vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Iulian Stoicescu
"Faptul că a trebuit să trec prin închisoare a fost un dar de la Dumnezeu, pentru că șederea în închisoare a fost de foarte, foarte mult folos. Și în ceea ce mă privește pe mine și prin cei cu care m-am întâlnit acolo: că a trebuit să învățăm din suferință."
  • 10 Aprilie 1911
  • Gănești, Argeș
  • preot
  • 4 ani
  • Jilava, Aiud
  • 30 Septembrie 1996
    • Un preot de foc. Părintele Iulian

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

„Trebuie să-ţi alegi acum un duhovnic”, mi-a spus Mihail Urzică şi m-a înarmat cu numele câtorva dintre cei mai buni preoţi din Bucureşti pe care-i cunoştea: Părintele Constantin Galeriu de la «Sf. Silvestru», Părintele Alexei Bârcă de la «Bucur», Părintele Iulian Stoicescu de la «Flămânda» (pe care-l văzuse o singură dată, de curând, la înmormântarea unei rude, dar care-l impresionase foarte tare) Părintele Gherontie de la Patriarhie, Părintele Sofian de la «Antim», poate şi alţii. Am început să colind în vederea alegerii: în fiecare duminică mergeam la o altă biserică. Imediat mi-am dat seama că alegerea va fi foarte grea - toţi preoţii propuşi erau minunaţi! Cum să laşi pe unul pentru altul? Totuşi, după ce l-am văzut pe Părintele Iulian, într-o vinere din Postul Mare, în anul 1975, m-am oprit la el. Nu există o explicaţie...

Avem şi noi dreptul, cei din ”diaspora”, din afara Bucureştiului, să-l socotim pe Părintele Iulian ca fiind preot al nostru. Deşi îl cunosc dinainte de a fi preot, nu voi vorbi despre activitatea lui în Bucureşti, ci aş vrea să privesc asupra altei parohii care a devenit generală şi care schiţează viitorul credincioşilor de mâine - asupra închisorii din Aiud. Şi aceasta pentru a spulbera puţinele cunoştinţe pe care le au credincioşii noştri despre închisori, pentru a aduce la adevărata lumină ce rol au avut mai cu seamă preoţii în închisori.

Virgil Ierunca spunea, în recomandarea „Jurnalului fericirii” al lui Steinhardt, că pentru autorul convertit în închisoare, aceasta a fost o academie şi un altar. Steinhardt aminteşte în carte, văzând spiritul de sacrificiu care a existat în închisori, că „aici sunt mulţi sfinţi între noi”. Îmi permit să socotesc printre aceşti sfinţi calificaţi de Steinhardt pe vârful de piramidă pe Părintele Iulian. De ce?

Interviu cu părintele Ioan Sabău:

În ceea ce-l priveşte pe Părintele Iulian, el a ajuns în închisoare tot prin anii ’59-’60. Când l-am văzut în curte, am sărit şi am spus o vorbă nesocotită: „Mă, Iuliane, ce bine-mi pare că ai venit şi tu!” Eu m-am bucurat că m-am întâlnit cu un prieten despre care atâta vreme nu ştiusem nimic. Mi-a comunicat despre soţia mea că fusese internată la Cluj şi operată de cancer. Ştirea asta m-a zguduit, socotind imposibilă însănătoşirea ei. Aici a văzut că scăpase o vorbă pe care nu trebuia să o spună. Totuşi, pe de-o parte, el nu putea minţi niciodată, a trebuit să fie sincer faţă de un prieten; dar în acelaşi timp, avea o legătură atât de intensă cu Dumnezeu prin rugăciune, încât mi-a spus: „Sanda scapă, imposibil, doar Dumnezeu e puternic; ce nu-i cu putinţă la oameni este la Dumnezeu”.

L-am cunoscut pe Părintele Iulian la Aiud... era prin '63. Ne aflam într-o cameră de tranziție, la secţie, unde veneau oameni din alte închisori - erau vreo 80-100 - printre care se afla şi Părintele Stoicescu: înalt, frumos, fără barbă - acolo nu se admitea barba la preoți - drept ca un brad. Ne-am împrietenit imediat, în două sau trei zile, când, a venit în vizită la noi colonelul Crăciun (comandantul închisorii Aiud, n.n.) cu tot "statul major” - maiori, căpitani, plutonieri... S-a oprit in uşă (el ştia cine e fiecare, avea rapoartele):

- Am venit să vă propun să lucrati in fabrică".

Era în '63, spre sfârşitul reeducării şi îi băga in fabrică pe cei care erau sănătoşi, tineri.

La poalele Mitropoliei, spre miazăzi de Sfatul Țării, pe strada Olimpului, se află așezată de veacuri bune o frumoasă biserică, albă ca o mireasă curată și căreia poporul îi spune ”Flămânda”. (...) Am locuit, din rânduiala divină, o iarnă pe strada Muzelor, chiar lângă altarul bisericii și auzul mi-a fost mângâiat de o cântare dulce, încât m-a apucat spaimă adâncă, socotind că-i arătare de îngeri, de care nu eram nici vrednic, nici pregătit. Mergând pe firul undei sonore am pătruns în biserică unde mi-a reținut îndată atenția armonia arhitecturală și picturală a sfântului locaș. (...)

După o fericită zăbavă, s-a arătat între sfeșnicele împărătești un chip atât de luminos și nelumesc, încât iarăși am crezut că văd un înger. Mi-a trebuit ceva timp să mă conving că făptura angelico-sacerdotală era om aievea, doar că purta cel mai iisusiac chip din câte întâlnisem printre neamurile creștinești. (...)

După eliberarea din închisori a deţinuţilor politici, l-am cunoscut pe prof. Ion V. Georgescu, el însuşi eliberat după mulţi ani de închisoare. În dialogurile cu dânsul pe teme spirituale - teologice, duhovniceşti - mi-a povestit multe lucruri despre cei cu care fusese alături ani de zile, oprindu-se adeseori asupra unei persoane pentru care avea nu numai o consideraţie deosebită, dar şi o afecţiune plină de admiraţie pentru ţinuta pe care a avut-o în tot timpul cât au stat împreună. Era vorba despre preotul Iulian Stoicescu.

A venit şi ziua în care l-am întâlnit pe Părintele Iulian. Iniţial, crezusem că voi cunoaşte un om dârz, intransigent, sever. Îmi era teamă că mă voi afla dinaintea unui postitor cu iz mânăstiresc şi că nu voi şti să mă angajez într-o duhovnicie autentică din punctul meu de vedere, că nu voi şti să mă mlădiez cu toată sinceritatea faţă de poruncile pe care le voi primi.

Prietenia

Am vieţuit împreună cu Părintele, căsătoriţi vreau să spun, din '39 până în '96, adică 57 de ani. L-am întâlnit prima dată la biblioteca Fundaţiei Universitare Carol I. Este vorba de Bibliotecă Universitară care a ars la Revoluţie, în decembrie 1989. Citeam fiecare la masa lui. Eu eram studentă. Mergeam mai mult acolo, ca să citesc, decât la facultate. Lucram pentru o lucrare de seminar. El terminase Teologia, dar mai venea la bibliotecă să studieze. Eu nu l-am observat, nu mi-a atras atenţia în vreun fel. Dar mi-a povestit el mai târziu cum a fost, în ceea ce-l priveşte. S-a întâlnit cu un consătean acolo, care l-a întrebat:

Iată cum noi, fiii duhovniceşti, ne-am adunat cu sufletul la gură, pentru că, plecându-ne binefăcătorul, chemat la Domnul, ne-au rămas în inimi, săpate cu litere de foc duhovnicesc, cuvintele sale pline de miez şi folos sufletesc pe care va trebui să le lucrăm neobosiţi, fiecare la măsura sa.

Am înscris în memoria noastră afectivă, cu fierbinte recunoştinţă şi dragoste, multe dintre cuvintele sale simple dar învietoare. Iată un dialog consemnat ad litteram pe 22 februarie 1996 - dialog pe care noi credem că-l vor aprecia deopotrivă cei care au aflat drumul spre Ierusalimul lăuntric, ca şi pe cei care luptă să-l afle fiindcă presimt acest tainic ţinut învietor aflat în ei înşişi:

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii