Meniu biografic

vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Ioan Berghian
  • 15 Mai 1897
  • Secășel, Brașov
  • preot
  • 10 ani
  • Caracal, Arad, Uranus, Jilava, Aiud, Gherla
  • 11 Noiembrie 1958

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu părintele Berghianu am trăit o experiență demnă de timpurile catacombelor. Înainte de greva generală a foamei de la Aiud, părintele a transmis zecilor de celule din latura unde se afla, prin mijloacele specifice din închisoare, Sfânta Împărtășanie și, în ziua hotărâtă, ne-am mărturisit de la distanță părintelui, care ne-a dat dezlegarea și ne-a împărtășit. (...)

Vrednicul slujitor suferea în tot acest timp de afecțiuni grave, fiind internat la infirmeria închisorii. Aici un alt deținut l-a ajutat cu un lucru interzis (era probabil vorba de medicamente) și în urma descoperirii faptului, fără să se știe autorul, s-au făcut presiuni asupra părintelui ca să-l divulge pe ”samarineanul milostiv”. Era aceasta o modalitate tipică închisorilor comuniste de a trata bolnavii din infirmerii cu presiuni și anchete. Părintele nostru, deși era grav bolnav, a refuzat până la capăt trădarea binefăcătorului, fapt ce a determinat izolarea sa de ceilalți deținuți.

A murit ca un erou al onoarei. Este un martir al Bisericii Ortodoxe Române!

(Liviu Brânzaș - Martor într-un proces moral, Editura Brad ”94”, 2000, pp. 12,13-14, 43)

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii