vezi galerie foto (11 foto)
Mircea Vulcănescu
"Fără religie și istoricitatea lui Iisus lumea e un imens pustiu de sare și cenușă!"
  • 03 Martie 1904
  • București
  • economist, filozof, sociolog
  • 6 ani
  • Văcăreşti, Jilava, Aiud
  • 29 Octombrie 1952
  • Aiud
    • Cele două Românii
    • În ceasul al 11-lea
    • Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat
    • Gospodăria țărănească și cooperația
    • Înfățișarea socială a două județe
    • Războiul pentru întregirea neamului
    • Logos și eros
    • Chipuri spirituale, Vol. I, Pentru o nouă spiritualitate filosofică
    • Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut
    • Ultimul cuvânt
    • Chipuri spirituale. Dimensiunea românească a existenței
    • Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti
    • Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu
    • Mircea Vulcănescu. Profil spiritual
    • De la Nae Ionescu la Criterion
    • Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie
    • Chipuri spirituale. Prolegomene sociologice
    • Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut
    • Vicleim
    • Spre un nou medievalism economic
    • Tânăra generație
    • Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii, Vol. V: Mircea Vulcănescu
    • Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Într-o zi după-masă, între cei cu pachete [de alimente n.n] a fost și Mircea Vulcănescu. Deținuții trebuiau descuiați să meargă să-și ia pachetele. Gardianul de pe crucea celularului întrebă pe un altul:

- Care Vulcănescu? Răspunsul:

- Criminalul!

După ce și-a luat pachetul, domnul Mircea Vulcănescu mă chemă să gust ceva din pachet și-mi spuse:

- Ai auzit cum m-a strigat? ”Criminalul”.

Omul de o blândețe deosebită și de o omenie îngerească era numit criminal, desigur, după cum era calificat prin sentintă: ”criminal de război”. În ce situație ingrată ne găseam amândoi și mai toți deținuții politici de la Aiud și din alte locuri din țară. (...)

***

Între altele am aflat ce s-a întâmplat cu Mircea Vulcănescu, acest om excepțional și întru totul superior, filosof, literat, chimist, matematician, sociolog. Dar calitățile lui de inimă întreceau marile lui calități intelectuale. Am uitat să spun că, după marea foame din 1949-1950, numai pot preciza când, l-am mai întâlnit pe acest nobil om, el mi-a spus așa:

„Iată ce-a mai fost cu mine, după ce ne-am despărțit. Am fost băgat într-o anchetă. Mi-au cerut să spun niste lucruri grave împotriva unor cunoscuți ce avuseseră posturi importante. Eu le-am spus: Nu pot da ce cereți dumneavoastră. Eu am fost profesor; pe studentți mei i-am învățat să fie cinstiți si să spună totdeauna adevărul. Şi eu în viață am fost cinstit. Cum aș putea acum să mă port altfel? Atunci m-au supus la niște constrângeri atât de grele, cu foamea și cu lipsa căldurii, încât m-am îmbolnăvit de tuberculoză.

Am scăpat curat din aceste încercări, dar bolnav. Apoi mi-am revenit. M-au ajutat legionarii cu ce au putut din hrana lor. Sunt bucuros că ne revedem și-ți pot spune aceste lucruri.”

După aceasta ne-am despărțit. La despărtire eram emoționat și cu lacrimi. Iată deci ce am aflat că s-a întâmplat cu Mircea Vulcănescu după aceea. El și cu profesorul universitar Nicolae Mărgineanu țineau la Jilava unele expuneri, un fel de conferințe științifice, literare, istorice, dar fără vreun caracter politic, căci acestea erau interzise. Directorul temniței era un turc, Maromet, om foarte crud. Acesta l-a prins pe Mircea Vulcănescu ținând astfel de conferințe.

Maromet i-a luat pe toți din cameră, i-a dezbrăcat și i-a dus în niște camere foarte reci. Acolo au început să înghețe. Un student n-a mai putut sta în picioare și s-a lăsat jos, pe ciment, pe spinare. Atunci Mircea Vulcănescu a spus:

- Nu! Nu trebuie să mori, ești tânăr. Şi s-a întins el pe ciment și l-a luat pe student pe pieptul său până când Maromet i-a deschis și i-a dus să se îmbrace.

Dar în urma acestei întâmplări Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. După câte știu, Mircea Vulcănescu pe când murea își termina pedeapsa sau mai avea doar un an. Deci, când zorii libertății se iveau, atunci Mircea Vulcănescu a acceptat marele sacrificiu al primirii studentului pe pieptul său - lucru ce a dus apoi la boala și moartea sa. Mă întreb câți din oameni ar putea face o astfel de jertfă pentru fratele lor? Şi Mircea Vulcănescu era născut în anul 1903, deci nu era un om care să spună: Mi-am trăit traiul, pot să mor.

Ştirea morții lui m-a impresionat. A fost mare în viață; a fost și mai mare în moartea lui. Iată o moarte de adevărat filosof.

