Delta Dunării iarnaDoresc să povestesc ceea ce s-a făcut în 30 ianuarie 1962, ziua „Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan”. O dimineaţă ceţoasă şi rece - o ceaţă şi o umiditate, care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniformă vărgată, specifică deţinuţilor. Numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam, fie că era o căldură de 40° C, fie era frig de - 30° C. Noi stăteam în bacuri în Delta Dunării la frontiera rusă. Pentru obţinerea căldurii, aveam un butoi de metal cu un volum de 200 litri.

Noi foloseam stuful tăiat ca lemn de foc. Era în mijlocul iernii, ger cumplit. Ne întorceam complet uzi până la piele. Ei ne dădeau nişte şosete de cauciuc care treceau de genunchi, dar după 2-3 zile aceste şosete erau despicate pentru că noi le purtam în timpul tăierii stufului, şi le puteam tăia. Apa pătrundea înăuntru şi noi eram trimişi în colonie. Ziua următoare trebuia să te îmbraci în aceleaşi zdrenţe umede şi să te duci la aceeaşi muncă. Autorităţile erau foarte periculoase în acea dimineaţă deosebită, când noi am ieşit în coloană către locul de muncă, niciodată nu i-am văzut călare, dar în acel moment toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. Nu ni se dădea voie să mergem şi să vorbim în timpul mersului de la lagăr, de la bac, până la locul de muncă. Nu ni se dădea voie să spunem un cuvânt, o şoaptă, pentru care am fi fost sever pedepsiţi, 6 zile de izolare, o dată pe zi o mică bucăţică de pâine cu un pahar de apă caldă cu sare. Aceasta era timp de 6 zile, hrana sa. Dacă izolarea se repeta mai mult de 2-3 ori, sfârşitul tău nu mai era departe. Dar, spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. „Hei, ce se întâmplă, unde ne duceţi?”. „Probabil într-un alt loc unde creşte stuf”, şopteam între noi. Ei ne-au oprit pe partea braţului Chilia. Acolo sunt aproximativ 84 de râuri mici care se varsă în Deltă. Acolo se forma un lac de aproximativ 4-5 hectare, şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă 2 mănunchiuri de stuf. Un mănunchi avea cam 45-50 cm grosime. Noi trebuia să le adunăm acolo, să le legăm bine în trei locuri şi să le aducem pe bac. Îmi amintesc că am întrebat: „Domnule, cum putem să intrăm direct în apă, nu suntem capabili să tăiem stuful acolo”. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi le tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe loc”. Noi am văzut că erau agitaţi, nervoşi, şi că aveau o intenţie diabolică. Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă. „Haideţi să mergem”. Acum pentru noi toţi era acelaşi lucru. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie, şi am ajuns la locul unde trebuia să le tăiem. Eram aproximativ 86 de bărbaţi, un detaşament. Celălalt detaşament a fost dus într-un alt loc. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei 40 de martiri. „E în regulă”, ne gândeam noi înşine, „noi vom fi victorioşi”.

baloți de stufFiecare dintre noi şi-a făcut propriul balot şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns - ei voiau altul! Au văzut că începem să numerotăm, şi au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot, şi apoi altul. Era aproximativ 12:30 când am terminat al treilea balot.

Dragii mei, lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare bucurie. Gardienii erau amărâţi. Ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat, şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr de aproximativ 2 km şi jumătate. Noi am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune.

Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după 2-3 zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind: „Aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi. Chiar şi Dumnezeu este cu ei”.

 

O minune ca să aibă rezonanţă în sufletul unui necredincios, este necesar ca acel suflet să aibă o cât de mică dorinţă de a vedea adevărul, căci altfel minunea trece pe lângă el şi el rămâne neîndreptat asemenea lui Faraon cel împietrit la inimă. Comunismul a fost pentru poporul român Faraonul de la Răsărit, care a asuprit în modul cel mai mârşav acest neam, dezrădăcinând din sufletele multora credinţa în Dumnezeu. Martirii închisorilor comuniste au fost cei ce au trecut acest popor creştin prin Marea Roşie a închisorilor şi l-au eliberat de sub robia lui Faraon, ducându-l la Înviere. Şi dacă mai există acum biserici deschise şi tradiţie creştinească, aceasta se datorează lor.

(Ieroschimonah Teognost, Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. 1, Editura Credinţa strămoşească, pp. 197-200)


Aceeași minune, dar cu alte detalii, este relatată de părintele Justin și la articolul: Mărturia părintelui Justin Pârvu despre părintele Ilie

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Marius » 31-01-2014 15:48

Respect!

Marius

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Cici » 31-01-2014 17:48

Mda... și bunicul a suferit mai multe de la ruși și comuniști dar a încetat să mai creadă. NU EXISTĂ DUMNEZEU. EXISTĂ DOAR INTERESE.

Cici

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 Dan » 01-02-2014 11:04

Salutare Cici!
Sper că acesta este numele tău real, și nu un pseudonim scornit pe moment din nedispoziția de ați asuma identitatea. Am bănuiala aceasta pentru că ai completat o adresă de mail falsă în formularul de comentarii, deși adresa nu se face publică, o vede doar administratorul site-ului, adică subsemnatul.
În mod normal nu ți-aș fi publicat comentariul tocmai din cauza aceasta, a nesincerității, dar îmi voi face o datorie de conștiință să-ți răspund:
Dacă ești convinsă că ”NU EXISTĂ DUMNEZEU. EXISTĂ DOAR INTERESE”, rezultă în mod logic că și tu ești o persoană care ai doar interese, adică ”ești doar pe interes”. Altfel spus, rezultă că ești doar o persoană egoistă, și toți oamenii din lumea aceasta sunt la fel, tot pe interes, tot egoiști.
Ei bine, deși nu te cunosc, dă-mi voie să cred că nu ești o persoană ”doar cu interese”, în ciuda faptului că ești necredincioasă. Și dă-mi voie să cred că nu ești înconjurată de oameni pe interes, ci de oameni care te iubesc jertfelnic, sau care măcar încearcă să te iubească dezinteresat, în ciuda neputințelor și defectelor tale și ale lor.

Ai decretat cu litere de tipar că ”NU EXISTĂ DUMNEZEU” dar ai ajuns la concluzia aceasta în mod logic sau doar îți dorești ca El să nu existe pentru că nu-ți place cum pune problema despre oameni?

Cât despre bunicul tău, spuneai că a încetat să mai creadă, deci asta înseamnă că a crezut cândva. În caz că mai este în viață, întreabă-l pentru sufletul tău de ce a încetat să mai creadă? Care au fost resorturile sufletești care l-au determinat să renunțe la credință? Sunt întrebări a căror răspunsuri poate îți vor fi și ție de folos în viață și e păcat să nu te folosești de experiența bunicului tău, iar asta nu înseamnă că ești pe interes, ci că îți pasă.

În final îți urez să ai inima senină ca o zi de primăvară!

Dan

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Nordortodox » 03-02-2014 02:55

Cinste lor, veșnic!

Nordortodox

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii