Eu auzisem despre fericita Maica Mihaila, la “Sâmbăta” unde cunoscusem pe sora sfinţiei sale, Nicuța. Dânsa venea cu copii să-şi caute alinarea văduviei şi a greutăţilor de tot felul, la poalele Maicii Domnului. Părintele Arsenie o numea pe Nicuța “Mama cu doi copii frumoşi” şi avea dreptate. Deci, în planurile mele viitoare, mă sprijinea mult înţelegerea ce aveam să o am din partea maicii Mihaila, care era pe atunci singura fată cu studii superioare din mănăstire.
Şi nu m-am înşelat. Mi-a fost pildă ideală, pe care niciodată n-am să pot să o ajung în totul, deoarece am multe împrejurări grele, care nu mă lăsa. A fost cea mai bună prietenă şi povăţuitoare în toate. Dragostea ce ne uneşte şi după ducerea ei la cer, este pentru mine un sprijin nepreţuit. Din primii paşi în drumul spre Mănăstire şi până la ridicare în 1955, acest suflet înzestrat cu toate darurile şi mai cu seamă cu suma lor, “smerenia”, mi-a stat în preajmă, ocrotindu-mă în toate ispitele care nu lipsesc niciodată dintr-o viață de obşte. La toate ocaziile când urma să-i facem vreo bucurie Măicuții, cu maica Mihaila mă sfătuiam şi puneam la cale toate cele. Iar acum, îi râvnesc sfârşitul mucenicesc prin care a proslăvit pe Domnul şi pe Maica Sa cea Prea Curată.
(Mărturia maicii Teodosia Lațcu - Sfânta cruce din porumb, ediție îngrijită de maica Christofora, Editura Anca, Urziceni, 2011, Vol. I, p. 162)
