Închisoarea Gherla

Închisoarea Gherla
(împărăţia morţii)

"Toţi cei care au trecut prin Gherla, nu numai în timpul demascărilor, dar și înainte și după aceea, nu pot uita închisoarea, unde atâția fuseseră torturați sau uciși."

Destinată pentru: muncitori şi ţărani

Apogeul reeducarii: 6 iunie 1951- decembrie 1951

Conducerea închisorii:
  • Tiberiu Lazăr (1948-1950)
  • Constantin Gheorghiu (1950-1952)
  • Goiciu Petrache (1952-1959)
  • Mihai Dorobanţu (1959-1960)
  • Gheorghe Sucigan (şef birou inspecţii)
  • Constantin P. Avădanei (ofițer politic)

Izolatorul: Zarca

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După cele spuse la Pitesti de colonelul Zeller, că demascările vor continua, fie la Gherla, fie în altă parte, în libertate (spuse repetate de Ţurcanu la Gherla si trăite de noi în camerele de tortură), nimeni nu mai credea că acele schingiuiri vor înceta vreodată.

Dar, cum toate în viată au un început si un sfârsit, mai apropiat sau mai îndepărtat, si cum nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu, iată că, la 1 ianuarie 1952, demascările au fost oprite. Asta s-a întâmplat după înlăturarea din guvern a lui Teohari Georgescu, Ana Pauker si Vasile Luca. Gheorghiu Dej, cu îngăduinta lui Stalin, a luat astfel frânele conducerii partidului, cât si a statului.

De retinut însă că Nicolski, seful Securitătii, sprijinit de rusi, a rămas la postul lui, până la moartea lui Dej. De unde si concluzia că oculta de la Moscova l-a avut ca agent, cu misiunea de a se ocupa în mod special de demascări.

Desigur că nici cei trei ministri care controlau ministerele cheie: Interne, Externe si Economia, nu erau străini de demascări, precum nici Gheorghiu Dej.

Totusi, ca urmare a acestor evenimente, Ţurcanu si echipelelui nu au mai fost pusi în libertate, ci dimpotrivă, anchetati, condamnati la moarte si executati.

Un alt motiv al încetării demascărilor cred că a fost si faptul că se aflase în străinătate de ele, cu tot secretul desfăsurării lor.

Nu se stie precis de unde a venit ordinul de încetare a demascărilor, de la Dej sau de la Moscova. Pentru că Occidentul, fiind pus deja la curent cu cele ce se petreceau în România, începuse să-i întrebe pe rusi ba de una, ba de alta. Şi asta le jena politica externă.

Pentru noi, cei de la Gherla, a fost un semn de întrebare plecarea lui Juberian si a câtorva din ajutoarele lui Ţurcanu.

Se mai spunea că nimeni din cei rămasi la Gherla nu ar mai fi fost dispus să continue opera lui Ţurcanu.

În acelasi timp, noul ofiter politic lansase zvonul, căruia majoritatea dintre noi nu i-am dat însă crezare, că Ţurcanu si ajutoarele lui fuseseră pusi în libertate. Cei care au crezut au căzut si au semnat angajamente, devenind informatori si turnători. A fost oabilă pescuire în ape tulburi, si cine a căzut atunci în cursă nu si-a mai revenit niciodată. În schimb ceilalti, care au avut tăria să refuze, si-au revenit total, s-au regăsit si si-au refăcut puterile sufletesti si morale, salvându-se din mlastina deznădejdii. Pe multi dintre acestia i-am cunoscut în închisoare si mai apoi în libertate.

Torturile si degradările operaseră prin slăbiciunea si neputinta noastră si majoritatea dintre noi s-au topit si s-au prăbusit în ele.

După aceea însă, celor care au făcut pactul cu Securitatea, când tortura fizică nu mai exista, cine le-ar mai putea găsi vreo scuză, decât poate aceea că în constiinta lor demascările nu încetaseră totusi, continuând în virtutea unei inertii?

Mă bate gândul că demascările n-au încetat la voia oamenilor, ci pentru că Dumnezeu s-a milostivit de cei prea greu încercati, punând El însusi capăt acestei nelegiuiri fără precedent în analele istoriei universale.

Oricum, încetarea demascărilor a fost strigătul de alarmă care a trezit constiintele noastre, ne-a făcut să întelegem că nimic pe pământ nu este vesnic si că teama de chinul fără sfârsit nu fusese decât produsul stării noastre sufletesti, al delirului nebuniei colective si al posedării demonice. Asa că, toti care au înteles că numai credinta în Dumnezeu ne va salva din această prăbusire, si-au revenit total, fără resentimente, iertându-i si întelegându-i si pe cei ce i-au torturat, fie aceia camarazi, prieteni sau dusmani.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii