Gioga Parizianu
  • 25 Septembrie 1925
  • Garuadjunia, Bulgaria
  • student
  • 16 ani
  • Suceava, Piteşti, Gherla, Baia Sprie, Cavnic, Jilava, Bacău, Iaşi, Aiud, Ostrov

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Moldova trebuia cucerită de comunism prima, în vederea apropierii ei imediate de Moscova, pentru asta fiind prevăzute măsuri speciale de descurajare. Toţi adversarii activi ai comunismului au fost strânşi la Suceava, unde era cea mai mare închisoare din Moldova (cum am spus, moştenire cu care ne-a blagoslovit civilizaţia habsburgică).

Au fost aduse aici echipe speciale de anchetatori de la Bucureşti, au făcut anchetele pe loc în închisoare, au venit aici şi complete de judecată, în incintă, acordându-se cele mai mari pedepse. în raport cu alte mari oraşe unde au fost procese. în restul ţării, şefii centrelor studenţeşti au luat câte 15 ani. La Suceava, 15 ani a fost o nimica la care au fost condamnaţi mulţi studenţi, iar destui de mulţi au primit până la 25 de ani, depăşind Tribunalul de la Nurnberg, unde măcar au fost judecate fapte.

Aşa că, odată cu aducerea sucevenilor, s-a umplut secţia de muncă silnică. Noii mei companioni erau Virgil Lungianu, Gheorghe (Gioga) Parizianu şi Gheorghe Costea.

Primul, student anul V la Medicină, părea un băiat inteligent şi bine pregătit profesional, era fiu de preot botoşenean, crescut cu prescură românească, pătruns de credinţa strămoşească. A intrat în luptă şi în închisoare împreună cu fratele său mai mic, încă elev în ultima clasă de liceu. Tatăl lor murise, iar biata maică preoteasă îşi plângea feciorii, pe la Iveşti -Tecuci unde trăia, plângea ca şi mama mea. în închisoare ziua începe la 5 dimineaţa şi ţine până la 10 seara, când se dă stingerea şi te poţi culca. Cu ce se pot umple cele 17 ore, când nu ai nimic de făcut? Cu povestiri, de multe ori cu caracter autobiografic, aşa că am ajuns să ne cunoaştem familiile reciproc. Mai târziu discuţiile au avut şi caracter profesional, căci nu ne gândeam nici unul să renunţăm la cariera întreruptă, ori cultural, în măsura în care beneficiai de prezenţa în celulă a persoanelor cu un bagaj spiritual mai ales. Deci, la început, cunoaştere reciprocă.

Al doilea student sucevean era macedoneanul Gioga Parizianu, student în anul II la Medicina ieşeană. Un băiat scund, fălcos, dârz, perseverent. Născut la Gorna -Djumaia, făcuse primele clase la liceul românesc din Sofia şi era mândru de şcoala şi de uniforma lor de acolo, unde se distingeau de bulgari nu numai prin limbă dar şi prin ţinuta lor.

în baza schimbului de populaţie prevăzut în acordul de cedare a Cadrilaterului, în septembrie 1940, bătrânul Parisof, cum îl chema pe tatăl său pe atunci, sătul de duşmănia ce-o purtau bulgarii vlahilor aromâni, a făcut formele cuvenite şi în 1942 s-au strămutat în România, unde pentru bătrânii familiei limba le era parcă străină, deşi de un neam, dar unde nimeni nu-i ura pentru legea lor. Au fost repartizaţi la Moineşti-Bacău. Un frate mai mare al lui Gioga era la Constanţa, un altul era student la Bucureşti şi-l chema Parizescu, vrând să se integreze românilor nord-dunăreni, iar cel mai mic Paris -Pisi- era încă elev la liceu, lângă părinţi şi a păstrat numele strămoşesc Paris (fără - escu şi fără - anu, cum i-au botezat la biroul populaţiei, precum făcuseră şi bulgarii când le-au adăugat pe of în coadă).

Gioga avea de făcut 20 sau 25 de ani, nu mai reţin exact, pentru că fusese implicat într-o echipă care depozitase în munţi armament rămas de la război. Ghiţă Unguraşu adunase ce găsise risipit prin locurile natale şi a îngropat „ comoara " într-un adăpost făcut anume în munţii din preajma stânii tatălui său. Gioga participase la această acţiune de îngropare. Nu mai reţin de unde s-a dat de fir, dar pe el l-au deznodat în bătăi. L-au bătut şi l-au înfometat până a înnebunit literalmente. în această stare l-au dus să dezgroape depozitul şi - după cum povestesc alţi martori -, când a trecut pe lângă stâna baciului Unguraşu, s-a repezit la trocul câinilor şi a băut zerul din troc.

Nici apă nu-i dăduseră nu ştiu câtă vreme. Era un băiat cuminte, modest şi dornic să înveţe orice, căci recunoştea că a avut dificultăţi cu limba. Era primul aromân cu care stăteam mai mult de vorbă şi-mi plăcea să-l ascult cum vorbea româneşte - daco romana- cu gura mai închisă, cu vorba strecurată -parcă- printre dinţi şi cu litera "r" pronunţată mai scurt.

(Ioan Muntean - La pas prin "reeducările" de la Pitești, Gherla și Aiud)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii