Pe Grigore Caraza îl cunosc foarte bine. Îmi este chiar prieten. Un prieten drag şi pentru care am o deosebită consideraţie. A fost unul dintre cei mai îndârjiţi opozanţi împotriva samavolniciilor comise în închisori, precum şi împotriva acţiunii de dezumanizare şi batjocorire a fiinţei umane din timpul reeducării de la Aiud. În toţi cei peste 20 de ani pe care i-a petrecut în temniţe nu a făcut nici cel mai mic compromis. A trăit eroic până la capăt, de parcă era lipsit de instinct de conservare. Dar (pentru că există şi în cazul lui un dar) Grigore Caraza a ieşit din închisoare cu sufletul schilodit şi cu o serie de resentimente şi de complexe.
El nu face parte dintre cei pe care suferinţa i-a înţelepţit, făcându-i mai buni şi mai înţelegători. Nu l-a făcut nici mai rău, ci doar i-a împietrit sufletul. Nu are nici un fel de înţelegere nici pentru limitele, nici pentru neputinţele celorlalţi. El are întotdeauna dreptate şi nu acceptă să fie contrazis. Cu un eu hipertrofiat, pare a nu mai avea nici simţul măsurii, nici pe cel al ridicolului. Hiperbolizând totul, face uneori afirmaţii care frizează absurdul...
(Demostene Andronescu, “Cazul «călugărului Anania». Răspuns unei tentaţii abjecte de asasinat moral”, în Puncte cardinale, anul XVI, nr. 4/184, aprilie 2006, p. 10, 14 | Parțial și online la razvan-codrescu.blogspot.ro)
Notă: Evocarea este făcută ca răspuns la reacția virulentă a lui Grigore Caraza, cu privire la poziția redacției „Puncte cardinale” de apărare a ÎPS Bartolomeu Anania, în fața linșajului mediatic la care a fost supus în anul 2006, linșaj orchestrat în special de gazetarul Ion Zubașcu prin ziarul România liberă. Acest atac mediatic s-a bazat în „argumentație” chiar pe cartea de memorii a lui Caraza, Aiud însângerat, acolo unde autorul îl descrie pe Valeriu Anania drept un asasin moral, mână dreaptă a lui Gheorghe Crăciun în reeducarea de la Aiud. Din păcate, Grigore Caraza, a rămas până la sfârșitul vieții pe aceeași poziție pătimașă, și lipsită de nuanță, față de ÎPS Bartolomeu Anania.
