vezi galerie foto (6 foto)
Pr. Ilie Imbrescu
"Orice om, care vesteşte şi vrea să înfăptuiască dreptatea în lume, trebuie să dovedească şi să întărească vestirea lui prin jertfă. Lupta şi jertfa lui în raport cu istoria, nasc Eroismul – iar, în raport cu vecinicia, nasc Martiriul."
  • 26 Aprilie 1909
  • Dalboșeț, Caraș-Severin
  • preot
  • 2 ani
  • Bazargic, Râmnicu Vâlcea, Miercurea-Ciuc, Sadaclia, Jilava, Aiud
  • 19 Noiembrie 1949
    • V-am scris vouă, tinerilor! Gândurile și încercările unui preot mărturisitor

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Imbrescu Ilie - 37 de ani, originar din Banat, paroh al bisericii  Boteanu din București; preot cu har, dăruit de Dumnezeu cu multiple calități și talente. Era un bărbat frumos, credincios cu adevărat, blând și politicos cu toți oamenii indiferent de credința lor, poet talentat dar mai presus de toate, înzestrat cu o voce excepțională de cântăreț de operă. Atât la Jilava, cât și mai târziu la Aiud, în unele seri sau în zilele de sărbătoare, când cânta psalmi, rugăciuni, doine, lieduri sau arii din opere, ne emoționa până la lacrimi pe toți. La Aiud, cât timp n-a fost interzis, cetățenii din oraș se adunau pe drumul de dincolo de zidul din partea de sud a închisorii, pentru a-l asculta. Ultima dată a fost de Paștele lui 1949.

Deși era un om curajos, avea o fire sfielnică, excesiv de pudică. Aceasta avea - se pare - să-l ducă la mormânt fiindcă, după instituirea terorii, jenându-se să folosească tineta din celulă, profita de scurtul răgaz acordat fiecărei celule pentru vărsarea și spălarea ei la W.C.-ul etajului din celular și își făcea nevoile acolo. Turnat de plantonul de pe sală, Dumitru Ionescu, i s-a interzis folosirea WC-ului și după câteva zile de abstinență și constipație, a făcut o ocluzie intestinală și s-a prăpădit. Este adevărat că suferind și de o afecțiune pulmonară, el avea o sănătate șubredă și poate, neîngrijit, tot s-ar fi prăpădit. Au fost, însă, atâția bolnavi de plămâni care au supraviețuit încât poate că fără ocluzia aceea, ar fi rezistat. Lucrurile s-au petrecut după mutarea mea din celular în Zarca, iar eu știu totul din spusele altora.

Oricare ar fi fost cauza morții sale, eu am regretat din toată inima fiindcă era, într-adevăr, un om deosebit, cu suflet ales, pe care eu îl îndrăgeam încă de când stătusem împreună la secret, în celula 13 bis. Radu Mironovici, când a aflat de moartea lui, a spus: „... încă unul pe care, fiindcă l-a iubit, Dumnezeu s-a îndurat să-l cheme la Sine”.

Fusese condamnat la 15 ani m.s. pentru că acceptase ca membrii partidului înființat să depună jurământul de credință în fața lui. I s-a reproșat că nu i-a denunțat. A încercat să se apere învocând obligațiile sale de preot și dreptul canonic, dar dacă însuși Micescu nu s-a putut apăra cu succes în fața tinerei justiții muncitorești, reprezentată de bătrânii șobolani ai vechii justiții, el a avut și mai puține șanse. Deseori l-am auzit mărturisindu-și indignarea față de refuzul Patriarhului de a interveni (la solicitarea lui) pentru susținerea unor principii de drept canonic. Cred că l-au condamnat pentru ceea ce însemna el în parohia lui, dar mai cu seamă pentru rolul său în Mișcarea Legionară din care făcea parte.

(Teodor Duțu, După 50 de ani. Amintiri despre cei care nu mai sunt, Vol. I, Editura Alpha MDN, Buzău, 1999, p. 165)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii