La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera si până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură.

Instrumentele de tortură erau: vâna de bou, cravasa, biciul si ciomagul.

Iată preparativele pentru administrarea bătăii celui ales. Acesta era asezat pe un fel de scrânciob, format din două scânduri; i se legau cu o sfoară mâinile si picioarele, i se introducea pe sub genunchi un ciomag si astfel, imobilizat burduf, era asezat pe două scaune; ciomagul sprijinit pe ele, forma axul de învârtire. Astfel că, pe rând, o dată tălpile, o dată fesele ajungeau sus, în pozitia de lovire.

Detinutul nu putea face nici o miscare, iar călăul putea să-l bată în orice pozitie, fără să întâmpine vreo rezistentă. Cei doi bătăusi se aruncau asupra victimei cu o furie demonică.

La începutul anchetelor băteau pe fesă si pe spatele gol, apoi din cauza rănilor pricinuite de lovituri, s-au gândit să-i acopere victimei spatele si fesele cu un servet ud, ca să-l poată bate la intervale de timp destul de scurte. Bătaia la tălpi îti distrugea pingelele de la încăltăminte după numai câteva sedinte. De aceea te încăltau cu niste saboti cu talpă de lemn, care erau mai rezistenti la bătaie. Acest sistem călăii îl denumeau „moriscă” sau „scrânciob” pentru că, prin învârtire, veneai în cele două pozitii: „tălpi” sau „fese”.

Cel mai greu de suportat era bătaia la tălpi cu ciomagul, căci simteai lovitura nu în tălpi, ci în ceafă. La fese băteau cu vâna debou.

Alt supliciu folosea un fel de masă, numită „pat”, de lungimea staturii unui om, prevăzută cu belciuge la cap si la picioare. Spatele, de la ceafă la tălpi, rămânea liber, ca să poată fi lovit cu cravasa, biciul sau vâna de bou. Acest „pat” era fixat în cuie pe două capre delemn, care rămâneau imobile în timpul bătăii. Cel mai greu de suportat era biciul cu curele subtiri, ca o coadă de cal. Mai lipseau bilele de plumb colturoase. De obicei această tortură era atât de sălbatică, încât cel supus chinului cădea în nesimtire. Pentru a-si reveni, era stropit cu apă, după care se îmbrăca si, sprijinit de un gardian, era readus în celulă.

După o astfel de sedintă victima era lăsată în celulă câteva zile, unde camarazii îl oblojeau, spălându-i rănile si aplicându-i comprese cu apă rece. Îl îmbărbătau si-i sustineau moralul ca să poată rezista, stiind că va fi dus din nou la schingiuire.

După câteva zile erai luat, tot noaptea, si dus într-o celulă în aceeasi sectie, prevăzută cu mese, scaune, cerneală si hârtie, ca să scrii tot ce stiai. Bătăusul avea o notă de la comisarul-sef, despre ceea ce trebuia să declari. Detinutul era apoi lăsat din nou câteva zile, si după aceea dus iarăsi în celula destinată scrisului. Acum i se înmâna fituica, pe care era scris ce trebuia să declare. Îl lăsau acolo toată noaptea, timp suficient să mediteze si să decidă singur ce putea să spună din cele cerute. De multe ori această metodă îl punea în încurcătură si trebuia să fie foarte atent. Spre ziuă era readus în celulă, bucuros că nu mai trecuse prin „moriscă” sau „pat”. În schimb, începeau să-l frământe probleme de constiintă în legătură cu cele declarate în acea noapte. După alte câteva zile, era dus din nou în celulele de tortură, unde sedintele se repetau aidoma. Îi aplicau sedintele cu „morisca” sau „patul”, rareori amândouă. Totul era reluat, de cele mai multe ori: când în celula de tortură, când în cea de scris, până când se termina ancheta. În cazul meu, aceasta s-a terminat la începutul anului 1949.

Tortura era executată de către indivizi care nu aveau nimic comun cu constiinta si credinta. Supliciul era echivalent în gravitate cu pozitia avută în Miscare, cu cantitatea si calitatea celor imaginate a fi cunoscute de victimă, depinzând si de rezistenta sa fizică.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaştina disperării)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii