela ZARCĂ, unde a executat cea mai mare paste din detenţie, de câteva ori în acel timp, şi a fost dus la biroul colonelului Crăciun şi a locotenent-colonelului Iacob. Profesorului Manu i s-a propus să reexamineze situaţia politică în care se afla România la acea dată, în baza materialului care i se punea la dispoziţie de către administraţie şi, apoi, în baza convingerii pe care şi-o va face, -anume că în țară s-au produs mişcări de opinie ireversibile şi progese în toate domeniile- profesorul Manu să se angajeze să ducă discuţii cu ceilalţi deţinuţi în scopul convertirii lor la o altă înţelegere a revoluţiei produse în țară, care a fost necesară şi de dorit, pe care masele populare o acceptă şi o susţin, condamnând orice împotrivire reacţionară din țară sau din afara țării.

Spre onoarea sa, profesorul George Manu a respins categoric această propunere şi a preferat să sufere umilinţe, chinuri şi maltratări în continuare. Când a ajuns aproape de istovire, când n-a mai avut nici atâta putere să se ridice în capul oaselor în pat, a fost dus la infirmerie. Dar era prea târziu. Hemoptiziile nu au mai putut fi oprite şi, multe organe interne, care fuseseră deja lezate, încetaseră să mai funcţioneze. Până la această dată nu s-a auzit vreodată profesorul Manu văitându-se. Unul dintre oamenii, care a fost martorul patimilor şi morţii profesorului George Manu, descriind ultimile clipe ale aceluia care a fost o făclie a Aiudului, mi-a relatat astfel scena ultimă:

- Se stingea în fiecare clipă. Numai ochii îi mai ardeau ca două luminiţe şi pieptul i se zbătea dureros. Transpiraţia morţii îi scosese broboane pe frunte şi pe pieptul care îi era desvălit. Deodată, ţintindu-şi privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut:

- Iertați-mă, fraţilor. Daţi-mi voie să oftez odată.

«Profesorul Manu a oftat adânc. Parcă acest oftat se asemăna cu un alt geamăt pe care Fiul Omului L-a avut pe cruce, când suferinţele au atins paroxismul. Apoi, s-a zvârcolit într-un spasm scurt, chinuitor, faţa i s-a crispat şi din pragul morţii a mai avut luciditatea de a mai spune câteva cuvinte pe cari nu le voiu putea uita niciodată:

- Fiți credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni...

A mai spus câteva cuvinte pe cari noi cari eram lângă el, în alte paturi de suferinţă, nu le-am înţeles. După un timp, trupul lui a început să se răcească şi pe faţa lui s-a înălţat, din străfundurile fiinţei lui, din nou, seninătatea, doar în colţul buzelor şi sub unghiul pleoapelor s-au adâncit câteva cute subţiri şi negre de durere.

Acesta este profesorul George Manu care a făcut onoare intelectualităţii române din penitenciare. Nu a fost acesta numai un autentic om de ştiinţă, dar a fost, în aceeaşi măsură, un mare şi luminat patriot, a fost un umanist în sensul nobil al cuvântului. El a creiat o școală în penitenciar, prin instrucţia zilnică pe care a desfăşurat-o ani şi ani la rând, lipsindu-se de odihna minimă la care avea dreptul, dând hrană minţii şi sufletului de care aveau atâta nevoie tinerii smulşi de pe băncile şcolilor sau universităţilor. El a pregătit oameni pentru viaţă şi le-a inspirat idealuri. Neabdicând niciodată de la linia onoarei, prin atitudinea rectilinie care l-a caracterizat şi prin care s-a impus, de o înaltă ţinută etică, Manu a fost o pildă elocventă a puterilor miraculoase ale valorilor spiritului, de înnobilare şi de înălţare a omului prin cultură...

(Ion Cârja - Întoarcerea din infern)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori