În această perioadă Valeriu stabileşte o legătură sufletească strânsă cu trei prieteni apropiaţi. Stau o vreme în aceeaşi celulă, se mărturisesc unii altora. Îşi ţin sufletele deschise unul către altul. Năzuiesc împreună. Se roagă împreună. Totul le este de obşte. Această comunitate restrânsă era ideală, dar nu lipsită de ispite şi frământări. Forme subtile de mândrie ori de invidie tulburau sufletele.

Încercarea de rezolvare a greşelilor prin spovedanie comună uneori a dat rezultate bune, alteori a încins spiritele. S-a simţit lipsa unui povăţuitor încercat, cu autoritate. De asemenea s-a înţeles că oricât de mare este dorinţa comuniunii, totuşi fiecare om este unic, are viaţa lui, evoluţia lui, specificul lui, care nu poate fi confundat cu un altul, ci numai comunicat – ba chiar comunicat după anumite rigori pe care le impune personalitatea oamenilor.

Se iscau tensiuni din nimic, dintr-un gând rău. Şi am înţeles că nu orice gând rău este un păcat, ci numai cel care este acceptat de conştiinţă şi devine patimă. Se poate ca un gând rău să dureze ca ispită mai mult timp dar să nu fie niciodată acceptat, şi deci acesta nu e păcat şi nu trebuie mărturisit decât numai dacă uşurează războiul nevăzut cu duhurile. În ciuda tuturor ispitelor, dragostea şi bunele intenţii nu au dispărut niciodată dintre noi. Învăţam practica spiritualităţii creştine, căci pedagogia şi îndrumarea duhovnicească sunt o artă, ori dacă vreţi o ştiinţă.

Lăcomia a fost una dintre ispite, dar nu cea mai greu de învins şi împotriva ei a funcţionat bine spovedania comună. Lenea şi comoditatea au tulburat liniştea uneori dar când s-a tras semnalul de alarmă au dispărut ca prin minune.

Unii şi-ar putea închipui că am avut parte de felurite ispite trupeşti, dar ele n-au existat între noi, ci a fost lupta fiecăruia în parte, luptă în care ajutorul reciproc ne-a fost de mare folos.

Am învăţat că dacă nu laşi mintea să râvnească pofta trupului, atunci trupul se supune duhului. Şi un trup înfrânat ajută mult în sporirea duhovnicească. Dacă îndeobşte se observă influenţa trupului asupra sufletului, pentru oamenii duhovniceşti este evidentă forţa sufletului asupra trupului. Dacă de exemplu eşti înfometat dar eşti convins că trebuie să posteşti, în faţa unor mâncăruri gustoase sucurile gastrice nu vor secreta. Dacă, invers, o minte (bolnavă) va considera că nu este oprit a pofti pe mama ta, o va pofti, deşi în general asta nu se petrece tocmai datorită respectului nestrămutat al copilului faţă de mamă.

Aşa cum trupul este legat prin multe tentacule de lumea materială, tot aşa mintea este în contact cu duhurile nevăzute, care vin fără voia noastră, ca o nadă. Omul le poate primi ori le poate respinge. Dar acest război nu e nici simplu şi nici scurt, ci angajează sufletul într-o luptă complexă şi de durată. Un gând primit devine poftă şi hrăneşte imaginaţia şi simţurile, apoi se transformă într-un plan, o dorinţă, o tendinţă gata de a se înfăptui. Până aici este războiul nevăzut. De aici se trece la fapte. Lupta trebuie dată la primul atac al duhurilor rele, adică gândul rău trebuie respins dintru început; dacă a fost primit, cel puţin să nu devină dorinţă; dacă a devenit dorinţă, atunci să nu devină hotărâre şi plan, căci de la plan mai este un pas mic până la faptă. Aici trebuie dusă bătălie crâncenă, căci păcatul cel grav este cel cu fapta iar vindecarea păcatului este cu atât mai uşoară cu cât a fost învins de la primele momeli ale ispitei.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii