La Aiud, Radu1 s-a îmbolnăvit în noiembrie 1954 într-o celulă la etajul 3, pe nord. Boala a debutat cu simptomele obișnuite ale gripei, dar febra, transpirațiile, o stare de profundă oboseală, nu s-au mai lăsat plecate. (...) Boala lui Radu evolua. Apăruseră noi simptome printre care dureri de abdomen, din ce în ce mai mari. (...) Febra-i era mare. Mircea-i lua repede termometrul și nu-i spunea mai mult de ”38-38 cu...” (...)
După un timp Radu s-a trezit. S-a ridicat pe-un cot. Forța vederea. Nu distingea bine ceea ce îl înconjura într-un fel de semiîntuneric cețos. Asupra lui se apleca umbra unui om, ce tot încerca să-i introducă în gură o lingură, ținând în mâna stângă un flacon.
- Stai liniștit. Stai liniștit. Deschide gura. Așa, sorbește din lingură. Este un tonic bun. Ia uită-te la mine, mă cunoști?
- Nu... mul... mulțumesc. E ta... tare bun. Nu vă, vă, văd bine. Lu... lumina!? (...)
Radu auzea, înțelegea bine ceea ce i se spunea. Memoria i se trezea puțin câte puțin, dar când încerca să alcătuiască vorbe, propozițiuni, ce îi încleia limba, îi încleșta gura, iar privirea i se străduia să pătrundă straturi de pâclă ce amestecau totul în jurul lui.
- A! Uitați-vă băieți, zâmbește. S-a trezit. Ia pune tu din nou capul pe pernă. (...) Așa. Mai primește o lingură din tonicul pe care ți-l oferă, cu atâta grijă, dl. Ianolide și după aceea ai să mai dormi, că-ți face bine.
Când Radu s-a trezit a doua oară, privirea i-a arătat clar, tot ceea ce îl înconjura. (...) Pe marginea patului său, schimbându-i o compresă pe frunte, ajutându-l a se ridica în capul oaselor, învăluindu-l cu un zâmbet blând, scăpat de sub mustăcioara-i neagră, l-a recunoscut pe Ion Ianolide, studentul care-și deșira anii prin închisori încă din 1941. Pentru că îndrăznise a ridica glasul împotriva dictaturii de pe acea vreme, primise o condamnare de 25 ani muncă silnică, cifră care depășea vârsta lui de atunci. Următoarea dictatură instaurată în martie 1945, deși tuna și fulgera împotriva celei precedente, pentru că Ion n-a înțeles să-și însușească noua ordine comunistă, n-a înțeles nici noua dictatură decât că sentința din 1941 era legală în continuare.
(Mihai Pușcașu - Mărturii din iadul închisorilor comuniste, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, pag. 78,79-81)
1. Radu este chiar memorialistul Mihai Pușcașu.
