Închisoarea Jilava

Închisoarea Jilava
(pântecele chitului)

"Aici, în această închisoare se trăiau clipe de groază. Jilava, carantina iadului comunist, cu ciocane enorme de strivit suflete și corpuri. Închisoare ideală pentru școala torturii."

Destinată pentru: tranzit și triere deținuți

Funcţionează până în anul: 1980

Conducerea închisorii:

  • Loghin Berezovschi (1948-1949)
  • Nicolae Maromet (1949-1952)
  • Ion Ciachi (1952-1954)
  • Mihai Gheorghiu (1954-1961)

Izolatorul: Casimca

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

O cameră ca toate celelalte, o hrubă pe ai cărei pereţi mustea apa, se numea "spital". Paturi suprapuse, hârdău pentru tinetă, hârdău pentru apă şi câteva schelete ce-şi scuipau plămânii.

Într-o zi a fost adus Turcu Viorel, un economist, învinuit de a fi format un guvern în care el trebuia să deţină portofoliul Economiei naţionale. A venit după el Popescu Gheorghe, avocat, condamnat pentru spionaj în favoarea americanilor şi purtat prin lagărele de exterminare din Rusia. Prin Aprilie 1956 şi-a făcut apariţia un procuror al Capitalei, un anume Popescu. Regimul nu se deosebea cu nimic. Era normal. în regimul comunist toţi sunt "egali".

Pe data de 11 Iunie, aniversarea a 8 ani de la naţionalizarea industriei, în mijlocul bolnavilor s-a ivit un procuror însoţit de doi ofiţeri, şi li s-a adresat:

- "Domnilor aş vrea să cunosc nemulţumirile ce le aveţi în legătură cu felul în care sunteţi trataţi ca de-ţinuţi şi ca bolnavi. In afară de aceasta mă interesează problemele strict juridice, sau dacă aveţi ceva de contestat. Tot odată vă aduc la cunoştinţă că fiecare are dreptul să scrie reclamaţii, plângeri sau cereri de iertăciune, la oricare din organele de stat sau de partid. Puteţi să scrieţi direct în URSS, la Comitetul Central sau la Sovietul suprem.

Dacă este cazul puteţi face întâmpinări scrise la procesele ce sunt în curs de judecată. Corespondenţa dumneavoastră, vă asigur, nu va fi sub nici o formă cenzurată. Pentru aceasta s-au amenajat camere speciale în care puteţi scrie maximum 3 zile. Trebuie numai să cereţi şefului de secţie să fiţi duşi în camerele de care am amintit şi veţi putea scrie. Eu nu sunt grăbit, aşa că pot asculta nemulţumirile pe care le aveţi. Ce este posibil, se va rezolva pe loc. Ce nu se poate acum, eu îmi notez şi vă voi comunica în termen de 15 zile.

Oamenii erau buimăciţi. Aşa ceva nu visaseră să audă. Şi în această atmosferă de suspiciune, unul sparse gheaţa:

- Domnule procuror, mă numesc Bentz Gheorghe, de aproape 4 ani colind prin închisori şi lagăre de muncă forţată, nu vă mai spun ce am îndurat în această perioadă, dar sunt nedumerit că nimeni nu mi-a spus pentru ce sunt arestat. Când întrebam pe cineva, eram înjurat şi făcut bandit. Dar eu n-am furat niciodată şi nimeni nu m-a întrebat nimic.

- Domnule, mi-am însemnat numele şi în 15 zile ai să ştii.

- Altcineva?

Fostul procuror al Capitalei s-a ridicat din pat şi a înfruntat privirea fostului subaltern, care a avut o tresărire.

Acesta, după o scurtă ezitare, i s-a adresat fostului şef:

- Dumneavoastră?

- Domnule procuror, eu protestez pentru neaplicarea regulamentului privitor la funcţionarea penitenciarelor, semnat şi aprobat de forurile superioare de stat şi de partid. Acest regulament nu transformă salariaţii penitenciarelor în slugi, dar nici în călăi. Salariaţii nu sunt, cel puţin după regulament, organe de tortură. De aceasta se ocupă securitatea, după cum fiecare dintre noi a constatat şi cred că ştiţi şi d-voastră.

Condiţiile elementare de igiena sunt nesocotite în acest loc suprapopulat, unde în orice moment o epidemie poate să izbucnească. Nu avem apă nici de băut, iar de spălat nici nu se pune problema. Puţim ca hoiturile. La două  săptămâni se zice că suntem duşi la baie, într-o goană teribilă. Practic apa este lăsată să curgă 3-4 minute, când fierbinte, când rece. Rămânem năclăiţi cu săpun, fiindcă suntem scoşi cu forţa afară. Nu avem periuţe de dinţi, nu putem să ne spălăm zdrenţele ce se cheamă lenjerie. La plimbare nu suntem scoşi. Avem între noi bolnavi de plămâni, de inimă, dar îngrijirea nu există. Acesta se numeşte spital. Nu avem corespondenţă cu familia, ca cel puţin de la ea să primim cele necesare. Ar trebui să avem, conform regulamentului, pachet şi vorbitor. Dar nimeni nu a beneficiat de aşa ceva. Unii din noi nici nu au fost judecaţi de ani de zile.

In schimb avem sudalme şi bătăi, un regim diferenţiat în rău faţă de condamnaţii de drept comun, deşi nici unul dintre noi n-a săvârşit vreo crimă.

Dacă salariaţii penitenciarelor se opun aplicării regulamentului, înseamnă că se opun organelor semnatare şi implicit statului. Ofiţerii de securitate şi miliţie, care-l însoţeau pe procuror, l-au săgetat cu privirile pe dl. Popescu, dar n-au zis nimic.

Procurorul venit în inspecţie ni se adresă calm, fără a-l lua în seamă pe fostul lui şef:

- Domnilor, începând de mâine dimineaţă veţi fi scoşi la aer o oră pe zi, la baie veţi fi duşi o dată pe săptămână, iar apa va curge încontinuu timp de 20 de minute. Salariaţii penitenciarului şi chiar comandantul vi se vor adresa cu "domnule". Despre restul problemelor veţi fi ţinuţi la curent în 15 zile. Dacă mai are cineva de raportat ceva, însă să nu se mai repete, vă rog să expuneţi fără teamă.

Cum nimeni nu a mai avut ceva de spus, procurorul şi însoţitorii au ieşit spunând "bună ziua".

În închisoarea subpământeană, în cavourile de la Jilava a fost un mare eveniment, ceva neaşteptat şi scheletele însufleţite au început să discute, să-şi pună probleme: Ce oare s-o fi întâmplat de a transformat pe lupi, în mieluşei?

Să-i fi apucat mila de atâtea cadavre şi sânge ce a curs? Să-şi dea ei oare ura de moarte împotriva noastră, după care şi-au câştigat faima de călăi, pentru un strop de omenie? De bună voie n-au făcut-o. Care să fie motivul de s-au văzut constrânşi să-şi schimbe comportamentul?

[defapt schingiuitorii neamului nu se schimbaseră cu nimic ci doar luaseră de frică din pricina revoluției anticomuniste din țara vecină Ungaria. Așadar bună-voința prigonitorilor era doar de aparență, ca o măsura de a se asigura că dacă va fi ceva asemănător și în România, vor câștiga între timp simpatia celor pe care i-au prigonit. Numai că deținuții nu aveau de unde ști la acea dată de evenimentele din Ungaria, dat fiind că nu aveau nici dreptul la informație. n.n.]

(Cicerone Ionițoiu - Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii