vezi galerie foto (17 foto)
Ioan Ianolide
"Încercăm să-L vestim pe Hristos cel răstignit în secolul XX. Aici s-au petrecut minuni, aici au renăscut sfinţenia şi martiriul, aici mărturisitorii şi-au dăruit viaţa pentru credinţă."
  • 27 Ianuarie 1919
  • Dobrotești, Teleorman
  • student
  • 23 ani
  • Jilava, Piteşti, Târgu Ocna, Galați, Caransebeş, Văcărești, Gherla, Aiud
  • 05 Februarie 1986
  • Mănăstirea Cernica
    • Deținutul Profet
    • Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă
    • Testamentul unui nebun

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Sufletul se avântă în înălţimi şi din rănile scrijelite de lanţuri picură sânge. Aveam lanţuri la mâini şi la picioare. Neştiind cum să ne protejăm - abia mai târziu am învăţat - ele au rupt şi gleznele şi mâinile. Durerile mari aveau să vină mai târziu, căci rănile au copt.

Duba în care eram transportaţi era rău mirositoare şi mizerabilă. Călătorisem toată noaptea din Bucureşti la Aiud. Roţile trenului au scrâşnit şi hurducătura a luat sfârşit.

Duba a fost decuplată şi lăsată în gara Aiud. Temnicerii au apărut şi au ordonat să coborâm. Aveam bagaje multe - parcă presimţeam că prigoana aceasta va fi îndelungată - şi erau grele, căci purtam cărţi multe pentru a studia. Vedeam în temniţă o universitate a dăruirii şi a jertfei, cât şi prilej de studiu şi meditaţie. Cu greu am sărit din dubă, aruncându-ne unii altora bagajele.

Nămeţii erau înalţi şi gerul iernii din ianuarie 1942 îngheţase tancurile germane în jurul Moscovei. Eram încă tineri şi plini de vise. Lume multă venise în gară să ne vadă, dar trei cercuri de ostaşi şi de temniceri ne-au înconjurat. „Încărcaţi arm’!”, a răsunat comanda şi am auzit zgomotul metalic al armelor îndreptate spre noi. Am zâmbit amar şi sfidător în acelaşi timp.

La ce bun toată această mascaradă de forţă şi teroare, când nici unul dintre noi nu purtase cândva pistol şi nici nu gândise să poarte? În afară de năzuinţele noastre sublime, nu purtam nimic periculos.

Ostaşii erau tineri ca şi noi, dar uniforma militară depersonalizează. Temnicerii îşi făceau datoria fiecare conform sufletului său. Excela însă Maiorul Magistrat - atunci era numai căpitan, dar avea să devină curând maior - care purta cu emfază frumoasa uniformă albastră a magistraturii militare.

Maiorul Magistrat era un bărbat cam de 40 de ani, bine făcut, voinic, remarcându-se prin părul lui alb, care îi dădea o falsă nobleţe. Era nedormit, acru şi nebărbierit, încât am avut senzaţia că vine din prima linie a frontului. Privea la noi, la ostaşi şi la public cu severitate. Dădea impresia că exercită o misiune atât de importantă, încât va decide destinele omenirii.

Noi ne-am încrucişat privirile şi am zâmbit la grosolana lor înscenare. Maiorul Magistrat a strigat cu voce de tunet răguşit:

- Ascultă comanda la mine! Din acest moment vă găsiţi sub comanda mea. Cer disciplină fără murmur şi fără şovăire. Ostaşii vor trage din plin dacă veţi încerca să faceţi dezordine. Vom porni în convoi către penitenciar. Voi reprima orice indisciplină. Fiţi gata, pornim!

Convoiul s-a pus în mişcare cu greu, căci înotam în nămeţi de zăpadă, împovăraţi de bagaje şi înlănţuiţi la mâini şi la picioare. Ne-am luat rămas bun de la gara libertăţii. Am privit cerurile, apoi casele cu livezi şi chipurile îngrozite de bărbaţi, femei şi copii, oprindu-ne cu sfâşieri de inimă la fetele ce ne zâmbeau pentru ultima oară, căci de aici înainte lumea era distanţată de noi prin zăbrele şi zăvoare şi ziduri înalte. Eram flămânzi dar adânci forţe lăuntrice ne dădeau senzaţia căţărării către ideal. (...)

Maiorul Magistrat a anunţat:

- Fiecare deţinut are dreptul la un singur costum de haine, la trei schimburi de rufărie, o singură pereche de încălţăminte, un săpun şi pasta de dinţi. Toate cărţile vor trece prin cenzură şi vi se vor da în funcţie de comportarea voastră. Aveţi voie să primiţi o singură scrisoare pe lună şi să scrieţi tot câte una, trecând prin cenzură. Aveţi voie să primiţi un singur pachet de alimente de maximum 10 kilograme pe lună. Sunteţi condamnaţi de drept comun şi veţi începe executarea pedepselor prin regim celular sever. Fiecare va fi condus la o celulă. O oră pe zi veţi fi scoşi la aer în curte. Nu se admite nici o legătură cu paznicii. Se pedepseşte orice abatere de la regulament. Nu aveţi voie la nici o activitate organizată. Orice plângere mi se adresează mie personal, căci aici numai eu decid. Ne găsim în stare de război şi se aplică legea marţială. Dacă încercaţi să evadaţi veţi fi împuşcaţi pe loc, dacă veţi provoca conflicte cu paznicii veţi fi aspru sancţionaţi. Să vă intre bine în cap aici sunteţi deţinuţi. Legea nu vă iartă. Dacă vă opuneţi destinelor ţării, armata este decisă să vă extermine. Cer disciplină fără murmur şi fără şovăire. Când întâlniţi un paznic ori vă vizitează cineva, staţi în picioare în poziţia de drepţi cu căciula scoasă de pe cap şi înainte de a aştepta să vi se spună bună ziua, veţi saluta cu: „Să trăiţi domnule grad!”; iar dacă va fi civil cu: „Să trăiţi domnule inspector!”. Personalul de pază vi se va adresa cu „tu” iar voi veţi vorbi la pluralul reverenţios „dumneavoastră” şi abaterea de la această decizie se va sancţiona sever. Mareşalul şi aliaţii noştri sunt decişi să vă aplice cele mai severe pedepse dacă nu vă supuneţi ordinelor şi dispoziţiilor în vigoare. Nu vreau să mă răzbun, căci nu am de ce să mă răzbun pe voi. Sunteţi nişte victime ale unor rebeli care au trădat ţara, pe Mareşal, armata şi pe Aliaţi. Sunt şi eu naţionalist ca şi voi. Sunt doctor în drept, port cu cinste uniforma magistraturii militare, am fost erou în primul Război mondial, decorat cu cele mai înalte onoruri, căci corpul meu a fost ciuruit cu 36 de gloanţe. Am familie onorabilă şi copil pe care vreau să îl cresc în spiritul iubirii de neam. Sunt român neaoş din moşi strămoşi.

Dacă veţi fi disciplinaţi şi cinstiţi, veţi fi reabilitaţi, căci ţara are nevoie de energiile voastre. Acestea fiind zise, ordon disciplină fără şovăire şi fără murmur.

Cam aşa a sunat cuvântul Maiorului Magistrat la primirea noastră în Aiud. Ordinele erau severe. La percheziţia efectuată am fost lăsaţi golaşi, dar cel mai greu ne era să suportăm umilinţele aşa-zis regulamentare. (...)

Suferinţele pe care le-am îndurat ulterior ne-au maturizat, am găsit răspunsurile cuvenite, ne-am definit conştiinţa creştină, dar chiar atunci, în tinereţea aceea tumultuoasă, am fost animaţi de cele mai frumoase idealuri. Târziu vom înţelege şi fenomenul politic dar îl vom părăsi, întrucât ne vom dedica religiosului. Un dram de nebunie sfântă a rămas în noi şi astăzi, căci Hristos este în continuare prigonit, batjocorit, discreditat şi rău înţeles. Forţele anticreştine din lume sunt colosale iar un Hristos deplin, aşa cum ni s-a descoperit nouă, nici creştinii nu sunt pregătiţi să primească.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pp. 30-39)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori