Eram la închisoarea Gherla.
Într-o zi - după ce s-a dat alarma - pe celular a fost introdus într-o cameră de la parter o persoană singură.
Celulele din dreapta și din stânga au fost golite. La fel a fost golită și celula de la etajul următor. Izolarea era totală. Nu se putea lua legătura prin morse cu deținuții din celulele vecine. În timpul acela eu lucram la atelierul de vopsitorie. Ca să-mi pot îndeplini norma la vopsitul unor piese, am făcut o mică inovație. Dintr-o "turtă" din păr de porc presată am făcut și un fel de tușieră peste care turnam vopsea și apoi după metoda ștampilei – aplicam piesa pe "turta" vopsită.
Asemenea "turți" se găseau în atelierul din curtea vecină. Ușa era permanent deschisă. Succesul unui furt de "turtă" depindea de iuțeala cu care operam spre a nu fi văzut de vreun caraliu care putea să treacă întâmplător pe acolo sau - și mai periculos – de vreun turnător...
La parter, într-o celulă, fusese amenajat biroul "reeducării". Era spre seară, nici lumină, nici întuneric beznă. Când să trec spre atelierul unde se găseau doritele turți din păr de porc, aud cum în biroul reeducării cineva era bătut amarnic. Un om este omorât în bătăi.
Se auzeau lovituri așa cum ai bate într-un sac cu fasole. Se auzeau gemete stinse.
Înfiorat am trecut mai departe. Știam cum vin aceste grozăvii, deoarece și eu am trecut de mai multe ori prin ele. Când să ies cu turta din atelier, dinspre celular ieșeau patru inși purtând pe o pătură un om zdrobit în bătăi. Am recunoscut pe unul din cei ce duceau pătura. Era Juberian. L-am recunoscut și pe al doilea. Era Reck. Pe ceilalți doi nu i-am recunoscut decât îi bănuiam după statură și mișcări, căci erau cu spatele spre mine.
M-am retras după colț. Pericolul era de moarte. Dacă aș fi fost observat, aveam și eu aceeași soartă ca cel de pe pătură. Cei patru s-au îndreptat cu victima spre colțul Zărcii, iar eu m-am furișat în atelierul de vopsitorie. N-a sesizat nimeni lipsa mea.
A doua sau a treia zi, din nou eram la furat de "turtă". Tocmai când să ies din atelier începu să sune alarma. În asemenea cazuri trebuia să te trîntești cu fața la pământ, sau – în cel mai bun caz – cu fața la perete. Eu m-am întors cu fața la perete, dar cam în colțul geamului, spre a putea vedea și mișcările care se fac afară.
Deodată văd cum în curte intră o întreagă trupă de ștabi în frunte cu directorul închisorii, Goiciu, urmat de doctor și apoi de o mulțime de alți ofițeri. S-au îndreptat spre colțul Zărcii. Am stat acolo destul de mult. Cam o oră. Apoi au făcut drum întors. S-a sunat încetarea alarmei, iar mi s-a luat o piatră de pe inimă. Am scăpat și de data asta.
Victima era socialistul Fluieraș. În închisoare - ca fulgerul - s-a răspândit vestea că Fluieraș a fost omorât. Eram singurul care știam cum a fost omorât. N-am scos o vorbă măcar.
Cum eu eram pontator, aveam dreptul să port creion la mine. Hârtie de sac era la discreție. Am făcut niște fluturași pe care am scris cu stânga, cu un scris pocit: "JUBERIAN ȘI RECK L-AU OMORÂT PE FLUIERAȘ". Cu mare discreție am răspândit aceste bilețele pe unde am putut.
În foarte scurt timp întreaga închisoare a aflat cine sunt autorii crimei. Imediat a început ancheta pentru a fi descoperit "agitatorul". Ne-au pus pe toți cei ce dețineam creioane să dăm câte o declarație lungă lungă pentru verificarea scrisului. N-au găsit nimic. Mult mai târziu mi-am dat seama că puteau să afle pe autorul fluturașilor - dacă ar fi vrut. Dar, n-au vrut. Le-a convenit această variantă. Adevărații autori ai crimei erau bine ascunși la o umbră deasă.
Plantonul descoperă taina. Iată cum s-au petrecut lucrurile:
”Într-o zi, înainte de masă, Fluieraș, a fost ridicat din închisoarea Gherla de către un ofițer de securitate, îmbarcat într-o limuzină și dus la București. După o săptămână a fost readus și încarcerat în acea celulă singuratică. Chiar și mâncarea nu i-o dădea plantonul – cum era obiceiul – ci personal gardianul...
Era o zi de sărbătoare în care s-a nimerit pe secție un gardian mai comod și flegmatic. După ce toți deținuții din secția lui au servit masa, îi zise plantonului:
- Du-te și dă de mâncare la ală din celula cea singuratică, apoi gardianul a plecat în treburile sale, dispărând după colțul coridorului.
Plantonul a stat de vorbă cu Fluieraș, care i-a comunicat cu o rapiditate cum numai deținuții pot să o facă, tot ce s-a întâmplat în săptămâna cât a lipsit din închisoare. L-a rugat pe planton să comunice acele vești celor vreo 5-6 tovarăși de-ai săi socialiști...
- Am fost dus de aici direct la București și cazat la hotel "Ambasador" într-o cameră extrem de luxoasă.
Nu peste mult a intrat în cameră un individ care mi-a zis:
- Tovarășe Fluieraș... Ați fost adus aici deoarece vrea să stea de vorbă cu dumneavoastră tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Eu sunt cel care vă pregătesc pentru această întrevedere.
În ceasurile următoare mi s-au adus pijamale, halat, papuci de casă. Apoi am fost servit cu mâncare bună... Mi s-a adus un costum de haine nou, din stofă scumpă, croit pe măsura mea; cămașă albă și scrobită, pantofi și tot ce se cere ca îmbrăcăminte pentru o întrevedere cu personalități de rang înalt.
În zilele următoare am fost îmbăiat, frecționat, bărbierit... Când totul a fost gata și eram și odihnit – pe deasupra – am fost îmbarcat într-o mașină ultraluxoasă și transportat la reședința lui Gh. Gheorghiu-Dej.
Cu multă afecțiune mi-a strâns mâna Gheorghiu-Dej zicându-mi:
- Măi Fluieraș, ce să-i facem? Asta a fost situația... Aceea a fost situația atunci. Acum circumstanțele sunt altele. De acum te poți considera liber. Te primesc în guvern și vă dăm Ministerul Muncii. Gata. S-a terminat cu răul.
- N-am înțeles. Numai eu voi ieși din închisoare?
- Nu. Vă scot pe toți din închisoare.
- Chiar pe toți pușcăriașii?
- Nici chiar așa, vă scot pe voi, socialiștii.
- Așa nu vreau. Le dai drumul și la legionari. Dacă nu-i eliberezi și pe legionari, du-mă înapoi. Nu primesc târgul1.
Surprins de acest răspuns, Gheorghiu-Dej n-a mai insistat. L-a lăsat să plece. A fost dus din nou la hotel, dezbrăcat de hainele cele scumpe și îmbrăcat din nou în zdrențe, apoi readus la pușcărie și izolat.”
Plantonul a împlinit ultima dorință a lui Fluieraș comunicând tovarășilor săi ce s-a întâmplat în săptămâna cât a lipsit din închisoare.
La rândul meu eram prieten cu socialiștii și unul din ei mi-a povestit întreaga pățanie a lui Fluieraș.
(Mărturia lui Tache Rodas în Omul din groapă. Povestiri din perioada cruntei terori comuniste 1948-1964, ediție îngrijită de Gheorghe Andreica, Editura Printeuro, Ploiești, 2000, pp. 17-21)
1. Ne exprimăm rezerva că aceasta a fost esența dialogului purtat cu Gheorghiu-Dej deoarece:
a) În primul rând, relatarea pe care Ion Flueraș a făcut-o plantonului cu privire la cele întâmplate la București a avut loc în condiții de presiune, în contratimp, și cu siguranță s-au pierdut multe din nuanțele dialogului purtat între Flueraș și Gheorghiu Dej.
b) În al doilea rând, naratorul Tache Rodas a fost persoană intermediară și nu martor direct al relatărilor lui Ion Flueraș cu privire la evenimentul de la București. Ținând cont că orice relatare suferă inevitabile distorsiuni de la un transmițător la altul, este foarte plauzibil ca acuratețea celor întâmplate la București să fi suferit alte distorsiuni.
c) Consemnarea lui Tache Rodas cu privire la acest episod este făcută la mulți ani de la consumarea lui, ori carențele de memorie sunt iarăși inevitabile.
Sorin Radu, autor celui mai amplu studiu dedicat lui Ion Flueraș, susține că ”La începutul lunii martie 1953, Flueraș a fost transportat de la Gherla la Ministerul Afacerilor Interne condus de Alexandru Drăghici. Nu se ştie motivul real al acestui fapt, dar Mihai Rădulescu susţine că atunci i s-a propus lui Flueraş să semneze o autodefăimare a întregii sale activităţi politice, după cum va accepta să facă, puţin mai târziu, Titel Petrescu, pentru a obţine, în schimbul acestei trădări de sine, eliberarea tuturor colegilor săi de crez. „Despre Flueraş – continuă Rădulescu – se crede că a refuzat acest târg". Acest refuz avea să-i pecetluiască moartea”. (Vezi Ion Flueraș (1882-1953). Social-democrație și sindicalism, ediția a II-a, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, p. 331, ediție electronică)
Așadar, am ales să punem accentul pe ”târgul cu legionarii” pentru că indiferent de târgul care i s-a propus sau la care a fost constrâns Ion Flueraș, avem toate motivele să credem că a refuzat acest târg, dovadă stând lapidarea la care a fost supus imediat după întoarcerea de la București.