Experiența de temniță l-a îmbogățit pe Mircea Vulcănescu. Dar eu nu știu nimic din gândurile lui din timpul din urmă. Era un filosof creștin. El mi-a atras atenția asupra Acatistului Maicii Domnului la locul unde zice: „Bucură-te baie care speli conștiința” (icosul al XI-lea) si în alt loc: „Bucură-te baie care speli mintea mea cea întinată”. Deci trebuie spălată si mintea noastră cea întinată. Spălarea se face prin rugăciune și prin Sfintele Taine. Prin golirea minții de cuvintele, gândurile și imaginile necurate și umplerea ei cu ideile, cuvintele, imaginile sfinte ale lui Hristos, cu tot duhul lui Hristos și al Maicii Domnului. Vor trebui căutați cei mai tineri ce erau cu Mircea Vulcănescu în cei doi-trei ani din urmă ai vieții lui spre a afla dacă nu au păstrat ceva din gândurile lui ultime. Acestea vor trebui adunate si adăugate la cele ce se cunosc ca să se poată alcătui chipul adevărat al omului ales și filosofului Mircea Vulcănescu.

(Pr. Nicolae Grebenea - Amintiri din întuneric)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 maria » 28-10-2011 12:03

nu pot să cred cât de frumos este acest om,ca un înger coborât din cer,câţi din noi am mai face asta,cât de impresionant .de curând am avut ocazia să mă familiarizez cu povestirile lui Marcel Petrişor,stau şi-l ascult şi nu-mi vine să cred,ştiu că este adevărat dar am ajuns să daă crezare cuiva care spunea că omul e mai rău decât dracul.ce crud sună!cât au putut suferi oamenii ăştia ,după ce am auzit în repetate rânduri de 'minunile' satanice ale lui Ghe Enoiu sau Crăciun,nu mai spun de Ţurcanu,aseară de pildă am căutat curioasă poza lui Enoiu ,nu pot să cred că a existat aşa ceva,nu ştiu cum să-i spun şi cred că nici nu trebuie să-i spun.
e ceva care te sfâşie,ceva care-şi pune amprenta decisiv ,odată ce afli de ei şi grozăviile de acolo parcă nu mai eşti acelaşi,e atâta durere!
Doamne iartă-i sau nici nu ştiu cum să spun ,creştineşte nu ştiu ,pe acei torţionari şi Domnul meu Sfânt îmbrăţişează-i dulce pe cei torturaţi!

maria

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 29-10-2011 10:26

Maria, nu putem decat sa ne bucuram ca esti atat de interesata de aceste subiecte.
Cat despre om el nu poate fi mai rau ca dracul...ci la fel de rau, dat fiind ca dracul e rautatea absoluta, rupta definitiv de Dumnezeu. Pe cand omul, oricat de rau ar fi, mai are o sansa, atata timp cat este in viata... sansa pocaintei.
Judecand de departe, prioana aceasta, ca si toate celelalte, a aratat cat de rau poate ajunge omul fara Dumnezeu si cat de bun si dulce poate fi omul cu Dumnezeu. Intr-un mod simplist, diferenta dintre unii si altii a facut-o vointa fiecaruia si harul lui Dumnezeu.
Primii cu vointa impotriva lui Dumnezeu si lipsiti de har iar ultimii cu vointa pentru Dumnezeu si purtatori de Duh Sfant.
Din experienta iti spun, atunci cand te simti tulburata de grozaviile pe care le-au facut tortionarii si prigonitorii, sileste-te sa te rogi pentru ei, cat de putin, altfel iti pierzi pacea si te umpli de repulsie. Sa luam exemplul marturisitorilo r.

Administrator

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#3 sorin » 17-12-2011 10:16

D/zeu ii iubeste pe cei puternici sufleteste si sunt sigur ca MIRCEA VULCANESCU e acolo unde trebuie unde este bine si frumos si nu este chin.Intrebare de ce oare intara asta romania au existat mai multe lepre decat oameni cu caracte

sorin

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#4 Administrator » 19-12-2011 01:31

Doamne ajută, Sorin!
Păi întrebarea este formulată în mod subiectiv. De unde să știm noi că în țara asta au fost mai multe lepre decât oameni cu caracter? Nu există o statistică oficială în acest sens :)
Doar reflexul de a observa mult mai ușor răutatea din oameni decât binele, ne determină să credem asta. Ce-i drept, întotdeauna oamenii răi au atras atenția mai mult decât oamenii buni din câteva motive simple:
Omul bun nu stârnește repulsie, nu scandalizează, nu face gălăgie, este smerit și se ferește de reclamă. Dar omul rău atrage atenția și când nu vrea, darămite când vrea. De asta și noi ne lăsăm antrenați de gălăgia oamenilor fără Dumnezeu în loc să fim mai atenți la oamenii buni de luat drept model.
Așa că dragă Sorin, eu te invit să nu disperi și să ne dăm toată silința ca să îngroșăm rândul oamenilor buni ca să fie măcar cu 2, mai puțini oameni răi :)
Pentru început îl putem lua model pe fericitul martir Mircea Vulcănescu.
Domnul să te aibe în pază!

Administrator

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori