Gheorghe Nițescu
"Suferinţa noastră a fost pentru ceea ce e mai înalt. Şi în primul rând pentru Dumnezeu."
  • 17 Aprilie 1924
  • Brănești, Prahova
  • student
  • 5 ani
  • Jilava, Pitești, Târgu Ocna
  • 25 August 1953
  • Târgu-Ocna

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Peste câteva zile, a fost adus în celulă1 Goe Nițescu, era atât de îngrozitor bătut, fața lui era atât de umflată, încât carnea de pe un maxilar îi atârna ca două guși imense și sângerânde până spre umăr. Ochii nu erau decât două despicături înguste, acoperite de pleoapele umflate și nasul lung de Cyrano avea acum dimensiunile unui năsturaș.

Goe Nițescu... Student la Politehnică, de o incredibilă larghețe sufletească și de un umor inepuizabil, care nu jignea niciodată pe nimeni.

Lunile pe care le-am petrecut cu el în diferite celule, cu intermitențe, m-au făcut să-l iubesc temeinic, ca pe cel mai bun om. Râdeam împreună de clipa aceea dramatică a conștiinței noastre din celula Securității, iar când ne-am reîntâlnit mult mai târziu la Pitești, cu ocazia unei vizite medicale, am rămas mut. Goe era umflat ca atunci. Pielea lui galbenă și pergamentoasă era lucie și prin porii deschiși curgeau picături mici de apă. Detaliile feței lui se rotunjiseră, pierzându-și ascuțișurile, iar piciorul îi era enorm.

- Ce s-a întâmplat, Goe? l-am întrebat prin colțul buzelor, de teamă să nu ne vadă gardianul că vorbim.

A încercat din nou să glumească:

- Nu știu, Ghiță. De mâncat nu mănânc mai nimic, dar burta-mi crește necontenit. Cred că am să nasc!

La scurtă vreme după aceea Goe a murit. Fără să se plângă, fără să protesteze. A murit probabil cu o glumă în gând, pe care n-a mai reușit să o articuleze. Oamenii spuneau că loviturile primite la anchetă, date cu cizma sau cu pumnii, i-au distrus ficatul și a făcut o ciroză care l-a dus cu pași repezi la moarte. Într-o zi am văzut pe fereastra celulei deținuți de drept comun încărcând un sicriu din scânduri vechi. În căruța închisorii trasă de doi boi placizi, era ultimul drum al alui Goe Nițescu2, un tânăr de douăzeci și trei de ani, care nu știuse ce este răutatea, nu urâse și nu blestemase.

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - Viața părintelui Gheorghe Calciu, după mărturiile sale și ale altora, Editura Christiana, București 2007, pp. 157-158)


1. Acțiunea se petrece la închisoarea Pitești.

2. Aici părintele face o confuzie, întrucât Gheorghe Nițescul nu a murit la Pitești, unde a stat până la 10 februarie 1950, ci a murit trei ani mai târziu, la Târgu Ocna, din pricina TBC-ului pulmonar netratat, pe care îl contactase de la Pitești.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii