Într-o dimineață, când deținuții se plimbau în curtea cealaltă1, Virgil Ionescu, rămas singur în cameră, și-a tăiat venele de la mâna stângă, în semn de protest față de începerea, de reînceperea defapt, a acțiunii de reeducare prin bătaie. Când a venit un deținut să-i anunțe pe ceilalți ce se întâmplase, vestea a fost egală cu explozia unei bombe. Plimbarea s-a întrerupt brusc. După o clipă de tăcere derutantă, cei din curte s-au năpustit strigând spre ușa clădirii, cu intenția declarată de a-i pune la punct pe cei ce pregăteau reeducarea. În fața lor, în dreptul ușii, s-a oprit cu brațele deschise, Ion Ianolide.
- Stați pe loc. Nimeni nu trece acum dincolo decât dacă mă calcă pe mine în picioare. Vreți să faceți și voi ce fac ei acum, să folosiți forța? Opriți-vă!
Ion Ianolide face parte dintre vechii deținuți condamnați în 1941, toamna, pentru activitatea legionară în cadrul Frățiilor de Cruce. Era atunci student la Drept. Înalt, frumos, dotat cu alese trăsături sufletești, Ion se bucură de o reputație fără greș. Profund credincios, și-a demonstrat în anii de închisoare valabilitatea princpiilor pentru care a fost condamnat.
Intervenția lui s-a dovedit un gest de adâncă înțelepciune, care i-a scutit pe ceilalți de grave consecințe.
(Victor Stoica - Memorii. Petre Țuțea la verticală, Editura Fides, Iași, 1998, pag. 83-84)
1. Acțiunea se petrece la închisoarea Târgu-Ocna.
