Celulă din Casimca de la JilavaNotă: Iată un episod elocvent despre ispitele apărute în temnițe din pricina condițiilor subumane de trai, menite să extermine "bandiții mistici". Aceste ispite cauzate de epuizarea răbdării roase de prea mult chin, îî determina pe mărturisitori să ajungă chiar la ură de semeni sau mai rău, la nebunie.

Ca să înțelegem mai bine cât de grea era lupta duhovnicească în condițiile de temniță, precizăm că acțiunea următoare se petrece in Casimca Jilavei după stingerea din viață a lui Costache Oprișan, acolo unde 16 oameni, grupați câte patru în fiecare cameră, au fost destinați să moară lent. Personajele relatării sunt nimeni altele decât mărturisitorii Gheorghe Calciu, Marcel Petrișor (Mircea) si Iosiv V. Iosif. Pentru a ne face o idee despre condițiile mizere de acolo recapitulăm că Jilava era o închisoare subterană iar pereții Casimcii erau permanent acoperiți de umezeală și mucegai, foamea era o constantă de la sine înțeleasă, bătăile se luau la program iar ligiena cea mai elementară lipsea cu desăvârșire:

AŞTEPTÂND SĂ VADĂ care va mai fi acela care urma să moară, luând din ce în ce mai în serios semnificaţia morţii puilor de rândunică, tensiunea psihică din celula 4 ajunsese de nesuportat. Erau ca într-un cazan gata să explodeze. Orice ar fi zis unul, chiar şi un fleac, altul simtea nevoia să-l contrazică.

- Maşina de tuns are două brate, din care unul e mobil... zise într-o doară Mircea, povestindu-i lui Iosif ceva în legătură cu tunsoarea detinutilor, care se făcea sau nu, în diferitele penitenciare.

Şi Calciu atâta aşteptă ca să-l contrazică:

- Mă, tâmpitule! Unde ai văzut tu maşină de tuns la care să nu se mişte amândouă bratele?

Iosif rămase uluit şi Mircea nu mai ştia ce să zică. Ce-i venise lui Ghită să-l insulte pentru un lucru despre care toată lumea ştia că are doar un brat mobil? Şi iar începu cearta, fiecare folosind argumentele lui, în aşteptarea unei zile în care, cu o maşină de tuns în mână să-i demonstreze celuilalt că avea dreptate.

Şi discutiile se întindeau, luând sfărşit doar când se terminau insultele şi promisiunile de argumente suplimentare, de genul „O să vezi tu atunci cine a avut dreptate!".

Altădată, Iosif îi spuse lui Mircea că uşa de la W.C.-ul din fundul culoarului este de culoare galbenă.

- Cum, mă, galbenă, când e roşie toată ziua? sări Calciu. Ce naiba! N-ai văzut-o, în atâta vreme, că-i dată cu ,minimum" – cum îi zic ăştia miniului – la fel cu uşile noastre?

- Ghițăăă! Iar începi ca atunci, cu maşina de tuns? îl apostrofă Iosif.

- Sunteţi tâmpiti amândoi! sări Calciu ca ars. Refuzati evidentele. Sau sunteţi daltonişti, sau vedeti lucrurile anapoda!

Şi discutia sau cearta se prelungi până când fură epuizate toate teoriile privind privind lumina şi culorile.

Apoi, de fiecare dată când se lăsa tăcerea, după epuizarea tensiunii care generase discuţiile, fiecare simţea că-l urăşte pe celălalt până la a-i dori desfiinţarea (de parcă nu asta le-ar fi dorit-o şi duşmanii!).

Dar până la moarte şi desfiinţare mai era. Şi fiecare, la rândul lui, păzea cu o extraordinară încordare găurile de la baza uşii celulei, pentru a pândi să nu treacă, tiptil, gardianul ca să-i prindă sprijiniţi de perete sau la capătul paturilor. Asta ar fi însemnat un dezastru urmat nu numai de raportul pentru carceră şi „douăzeci şi cinci la fund", ci şi reproşurile celor prinşi în poziţie nereglementară, mai rele şi mai greu de suportat chiar şi decât desfiinţarea pe care şi-o doreau reciproc. Mai ales când nu vedeau nici o ieşire din starea în care se aflau.

Toti însă, în sinea lor, aţipind sau veghind, se rugau şi aşteptau. Dar ce – în afară de o minune – nici ei nu ştiau...

(Marcel Petrișor - Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii