Pr. Mihai Lungeanu

Detalii

Scris de Pr. Mihai Lungeanu

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Mihai Lungeanu

Am ajuns la Târgu-Ocna în primăvara anului 1950, printr-o minune a Maicii Domnului.

În 1947, când am fost arestat, eram student în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iaşi. Am fost arestat pentru legătura cu grupul de studenţi legionari de la Medicină. În toamna lui 1949 am ajuns la Piteşti, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la şapte şi jumătate dimineaţa până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat şi îmi reproşez asta toată viaţa; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbuşeam total. Şi în bătăi, tot timpul mă rugam ”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”. Şi m-a scăpat.

Detalii

Scris de Grigore Caraza

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Mihai Lungeanu

Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi -   student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt.

Detalii

Scris de Aristide Lefa

Categoria părinte: Mărturisitori

Categorie: Pr. Mihai Lungeanu

Un alt ”compozitor” care a dat dovadă de mult talent a fost colegul meu de facultate Mihai Lungeanu. El nu avea decât noțiuni sumare de muzică la nivelul unui absolvent de liceu. A primit noțiuni mai avansate de la Adrian Cărăușu, care era mai competent în materie. Mihai își băga dopuri de vată în urechi să nu-l deranjeze zgomotele și, plimbându-se, fredona diferite arpegii bătând măsura. Cine l-ar fi văzut ar fi zis că e puțin nebun și eu râdeam adesea de el. A perseverat și până la urmă a reușit. De Mihai mă leagă multe amintiri frumoase.

(Aristide Lefa, Fericiți cei ce plâng, Editura Eminescu, București, 1998, p. 105)