Maica Mihaela [...] era un model de ascultare. După rebeliunea legionară, Mihaela a intrat în mănăstire. Ea era așa de atentă să nu mi se întâmple ceva, încât atunci când o vizitau rudele nu le primea în chilie sau la secretariat, ca să nu se poată spune vreodată că eu, sau stareța, am avea legături cu foștii legionari.
Era prima care răspundea la orice ascultare. Au venit în gară niște vagoane cu ciment pentru mănăstire. S-a prezentat prima la gară, pentru descărcat, să nu plătim locație. Dacă se întâmpla ceva: se aprindea o chilie, sau altceva, Mihaela era prima care sărea. Avea un suflet cu totul special. Un om de mare caracter. Dacă o soră era de rând la gospodărie și vroia să vină la Liturghie, Mihaela o înlocuia bucuros. Mergea la vaci și la porci în locul ei. M-a uimit felul ei de a fi; era de o modestie nemaiîntâlnită. Avea o mare capacitate de adaptare. Un om de mare duhovnicie și de profundă smerenie.
(Pr. Ioan Iovan - Cuvinte împartașite de Părintele Ioan și Maica Stareță Cristina, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 61-62)
