Am fost transportaţi la închisoarea Jilava pentru ca de aici să luăm drumul spre înapoi la Aiud.

Nu ne-am supărat de situaţia în care am ajuns. Din contra, ne-am mai înviorat puţin. În lunga lâncezeală din închisoare a apărut şi o întâmplare mai deosebită. Evenimentul l-am trăit din plin.

La închisoarea Jilava am fost introduşi într-o cameră separată numai noi cei 13. Era prin luna februarie 1962. Afară era un ger cumplitşi iarnă grea. În această cazemată cu ziduri groase era o temperatură constantă de beci umed. Aceasta apăsa asupra trupurilor noastre secătuite de atâta rău.

În una din aceste zile gardianul a deschis uşa şi ne-a poruncit să ne pregătim pentru baie. La închisoarea Jilava se ieşea la baie complet în pielea goală. După ce se făcea baia -tot în pielea goală- deţinuţii se întorceau în fugă şi se îmbrăcau în celula unde îşi aveau hainele.

Bucuroşi, ne-am dezbrăcat în grabă şi imediat a venit gardianul care ne-a introdus în baia cu duşuri, închizând uşa după noi. La început a dat drumul la un duş puternic cu apă rece, ce ni se păru ca ghiaţa. Noi ne-am luat greaţa, muindu-ne puţin cu apă rece şi de acum aşteptam să vină apa caldă. A trecut un minut, au trecut două, au trecut trei şi apa caldă nu mai venea.

Am bătut în uşă. A venit gardianul şi ne-a întrebat:

- Ce necaz e?

- Domnul gardian, daţi drumul la apa caldă.

- Aşteptaţi că vine şi caldă. Am aşteptat, dar în zadar.

Apa rece curgea prin duşuri cu mare presiune şi nu se evacua prin canalizare. Nivelul apei începea să crească pe pardoseala de beton, ajungând până în dreptul pragului, gata să treacă peste prag şi să inunde holul puşcăriei.

Ne-am dat seama că mişeii au astupat scurgerea apei din camera de baie anume ca să stăm în pielea goală şi cu picioarele în apa rece ca ghiaţa.

Apa rece a fost oprită numai când a început să treacă peste prag. N-am mai bătut la uşă, pentru că ne-am dat seama că lucrurile sunt aşa aranjate. În plus, am observat că suntem spionaţi de dincolo de uşă ca să se vadă efectele.

Unul dintre noi -în graba mare- când a ieşit din cameră, şi-a uitat ciorapii de bumbac în picioare. Cum cel mai mare frig îl simţeam la tălpi, acela şi-a scos ciorapii din picioare şi i-a pus pe grătar. Apoi noi ne-am înghesuit ca un ciorchine -câţi am încăput- cu tălpile pe acei ciorapi, şi tot aşa făceam cu schimbul, căci nu puteam rezista mai mult de 15-20 de secunde în această situaţie, cu tălpile goale pe ciment.

Aşa ne-am petrecut timpul: între statul ciorchine pe acei ciorapi, cu frecţii şi salturi ca peştii pe uscat. Situaţia era disperată. Dumnezeu însă ne-a dat puterea şi nu am disperat.

Supliciul a durat 24 de ore, după care gardianul a deschis uşa nepăsător, zicându-ne:

-Treceţi la cameră.

A doua zi am fost îmbarcaţi în dubă şi aduşi înapoi la închisoarea Aiud pentru "reeducare". Se vede că securitatea a avut grijă de noi ca mai întâi să ne "călească" şi numai apoi să ne prostească...

Mă tot întreb de unde am avut atâta rezistenţă? Nu ne-am ales nici măcar cu un banal guturai în urma acestei băi de pomină.

(Mărturia lui Dimcică Sima - Mărturii din iadul temnițelor comuniste, de Gheorghe Andreica)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii