Părintele Moise Iorgovan de la OașaNăscut în 1974 la Reşita, a urmat Facultatea de Drept din Timişoara, unde a intrat în A.S.C.O.R. şi a apucat, cu nădejde, pe calea credinţei. În 1996, a devenit frate la mănăstirea Poşaga (Alba). Din 2000, obştea de la Poşaga s-a mutat la Oaşa, în Munţii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. După alţi câţiva ani de nevoinţe, monahul Moise Iorgovan a început un proiect cultural, care avea să-l acapareze total: o cronică documentară, filmată şi scrisă, despre suferinţele din închisorile comuniste din România şi Basarabia, mărturisite de foşti deţinuţi politici. Un demers nobil şi temerar, despre frumuseţea credinţei în temniţă.

Un Pateric al puşcăriilor comuniste

- Părinte, de câţiva ani încoace aţi schimbat chilia mănăstirească pe arhivele Securităţii şi truda în obşte pe mânuirea reportofonului şi a camerei video. Cum v-aţi apropiat de suferinţele închisorilor comuniste?

- Pe când eram student, am citit "Jurnalul fericirii" al lui Nicolae Steinhardt, care m-a impresionat foarte mult. Tot pe atunci mi-a crescut interesul pentru memorialistică şi, după o vreme, nu m-am mulţumit cu cărţi, ci am vrut să-i cunosc pe cei care îşi publicau amintirile din închisoare. Primii foşti deţinuţi pe care i-am cunoscut au fost doi preoţi din Hunedoara, Părintele Oprea Crăciun de la Cincis şi Părintele Ioan Săbău, din Folt, amândoi mari duhovnici. Ei au început să-mi deschidă ochii cu adevărat. Pe urmă, am ajuns la Părintele Iustin Parvu de la Petru Vodă, care ulterior mi-a devenit duhovnic, şi l-am cunoscut pe Părintele Gheorghe Calciu. Încet, încet, am realizat că sunt goluri mari în informaţia publică, privind credinţa celor din închisori şi mărturisirea lui Hristos, pe care au făcut-o, unii cu preţul vieţii. Aşa m-am hotărât să adun documente pentru o carte despre Valeriu Gafencu, dar nu pentru public, ci pentru mine, ca să mă dumiresc. Părintele Calciu, pe care l-am invitat la mănăstirea Oaşa, în 2004, m-a încurajat să o scriu şi să o public, să le împărtăşesc şi altora ce am aflat. IPS Andrei Andreicut, arhiepiscopul Albei pe atunci, mi-a dat binecuvântare şi sprijin. La fel, părintele Iustin Miron, stareţul mănăstirii Oaşa. Documentându-mă pentru cartea despre Gafencu, am aflat despre foarte multe alte vieţi pilduitoare de oameni exemplari, despre o credinţă foarte puternică şi frumoasă în temniţă. Aşa mi-a venit ideea să fac un Pateric al puşcăriilor comuniste, o carte cu vieţi de oameni îmbunătăţiţi sau sfinţiţi în temniţă. Am luat binecuvântare şi pentru această lucrare şi am mers mai departe.

- Cat a durat documentarea?

- Am început în anul 2004, pentru cartea despre Gafencu, care a apărut în 2007. În acea perioadă, făceam expediţii de cercetare câteva săptămâni, de două ori pe an; intervievam supravieţuitori ai închisorilor care l-au cunoscut, studiam în arhivele CNSAS... Însă, din anul 2006 şi până în 2011, documentarea pentru Pateric a devenit ocupaţie preponderentă, şi la mănăstire am ajuns să fiu musafir. Sigur că mergeam des, şi la Oaşa, şi la Petru Vodă, să mă liniştesc, să caut sfat, dar nu am mai putut duce viaţă de obşte, şi toată concentrarea mea a fost pe această descoperire a Ortodoxiei din rezistenţa anticomunistă. Am avut parte de multă înţelegere, şi din partea părintelui stareţ Iustin, şi a Înaltului Andrei, şi a Înaltului Irineu, actualul arhiepiscop al Albei. E drept că nici nu i-am făcut de ruşine, m-am purtat cum se cuvine peste tot, iar după un timp, au văzut şi rezultatele acestei zbateri: cărţile şi filmele. Asta nu era o treabă pe care trebuia s-o facă un călugăr. Dar dacă n-o făcea un călugăr, n-o făcea nimeni, pentru că nu avea nimeni timp să se dedice, să umble atâta prin ţară; nici nu acceptau mulţi regimul de viaţă pe care l-am avut eu, mereu pe drumuri, dormind prin gări, stând la ocazie, cu rucsacul în spate, la pomana tuturor. Din punct de vedere monahal am suportat foarte multe lipsuri şi căderi, dar cred că a meritat. A fost o ocazie pe "ultima sută de metri" de a-i cunoaşte pe bătrânii foşti deţinuţi politic şi, practic, de a-i "spovedi". E important, pentru că nu toţi şi-au scris experienţele carcerale. Şi oamenii ăştia sunt atât de bătrâni, pleacă unul câte unul, într-un ritm înfiorător de rapid. Pe urmă, a fost munca în arhive. Nu în ultimul rând, am avut ocazia să cunosc mai bine ţara şi oamenii, în general. Şi asta m-a făcut foarte optimist. Pentru că am sesizat o mare sete de Dumnezeu la poporul ăsta şi pentru că am văzut că se pot face lucruri minunate, fără resurse mari.

"Sunt multe lecţii de învăţat"

- Toate astea te formează şi duhovniceşte...

- Da, într-un fel, pentru că ai modele şi ajungi să cunoşti mai bine Ortodoxia. Îţi schimbă mult viziunea. De pildă, pe vremea când mă convertisem, în studenţie, eram foarte dur şi intransigent în credinţa mea, voiam ca toţi să se schimbe odată cu mine, şi repede. Nu mai aveam răbdare cu nimeni, iar relaţiile cu ceilalţi sufereau. Or, în acest nesfârşit pelerinaj al meu pe la supravieţuitorii puşcăriilor comuniste, am înţeles că Ortodoxia înseamnă, în primul rând, dragoste şi înţelegere faţă de neputinţele celorlalţi, şi că eu trebuie să mi-i apropii, să fac primul pas către ei.

- După 22 de ani de la căderea comunismului, oare mai interesează pe cineva ce s-a întâmplat în acel regim?

- Există un interes pentru acest capitol de istorie, după cum o arată tirajele mari vândute din cărţile de profil. Iar în discuţiile mele de la om la om, am constatat în rândul ortodocşilor o mare aşteptare şi o căutare a literaturii despre credinţă în puşcărie. Apoi, demersul meu nu e unul strict istoric, ci şi duhovnicesc. În închisori s-a suferit pentru Hristos, iar mulţi au supravieţuit numai datorită credinţei lor. Cred că sunt foarte multe lecţii de învăţat din această istorie, mai ales pentru că prezentăm toate materialele într-o cheie spirituală. Bineînţeles, nu sunt biografii romanţate, care doar să trezească evlavia cititorului, ci lucruri serioase: mărturii, documente, extrase din alte scrieri care completează sau susţin afirmaţiile unor intervievaţi... Dar toate puse în pagină cu suflet, aşa cum le-am primit de la cei care au mărturisit. Aş fi bucuros dacă cititorul, dincolo de nivelul ăsta prim, al unor întâmplări extraordinare, al unor minuni, al unor destine fioroase, ar ajunge la o înţelegere adâncă a credinţei în Dumnezeu, a relaţiei cu aproapele, a rostului unui neam... Pentru că, după cum spunea Părintele Roman Braga, care a trecut prin groaznicul experiment al "reeducării" de la Piteşti: "Nu are sens să vorbim despre ororile care au fost prin închisori, ci despre biruinţele noastre sufleteşti, care s-au întâmplat acolo". Aceste mărturii poartă în spate o jertfă şi o putere dumnezeiască şi, odată ce le-ai citit sau auzit, nu poţi rămâne indiferent. Să vă dau un exemplu. Cineva mi-a cerut prin poştă cartea despre Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor, şi, după ce a citit-o, mi-a scris: "Părinte, am stat o noapte să citesc cartea şi am plâns aşa cum n-am mai plâns din copilărie. Mi-am dat seama că, prin comparaţie cu crucea lor, crucea mea nu e decât o surcică. Spun asta pentru că mă hotărâsem, cu două zile înainte, să-mi părăsesc cei doi copii şi soţul care e alcoolic şi se poartă foarte rău cu mine şi mă bate. Iar acum, am înţeles că dacă cei din închisori au răbdat, cu credinţă, grozăvii mai mari, pot răbda şi eu, iar Dumnezeu se va milostivi de mine".

- Ştim că o serie de martiri ai temniţelor sunt deja veneraţi ca sfinţi. Mă gândesc la Valeriu Gafencu, la părintele Daniil de la Rarău (Sandu Tudor)... Mai poate funcţiona în lumea de azi modelul sfinţilor din închisori?

- Da, modelul sfinţilor din închisori este unul care mai poate fi urmat, căci poporul, cum spuneam, are o mare nevoie de Hristos, şi pentru a nădăjdui întru El are nevoie şi de sacrificiul unor oameni "obişnuiţi".

"Călăii comunismului au şlefuit o generaţie capabilă să ierte"

- Aveţi date care să justifice, fără drept de apel, canonizarea unora dintre cei care s-au jertfit în închisorile comuniste?

- Eu am o perspectivă mai largă asupra a ceea ce aş numi lecţia de spiritualitate a rezistenţei anticomuniste, în care intră şi sfinţii închisorilor, care-şi aşteaptă canonizarea, şi luptătorii din munţi, şi cei trecuţi prin "reeducări", şi cei deportaţi, şi femeile care au intrat în închisoare, dar şi mamele, soţiile şi surorile celor care au fost închişi. Pentru că astăzi vorbesc foarte mulţi de canonizarea sfinţilor din închisori, ca şi cum asta ar fi totul. Or, nu e totul. Cu date certe, nu ştiu dacă am putea canoniza 20 de persoane (eu sunt de părere că trebuie canonizate câteva vârfuri, cum e Valeriu Gafencu, iar pentru ceilalţi trebuie făcută o zi de pomenire comună, pentru că sunt mult mai mulţi, dar n-ai probe pentru toţi). Eu cred că sunt mult mai multe lucruri de învăţat, din punct de vedere duhovnicesc, şi de la foşti deţinuţi, care nu sunt sfinţi. De exemplu, am putea învăţa iertarea. D-na Aspazia Oţel Petrescu, fosta deţinută politic, spunea: "E cumplit să afli pe propria piele că nu există Înviere fără răstignire, dar la capătul suferinţelor, mucenicii au primit darul de a iubi şi de a ierta". Fără să vrea, călăii comunismului au şlefuit o generaţie capabilă să ierte. În opinia mea, asta e cea mai importantă lecţie pe care o învăţăm din toate aceste mărturii strânse de mine. Pentru că altfel n-aş fi făcut decât să sporesc cantitatea de oroare din lume. Suferinţa, dacă nu este cuminecată cu iertarea, se transformă într-un păcat: în ţinerea de minte a raului. Şi aici, şi noi, ortodocşii, mai avem foarte mult de lucrat cu noi înşine. Suntem foarte încrâncenaţi deseori, pentru că ne oprim numai la partea de oroare, de durere, fără să vedem transfigurarea. De la un fost deţinut politic basarabean, am cules o vorbă, cu adevărat de Pateric de secol XX: "Comunismul mai are o singură şansă să supravieţuiască: prin ura, prin răzbunarea, prin răul din sufletele noastre, pe care le-a semănat decenii la rând". Ar fi bine să medităm la asta şi să ne deschidem sufletele spre iertare.

- Din perspectiva aceasta, înţeleg că un călugăr, care e cu ochii îndreptaţi mai mult spre lumină decât spre întuneric, a fost mai potrivit să conducă acest proiect.

- Aşa a dat Dumnezeu. Altminteri, nu e caracteristic pentru un călugăr să aibă atâta autonomie câtă am avut eu. Am avut atâta înţelegere, şi de la episcop, şi de la duhovnic, şi de la stareţ, şi asta mi-a oferit mult timp. Nu cred că altcineva ar fi putut să facă asta. A fost bine că m-am apucat de aşa ceva după zece ani de mănăstire, şi nu chiar de la început, că probabil aş fi fost doborât sufleteşte. Pe undeva, de-abia aştept să termin lucrurile astea, care îmi sunt o povară, şi să mă trag la mănăstire, să-mi văd de călugărie.

"Basarabia este cea mai mucenicită parte a pământului românesc"

- Aţi început lucrul la o carte şi aţi ajuns să faceţi zece. În plus, aţi filmat toate interviurile pe care le-aţi luat foştilor deţinuţi politic, constituind astfel o nepreţuită arhiva documentară.

- Ideea de a face o arhivă video, cu înregistrări cu foşti deţinuţi politici, a apărut în 2010, într-un grup de oameni inimoşi, între care Dan Puric şi d-l dr. Pavel Chirilă. Eu am mers să le iau interviuri, şi atunci a apărut ideea cu cele două iniţiative, hotărând să facem o serie de cărţi însoţite de filme, serie pe care am pus-o sub îndemnul unui martir, Mircea Vulcănescu: "Să nu ne răzbunaţi!". Evident că n-aş fi reuşit, dacă nişte oameni cu posibilităţi, cu credinţă şi cu dragoste de neam nu mi-ar fi pus la dispoziţie o echipă de filmare mai bine de un an şi jumătate, dacă alţii nu m-ar fi ajutat material şi aşa mai departe.

Am filmat sute de ore de interviuri, cu 100 de foşti deţinuţi politic din România şi alţi 40 din Republica Moldova. Iniţial, am gândit o carte cu portrete de oameni deosebiţi, care au fost în închisorile comuniste şi cu întâmplări relevante din punct de vedere spiritual. Dar am ajuns la o lucrare care va fi în mai multe volume, cel puţin zece, şi cu 20-30 de documentare video pe DVD. Restul materialului brut va rămâne la firma care a filmat, până când se va construi Memorialul de la Râpă Robilor din Aiud, unde, probabil, va fi depozitat, pentru a putea fi cercetat de istoricii interesaţi.

- Seria "Să nu ne răzbunaţi!" debutează cu un volum de mărturii despre deportările românilor basarabeni, care vine la pachet cu trei filme complementare. Ele se află deja pe piaţă. De ce aţi început cu Basarabia?

- Pentru că Basarabia sub comunism este pentru noi aproape necunoscută, pentru că şi cronologic, basarabenii au fost loviţi primii de comunism, şi pentru că acolo comunismul a fost mai dur decât la noi. Despre suferinţele românilor dintre graniţele României de azi s-a scris şi s-a vorbit destul de mult, dar despre ce au pătimit basarabenii ştim foarte puţin. Între filmele cu Basarabia va fi şi unul despre prigoana religioasă, care acolo a fost devastatoare: din 1.200 de biserici, 200 au mai rămas deschise sub comunism; un preot la 10-20 de sate. Şi a fost dublată de persecuţia pe motive etnice, căci românii din Basarabia trebuiau rusificaţi. Limba română, identitatea românească, alfabetul latin, istoria românească au fost lovite cu forţa urii.

Abia când stai de vorbă cu oamenii care au prins evoluţia răului de la început, îţi dai seama prin ce au trecut basarabenii, şi că Basarabia este cea mai mucenicită parte a pământului românesc. Spunea undeva Grigore Vieru un adevăr cutremurător: "Puneţi una lângă alta petele de sânge de pe cămăşile noastre şi veţi avea harta Basarabiei". E o minune că după ce au trecut prin acest proces de deznaţionalizare şi ateizare, într-o parte dintre ei, au mai rămas vii credinţa şi românismul. Ar trebui să le aflăm drama şi să ne purtăm cu ei cu mai mare delicateţe şi înţelegere. I-ai scos din incendiu şi le reproşezi că sunt pe trei sferturi arşi! Dar cum să fie altfel decât mutilaţi? Am să vă spun ceva, care poate o să tulbure pe multă lume: într-un fel, e mai bine că re-unirea noastră s-a amânat. Şi acum, dacă s-ar face unirea, i-am dezamăgi cumplit pe basarabeni.

"Suntem la momentul semănatului"

- Ce aşteptări aveţi de la acest proiect, ce nădăjduiţi să se întâmple după ce veţi termina de difuzat cărţile şi filmele?

- Nu am aşteptări exagerate. Suntem la momentul semănatului şi cred că mărturiile acestea vor rodi în sufletul oamenilor şi îi vor trezi pe mulţi. Eu însumi, prin acest proiect, am primit răspunsul la nişte căutări. Şi de aici încolo, mi s-a aşezat o pace în suflet. Aş spune că sunt fericit, pentru că am înţeles specificul naţional al Ortodoxiei noastre şi mi l-am însuşit.

(Interviu realizat de Claudiu Târziu - Revista Formula As, numărul 1119, anul 2012)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Lacramioara Stoenesc » 16-04-2013 13:11

Nimic mai simplu. Mergeți de acum înainte și Dumnezeu va vedea iar sufletul va simți.

Lacramioara Stoenesc

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 16-04-2013 15:29

Sărut-mâna doamna Lăcrămioara!

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Nicolaie » 10-07-2013 10:26

Mulțumesc pentru că mi-ați dat prilejul să deschid o fereastră spre Patericul Românesc. Domnul să vă miluiască, ierte și mântuiască. Amin.

Nicolaie

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Administrator » 12-07-2013 14:39

Mulțumim și noi Nicolae, pentru urări și pentru rugăciuni. Domnul să te binecuvinteze!

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#5 Ionuț DRAGOTESC » 15-07-2013 23:02

Un gând curat spre Monahul MOISE de la Sf. MĂNĂSTIRE OAŞA. Ostenelile îi vor fi răsplătite. Am organizat în decembrie 2012 o conferinţă ( SĂ NU NE RĂZBUNAŢI ) unde l-am avut ca invitat pe MOISE. Cele câteva sute de spectatori prezenţi în sală au fost mişcaţi până la lacrimi de istorisirile acestuia. Lumea nu ştie prin ce a trecut "bietul neam". Astfel de oameni precum Monahul MOISE sunt cei care mai băga României "sânge în vene", altfel conştiinţele ne vor fi spălate iar noi vom trece printr-o REEDUCARE de tip modern...

Ionuț DRAGOTESC

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#6 Administrator » 16-07-2013 13:12

Dacă nu mă înșeală memoria, părintele Moise a venit și la Galați în anul 2012. Am asistat, timp de o oră, la prezentarea cărții ”Să nu ne răzbunați - Mărturii despre suferințele românilor din Basarabia”. Cu patru cuvinte l-am putut caracteriza pe părintele Moise atunci: ”O cascadă de har!”
Domnul să-l binecuvinteze și să-l sfințească, alături de întreaga obște de la Oașa!

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#7 Vladimir Petre Bellm » 26-07-2013 00:09

Neașteptată postare, părinții mei sunt ctitori ai Mănăstirii Oașa,abia aștept să ajung acolo. Cu drag, Vladimir, DOAMNE AJUTĂ!

Vladimir Petre Bellm

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#8 Administrator » 26-07-2013 11:33

Doamne ajută, Vladimir! :)

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#9 Aurelia » 10-09-2013 14:06

Sunt o fostă ASCOR-istă.
Am un respect deosebit faţă de pr. Moise. Îmi pun întrebarea de ce stareţul său, pr. Iustin Miron, se zbate să atragă spre mănăstirea sa tineri din eparhii străine cum sunt cei din Timişoara, Sibiu şi Oradea. De ce pe cei din Alba, care îl cunosc mai îndeaproape, nu reuşeşte să îi ducă la Oaşa măcar o dată pe an. Se cunoaşte bine stilul de a face publicitate prin intermediul ASCOR şi LTCOR. De aceea pr. Iustin e invitat să susţină conferinţe doar acolo unde are ucenici. Acestor ucenici le dă canon să organizeze conferinţe cu sfinţia sa făcându-şi astfel publicitate. Mi se pare ciudat că pr. Iustin cenzurează întrebările despre cipuri şi ecumenism. Am trimis şi eu câteva astfel de întrebări la conferinţa din Timişoara şi au fost cenzurate. Am aflat ulterior că la toate conferinţele evită să vorbească public despre aceste subiecte. În afară de a-şi crea imagine, la ce folosesc aceste conferinţe? Monahul, după cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie smerit să stea în singurătate nu să iasă la conferinţe cu subiecte pompoase. Înţeleg şi aceste conferinţe, dar măcar să facă mărturisire... altfel...
Pe lângă acestea de mai sus adaug că de câteva ori am fost la Oaşa şi de fiecare dată pr. Iustin Mirin mi-a propus să mă spovedesc la sfinţia sa. De ce? I-am spus că am duhovnic şi tot a insistat. Văzând că nu renunţ la duhovnicul meu i-a trimis pe tinerii ASCOR-isti de la Oradea să mă convingă. În cele din urmă nu am cedat rămânând în continuare la duhovnicul meu. Şi, cu regret o spun, nu sunt singura. Au fost şi alţii în situaţie asemănătoare cu a mea. Unii au cedat, iar alţii nu.

Aurelia

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#10 Administrator » 10-09-2013 15:43

Doamne ajută, Aurelia!
Și mie îmi este foarte drag părintele Moise, nu numai pentru ceea ce a făcut, face și va face pentru noii martiri ai pământului românesc, dar și pentru modul său de a fi, căci am bucuria de a-l cunoaște personal. Este un călugăr dintr-o bucată, direct, dar totodată cald la inimă ca o mamă, cu mare sensibilitate sufletească.
Cât îl privește pe pr. Iustin Miron, nu-l cunosc dar cineva foarte apropiat mie îl cunoaște și are doar cuvinte de laudă despre sfinția sa. Dar las asta deoparte și mă rezum să vorbim doar pe baza supărării pe care ne-ai împărtășito.
În primul rând rog să nu-ți fie cu supărare dacă te vei simți vizată de unele lucruri pe care le voi spune. Intenția mea nu este să te tulbur ci să te ajut să privești anumite lucruri mai în ansamblu, ca să tragi concluziile cele mai potrivite.
Spuneai că părintele Iustin se străduie să atragă tineri din eparhii străine dar te întrebi de ce pe cei din Alba nu reușește să-i ducă la Oașa. Deși nu cunosc contextul în care se organizează taberele și conferințele, deci nu cunosc ce efort depune părintele pentru atragerea tinerilor din propria eparhie, putem să ne amintim de o ”lege” nescrisă a misionarilor creștini, care poate fi un eventual răspuns: ”nimeni nu-i prooroc în țara lui”... Nici Hristos Domnul nu a fost primit de a-i săi, de iudei, nu mai zic de nazarineni: ”Nu e ”ăla” fiul lui Iosif tâmplarul?! Ce caută să ne învețe pe noi despre cele ale lui Dumnezeu?”. La fel, foarte mulți preoți ortodocși de la noi din țară nu au fost căutați de enoriașii de la o aruncătură de băț distanță dar au venit alții din alte orașe atrași de lucrarea Duhului Sfânt săvârșită prin ei. De ce se întâmplă asta? Nu din cauza preoților ci din cauza enoriașilor care nu prețuiesc ceea ce au pentru că le-a venit fără trudă. Și să nu fie cu mirare, căci așa facem noi oamenii în orice aspect al vieții: nu ne ducem la restaurantele și terasele din apropierea casei noastre ci căutăm pe cele de la distanță; nu ne plac atât de mult supermarket-uri le noastre cât ne plac cele din orașul vecin, și tot așa. Poate că acesta este și cazul părintelui Iustin.
Cât privește cenzurarea Mi anumitor întrebările despre cipuri şi ecumenism, mie nu mi se pare deloc ciudată această atitudine. Ea poate avea anumite explicații:
a) poate că părintele Iustin nu a primit binecuvântare de la duhovnicul său să vorbească despre aceste subiecte, drept pentru care face ascultare. În orice caz știm prea bine cât de mult au fost bagatelizate și tratate superficial subiectele despre cipuri și ecumenism, încât au tulburat foarte multe suflete și au adus dezbinare în rândul credincioșilor (a cui operă este dezbinarea între frați?)
b) poate că părintele Iustin nu este pregătit destul (informat) ca să trateze aceste subiecte și atunci e firesc să tacă, să nu vorbească despre ceva ce nu stăpânește;
c) dacă conferința avea un subiect anume, iar întrebările respective nu erau pe subiectul conferinței, este absolut firesc să fie cenzurate astfel de întrebări. Bunăoară este lipsă de respect din partea noastră, a mirenilor, să întrebăm despre poluarea alimentelor la o conferință despre evoluționism; sau să întrebăm despre cipuri la o conferință despre milostenie. De prea multe ori am văzut și pe internet discuții care porneau firesc despre un subiect anume ca mai apoi să intre creștini lipsiți de rânduială lăuntrică, de ordine interioară, și să deturneze subiectul în cauză spre cipuri, masonerie și ecumenism. Oare asta înseamnă mărturisire? Sau mai degrabă dezordine sufletească?
d) Întrebările acestea despre cipuri sau ecumenism, se cade a fi puse numai în conferințe care tratează aceste subiecte, pentru că sunt subiecte cu greutate, subiecte complexe, ori nu se pretează a da răspunsuri simpliste la întrebările puse, căci riscă să nu fie înțelese și generalizată confuzia.

Mai departe ai întrebat insinuant dacă ”În afară de a-şi crea imagine, la ce folosesc aceste conferinţe?”. Răspunsul este că folosesc tuturor celor care ascultă și împlinesc învățăturile ziditoare din acele conferințe.

Apoi ai atras atenția asupra faptului că ”Monahul, după cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie smerit să stea în singurătate nu să iasă la conferinţe cu subiecte pompoase. Înţeleg şi aceste conferinţe, dar măcar să facă mărturisire... altfel...”
Eu nu știu ce subiecte ”pompoase” a tratat părintele Iustin în conferințele sale dar sunt foarte curios să-mi dai un astfel de exemplu pompos, ca să mă lămuresc și eu.
Apoi, dacă părintele Iustin are binecuvântare arhierească să conferențieze despre asta, critica ta este de prisos. Asta înseamnă că părintele face ascultare, zidește suflete și e în duhul sfinților părinți, care n-au stat toți ascunși în pustie sau chilie, ci au mai ieșit și la rampă, în funcție de vremi și de oameni.
Din fericire ortodoxia și mărturisirea de credință nu se reduc la trei patru subiecte arhicunoscute: cipuri, masonerie, ecumenism, sfârșitul lumii, ci avem enorm de multe lucruri elementare de învățat despre milostenie, curățirea de patimi, despre împărtășirea cu sfintele taine, etc, etc.
În final ai arătat că ”Pe lângă acestea de mai sus adaug că de câteva ori am fost la Oaşa şi de fiecare dată pr Iustin Miron mi-a propus să mă spovedesc la sfinţia sa. De ce? I-am spus că am duhovnic şi tot a insistat.”
Dar eu răspund cu o întrebare: părintele ți-a propus să te spovedești la sfinția sa doar cu acea/ cu acele ocazii sau să te spovedești mereu la sfinția sa? Că poate a insistat să te spovedești doar atunci, ceea ce nu era rău, asta neimplicând renunțarea la duhovnicul tău. Așadar, întreabă-l pe părintele de ce a insitat, sfinția sa știe cel mai bine răspunsul.
Maica Domnului să-ți liniștească inima!
(Dan)

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#11 Georgeta » 20-10-2013 17:58

Se pot trimite acatiste părintelui MOISE ?

Georgeta

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#12 Dan » 13-11-2013 11:51

Iertare de răspunsul foarte întârziat. A trebuit să updatăm site-ul și câteva săptămâni nu am putut introduce nicio informație nouă.
Răspunsul e scurt: nu se pot trimite.

Dan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii