vezi galerie foto (7 foto)
Pr. Gherasim Iscu
"Iubiți pe cei ce vă prigonesc."
  • 21 Ianuarie 1912
  • Poduri, Bacău
  • ieromonah
  • 3 ani
  • Craiova, Aiud, Canal, Târgu Ocna
  • 25 Decembrie 1951
  • Târgu Ocna

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dialog cu Ioan Iscu, nepotul Părintelui Gherasim Iscu:

- Domnule profesor, de ce aţi renunţat la profesia de avocat în favoarea celei de dascăl?

- Nu a fost o renunţare deliberată. A fost o perioadă în viaţa mea când mi-am căutat sensul şi am vrut să dau conţinut vieții mele, şi uşor-uşor s-a cristalizat în mintea mea dorința de a mă apropia de Dumnezeu. Pentru a mă apropia de Dumnezeu, am găsit de cuviinţă să urmez Facultatea de Teologie.

În perioada imediat următoare Revoluţiei, ne vizitau tot felul de persoane aparţinând confesiunilor neo-protestante, care încercau să ne explice Biblia. Eu am avut un sentiment de jenă, gândindu-mă că am studii superioare de Drept şi că provin dintr-o familie creştină în care am primit o  serioasă educaţie creştina, şi acum eram învăţat despre Dumnezeu de protestanţi, dintre care unii nu-mi inspirau nici un fel de încredere. Acest lucru a stârnit în mine dorinţa de a cunoaşte mai multe despre Dumnezeu, de a mă apropia de El. În plus, nu puteam să concep că voi ajunge la sfârşitul vieţii fără a-mi cunoaşte religia în care m-am născut...

- Dar care era relaţia dvs. cu Dumnezeu – de ce ați luat această hotărâre?

- Părinţii mei erau nişte creştini practicanţi. Erau zile în care ne sculam toată familia la 12 noaptea şi făceam împreună acatiste, paraclise, catisme din Psaltire. Părinţii mei mergeau în fiecare Duminică la biserică. Pe tatăl meu nu l-am auzit niciodată înjurând. Ca în orice casă de ţăran, aveam ţuică sau vin, dar se consumau cu măsură, cu cumpătare. Părinţii mei ţineau posturile cu mare rigurozitate. Ţineau şi ziua de luni, iar în timpul celor patru posturi, lunea, miercurea şi vinerea mâncam fără ulei. Ei erau consideraţi habotnici de către ceilalţi oameni. Aveau impresia că suntem ”pocăiţi”. Acest cuvânt, ”pocăiţi”, m-a marcat mult în tinereţea mea, dar mai târziu am înţeles că noi toţi, creştinii, ar trebui să fim pocăiţi. Pocăinţa este o condiţie a creştinului adevărat, nu poţi să fii creştin dacă nu te pocăieşti cu adevărat de păcatele tale. Pocăinţa înseamnă regret pentru păcatele săvârşite şi totodată dorinţa de a te schimba, de a pune început bun. Din păcate, termenul acesta şi l-au însuşit nejustificat cultele neo-protestante. Ei toţi se cred ”pocăiţi”. Astăzi omul aleargă după minuni, după senzaţional, după preoţi înainte-văzători, dar uită că sufletul trebuie curăţat prin căinţa de păcatele săvârşite. Sfinţii Părinţi au zis: ”Mai mare decât cel ce face minuni este cel ce-şi vede păcatele”.

- Ce s-a întâmplat cu dvs. după ce ați părăsit casa părintească?

- Eu am intrat la facultate în plină perioada comunistă, când ideologia dominantă era cea atee. Aceasta, coroborat cu faptul că am urmat o facultate cu specific social-politic, m-a făcut să nu mai fiu acel creştin practicant. Din păcate, nici mediul în care am studiat nu m-a ajutat - nu am întâlnit în facultate nici măcar un coleg la care să simt că are o  relaţie  cu  Dumnezeu. Nu mă mai duceam la biserică, pentru că, dacă m-aș fi dus, aș fi fost depistat şi aș fi avut probleme – dar aveam în gând să reîncep să mă duc la biserică după terminarea facultăţii...

- Ce ne puteţi spune despre Părintele Gherasim, al cărui nepot sunteți?

- Eu nu l-am cunoscut, a trecut la Domnul înainte de a mă naşte. Dar toţi oamenii care l-au cunoscut mi-au vorbit despre el numai la superlativ. A terminat şcoala primară în comuna Poduri cu 10 pe linie. Am găsit în podul casei lucrări şi teze de-ale sfinţiei sale. M-a surprins că nici una nu era corectată cu roşu. Ale mele toate aveau corecturi şi tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calităţi intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferenţa dintre el  şi restul clasei era foarte mare, încât era privit ca un măgar între oi. Acelaşi lucru mi l-a mărturisit mai târziu şi un coleg de catedră. A intrat în monahism la o vârstă foarte fragedă – era în clasa a VI-a; acest lucru spune foarte mult.

Ce nu se ştie despre Părintele este că după absolvirea Facultăţii de Teologie a mai făcut vreo trei facultăţi şi ştia vreo şapte limbi străine. Bunica mea, mama lui, ne vorbea despre Părintele ca despre un om extraordinar de harnic – când venea acasă, schimba două vorbe şi apoi se apuca de treabă. Bunica mea a fost o femeie simplă, fără carte. Mi se pare extraordinar cum ea, o femeie analfabetă, a reuşit să crească un asemenea om. Şi de noi s-a ocupat, şi s-a străduit după puterile ei să ne apropie de Dumnezeu. Ne-a învăţat Rugăciunile începătoare, Crezul, Tatăl nostru. Bunica mea, după ce şi-a terminat obligaţiile familiale, adică şi-a crescut copiii, s-a călugărit. Şi pentru că accesul în mănăstiri se făcea foarte greu în acea perioadă, ea şi-a dus viaţa de călugăriţă în propria casă  părintească – trăia ca o pustnică în casa în care a copilărit, făcea multă rugăciune şi metanii.

În anul IV de Teologie am cerut dosarul Părintelui, crezând că voi descoperi mai multe despre viaţa sfinţiei sale. Din experienţa mea de avocat, primul lucru pe care l-am constatat a fost că acest dosar a fost ”periat”, adică au dispărut multe aspecte din viaţa lui, persoane care l-au turnat, l-au torturat. Ce am reţinut din dosar a fost faptul că, în vremea arestării sale, era Stareţul Mănăstirii Tismana şi unii membri ai”„Mişcării Naționale de Rezistenţă” i-au cerut găzduire şi hrană pentru luptătorii anticomuniști – lucru pe care Părintele Gherasim l-a făcut cu toată inima. A fost arestat şi condamnat la zece ani de închisoare pentru ”uneltire împotriva ordinii sociale”. În perioada detenţiei a trecut prin mai multe închisori: Piteşti, Gherla, Aiud, Canal, Târgu-Ocna. Părintele, prin jertfa sa, a ales calea care duce spre Rai. Eu, după ce am citit despre sfinţii închisorilor şi am aflat despre suferinţele pe care le-a îndurat şi Părintele Gherasim în temniţele comuniste, m-am gândit că şi el a intrat în ceata Sfinților.

A fost şi o întâmplare care, cumva, mi-a întărit această  convingere. În anul 1993 treceam pe la o gură de metrou, când am întâlnit un călugăr despre care am aflat ulterior că ducea o viaţă de nevoinţă  deosebită. Acesta,  deşi în jur era lume multă, a venit anume la mine şi mi-a zis că am un sfânt în familie. Primul meu gând a fost că sfântul despre care vorbea părintele ar fi fratele meu, Mihăiţă, care a murit la şase luni. Tata mereu ne zicea: ”Nu vă întristaţi pentru el, nu-l plângeți, pentru că el este sfânt!” Dar părintele acela mi-a spus că sfântul la care se referă este preot...

- Simțiți că vă ocrotește?

- La câţiva ani după această întâmplare, am avut un accident de maşină. Mergeam cu 175 km/oră şi am intrat pe un drum cu prundiş. Maşina s-a răsturnat şi s-a făcut praf – nu s-a mai putut recupera absolut nimic din ea, au venit cu platforma să o ridice. Dar eu am scăpat teafăr! Atunci am avut sentimentul că Părintele a mijlocit la Dumnezeu ca să scap cu viaţă. [...]

(Raluca Tanaseanu - Revista Familia Ortodoxă, nr. 7 (30)/2011, fragment de interviu acordat de Ioan Iscu, nepotul părintelui Gherasim Iscu)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Călin Eugen » 26-12-2013 21:12

Părintele Iscu, o nestemată a bisericii strămoșești... Să ne rugăm cu nădejde la dânsul și să nu-l uităm!

Călin Eugen

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Raza Soarelui » 06-01-2015 19:54

Sa vă De-a Domnul multă..sănătate ..
Sa aveți numai de zile senine, parte....!

Raza Soarelui

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori