vezi galerie foto (8 foto)
Pr. Marcu Dumitru
"Pentru mine, acum cînd mă uit în urmă, văd că Harul lui Dumnezeu a fost întotdeauna cu mine şi Dumnezeu m-a purtat cu mîna Lui permanent, peste tot, încă dinainte de a fi închis. Şi acum cînd mă uit în urmă văd că în clipele cînd mi-a fost cel mai greu Dumnezeu mi-a dat dovezi palpabile că este cu mine."
  • 12 Septembrie 1910
  • Hătcărău, Prahova
  • monah
  • 20 ani
  • Aiud, Galda, Ciugudel, Bicaz, Gherla
  • 28 Februarie 1999
  • Mănăstirea Sihăstria
    • Mărturisirea unui creștin. Părintele Marcu de la Sihăstria

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

A urmat un proces şi o condamnare la 10 ani de închisoare. A fost dus la Aiud, împreună cu ceilalti legionari condamnaţi. În acea vreme Aiudul era o închisoare obişnuită, în care celulele erau închise doar pe timpul nopţii. De la început detinutii s-au impărtit în trei grupuri.

Un prim grup a fost al celor care căutau cu orice preţ o solutie politică şi căutau să fie la curent cu tot ceea ce se întîmpla în ţară. Un al doilea grup, mai mic ca dimensiune, a fost al celor care se blazaseră şi erau dispuşi la compromisuri pentru a ieşi din închisoare. Iar al treilea, cel mai mic, a fost grupul „misticilor", al celor care, asumîndu-şi prezenţa în acel loc, au înteles că pentru păcatele lor şi ale poporului pe care îl iubeau se află acolo şi că au datoria de a se căi, a se ruga şi a lucra faptele Evangheliei cât vor putea de mult. În acest din urmă grup, din care făceau parte mai multe nume ce au ajuns adevărate simboluri pentru martiriul închisorilor sub regimul comunism, cum ar fi Valeriu Gafencu, numit de multi "sfintul închisorilor", Anghel Papacioc, călugărit după eliberare (in 1948) sub numele de Arsenie şi ajuns unul din cei mai mari duhovnici ai tării, Virgil Maxim, Marin Naidim, preotul Vasile Serghie din Bîrlad, duhovnicul lor, şi alti iubitori de Hristos, s-a numărat şi Constantin Dumitru, supranumit "fachirul". De aici au fost scoşi de mai multe ori la diverse munci agricole, pentru a se autoîntretine, situatia lor fiind îngreunată de greutătile economice ale ţării (mai ales în anii de foamete 1946 şi 1947), care îşi cheltuia resursele în război.

Părintele a sărit peste primii ani de detentie, care, totuşi, nu au fost lipsiti de lucruri minunate. Ştim că era în celulă cu doctorul Uţă, un detinut apreciat atît de fratii de suferinţă, cât şi de conducerea închisoriil.

Pentru aceea, in urma interventiilor sale medicale în nişte situatii mai delicate, în semn de recunoştinţă, directorul inchisorii i-a trimis doctorului nişte icre, un aliment greu de găsit în acei ani. Constantin punea icrele pe pîine, ca să le împartă celor din celulă, când un alt detinut a intrat pe uşă să-l cheme pe doctor. Atunci Constantin a acoperit repede feliile de pâine cu icre cu un capac de cutie ce l-a avut la îndemînă. După ce a plecat noul venit împreună cu doctorul Uţă, unul din cei din celulă a sărit în picioare şi a strigat:

„Acesta e fariseism! Te ascunzi să creadă lumea că postim!"

Constantin nu a răspuns nimic, fiind şi foarte tăcut de felul său. Rămînînd numai ei doi, i-a zis, cu blândete şi cu întelepciune, dându-i o pildă de dreaptă măsură:

„Sandule, ce crezi că ar fi spus el tuturor dacă ne-ar fi văzut cu icrele pe masă? Că noi mîncăm icre la fiecare masă, în vreme ce ei fac foamea cu zeama de fiecare zi".

Sărind peste anii 43-45, părintele a continuat: „Prima dată am fost la Galda, la vie. Anul al doilea am fost la Vioara (Unirea). Anul al treilea la Ciugudel, unde am lucrat la vie şi la drap. Eram în echipa care putea să lucreze orice la câmp. Au fost Nicu Mazăre, Virgil Maxim şi încă o serie de tineri, foşti elevi şi studenți, care puteau să muncească la câmp, împreună cu câțiva mai vîrstnici care ştiau ce trebuie făcut. La Galda trebuia să secerăm grâu. Eu nu mai secerasem de mic copil, de când îmi tăiasem degetul mic. Aveam o mare bucurie să muncesc: mă îmbătam de muncă! și cum lucram cu pricepere, toti s-au oprit să se uite la mine."

Au fost şi clipe grele pentru cei din Aiud, pentru că în ţară situatia era foarte tulbure, iar regimul lor incert. Deşi doctorul detinutilor, detinut legionar şi el, Uţă, era foarte apreciat de directorul închisorii, care i-a făcut cu vremea citeva favoruri, scotîndu-l pe ascuns din închisoare ca să-i mediteze copiii, totuși regimul de viaţă rămînea destul de aspru, iar ei trebuiau să se descurce cu ce aveau. În astfel de conditii s-a întîmplat ca tînârul Constantin, care era considerat de toti un om de fier, să leşine văzând durerile altora, precum insuși mi-a povestit:

„Am leșinat cînd m-au pus să tin o mînă infectată, ca să o opereze doctorul Uţă cu bisturiul, fără anestezie."

Aiudul acelor ani a fost un spatiu foarte special. Conducerea închisorii căpătase atâta încredere în legionari, încît, trebuind să evacueze Aiudul şi să îi ducă la Alba Iulia, după 23 august 1944, i-a lăsat pe detinuti să meargă pe jos, singuri, neînsoțiți, de la o închisoare la alta. Iar mai mult decât toate, în Alba Iulia, venind armata rusă, care se remarcase prin jaful şi violurile care nu mai conteneau, şi conducerea închisorii şi gardienii şi-au adus în puşcărie nevestele şi fetele, ca să nu fie batjocorite de bravii soldati ai Armatei Roşii. Aceasta nu este deloc o exagerare: monumentul soldatului sovietic de la Berlin a fost denumit de nemti „Monumentul violatorului sovietic". După toamna lui 1944, lucrurile s-au mai liniștit detinutii politici s-au întors la Aiud, şi au urmat încă câțiva ani de pace pentru toată lumea.

(Pr. Marcu Dumitru - Mărturisirea unui creştin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pp. 41-47)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori