vezi galerie foto (1 foto)
Ioan Bujoiu
"Numai semidocții și proștii disprețuiesc Biserica."
  • inginer
  • 8 ani
  • Aiud, Baia Sprie, Satu Mare, Jilava, Văcărești
  • 20 Mai 1956

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Inginerul Bujoi, Ionel pentru intimi, provenea din marea burghezie, tatăl său fusese director general al căilor ferate, iar socrul său, Ștefănescu, a fost guvernator al Băncii Naționale. Cu asemenea ascendență și cu pregătirea sa profesională, Bujoi a ajuns de tânăr în conducerea Societății Petroșani, cea mai mare întreprindere carboniferă din țară, și în final președintele Consiliului de administrație al acestei societăți care exploata minele din Valea Jiului. În afară de aceasta, Bujoi își crease și un important grup de întreprinderi personale format din fabrica de vâscoză Lupeni, întreprinderea metalurgică Vlăhița, o fabrică de sticlă de la Tomești în Banat, și altele.

Ca urmare a poziției importante pe care o avea în viața economică a țării, Bujoi a fost numit ministru, pare-mi-se al economiei, în guvernul de tehnicieni Gigurtu, din 1940. Guvernul respectiv a durat doar vreo două luni, fără glorie, fiind o improvizație a regelui Carol al II-lea care, în cursul dictaturii sale, a recurs la tot felul de expediente politice. Pentru aceasta, Bujoi evita să vorbească despre acest episod din trecutul său.

După 1944, el stabilise unele legături cu misiunile diplomatice aliate din București. Era, între altele, președinte al secției române YMCA - o foarte cunoscută organizație internațională a tineretului, inițiată de americani - și devenise, ținând seama de împrejurări, oarecum activ politicește manifestându-se pe linia democratică tradițională.

Îndeosebi după interzicerea partidelor politice, P.N.Ț. și P.N.L., și arestarea liderilor acestor partide, Bujoi a fost considerat, pentru o scurtă perioadă de vreme, figura cea mai reprezentativă a opoziției dintre cei rămași în libertate. Desigur, el nu avea aderență la mase dar numele lui circula în cercurile politice și, din această cauză, având în vedere și activitatea sa din această perioadă, a fost arestat în primăvara lui 1948, împreună cu un lot format din personalități din viața economică a țării, iar în toamna lui 1948 a ajuns la Aiud, condamnat pe viață.

Ionel Bujoi era un interlocutor foarte simpatic, o fire deschisă, excesiv de amabil, cu o cultură aleasă, mai puțin combativ.

Avea foarte multe calități, dar nu cred că ar fi putut deveni un adevărat lider politic. Mi s-a părut că-i lipsea forța sau temperamentul de luptător necesar unui asemenea lider. Totuși, el se gândea serios la un asemenea rol, dacă împrejurările i-ar fi permis. Am discutat adesea cu el, în doi, la biroul tehnic, acest aspect.

Orientându-se după configurația politică a microcosmosului reprezentat de colonia noastră1, el părea că întrevede posibilitatea ca, prin dispariția, din cauza vârstei, a vechilor lideri democrați, să se creeze un spațiu liber tocmai potrivit pentru apariția unei noi forțe politice democrate conduse de el. Acestă forță ar fi urmat să se sprijine, între altele, și pe această masă etichetată ca legionară pe care el o vedea în pușcărie, dar care n-ar fi putut să se îndrepte către un partid fascist.

Desigur, era o simplă speculație de moment, în funcție de conjunctură, lucrurile schimbându-se de atunci de nu știu câte ori. În tot cazul, mi-au rămas numai amintiri frumoase despre Ionel Bujoi, suflet cald, de care te puteai apropia imediat.

(Ion Diaconescu - Temnița, destinul generației noastre, Editura Nemira, București, 1998, pp. 95-96)


1. Este vorba despre colonia de muncă forțată de la Baia Sprie.

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii