Meniu biografic

vezi galerie foto (1 foto)
Pr. Nectarie (Nicolae) Ciolacu
  • 15 August 1902
  • Răchitoasa,
  • plugar
  • 19 ani
  • Bacău, Galați, Ploiești, Vaslui, Brașov, Alba Iulia, Văcărești, Tulcea, Constanța, Jilava, Gherla, Aiud
  • 31 August 2000
  • Mănăstirea Sâmbăta de Sus
    • Haiducii Dobrogei (rezistența armată anticomunistă din Munții Babadagului, Dobrogea)

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Sima Dimcica şi Puiu Atanasiu nu şi-au revenit din anchilozarea în care au căzut. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu Puiu Atanasiu, dar ştiu că pentru Sima Dimcica au venit soţia şi fiică-sa la Aiud şi l-au dus acasă în comuna Sinoe. Trenul mergea spre Bucureşti şi de acolo fiecare o lua în altă direcţie, către casa şi familia lui. Pe 3 august am luat trenul spre Tulcea şi la gara Mihai Viteazul am coborât. De la gară până în comuna Sinoe aveam patru kilometri.

Cumnatul meu Dumitru Grasu auzise de la lume că ultimii deţinuţi de la Aiud sunt eliberaţi şi vin acasă. El venise cu noaptea în cap la gară şi mă aştepta cu motocicleta. Cumnatul meu, pentru că se grăbea să meargă la lucru, m-a dus numai o parte din drum, iar eu m-am îndreptat spre casa mea. Era tocmai în acea vreme când ziua se întâlneşte cu noaptea şi, intrând în casă, mă uitam şi o căutam pe nevasta mea. Am văzut o bătrânică şi am crezut că e vreo vecină la soţia mea ca să se împrumute cu ceva, aşa cum se obişnuieşte la ţară. Nici prin gând nu-mi trecea că bătrânica aceea este soţia mea. Păi ce, soţia mea era tânără, dreaptă, energică, sănătoasă, pe când femeia aceasta, pe lângă că e bătrână, mai e şi adusă de spate. Soţia mea trebuie să fie într-una din camerele casei.

Cu toate că nu o cunoşteam pe acea bătrânică, cu bunul simţ care există în orice om i-am dat bună dimineaţa. Bătrânica aceea mi-a dat şi ea bună dimineaţa şi nu mică mi-a fost mirarea când am recunoscut aceea vocea soţiei mele. Atunci i-am zis: Măi Piho, tu eşti?

- Da, eu sunt.

S-a repezit la mine şi m-a cuprins cu braţele şi plângea într-una în hohote. I-am zis: De ce plângi, dragă? Uite, am venit şi eu acasă, sunt sănătos şi vom lucra împreună, de acuma încolo se vor îndrepta toate neajunsurile.

Pentru moment nu mi-am dat seama că lipsa mea de acasă, de aproape douăzeci de ani de închisoare şi teroarea comunistă, precum şi munca la marea disperare pentru existenţa familiei, au îmbătrânit-o. Dar eu o vedeam pe ea îmbătrânită pentru că nu puteam să mă văd, dar sunt sigur că şi eu îmbătrânisem destul de mult. Pentru familia mea, mort eram şi acuma iată-mă în mijlocul familiei mele.

Băiatul meu Iancu era veterinar la oieria Palas din Constanţa. A fost anunţat şi a venit. Fiica mea, Maria, când m-au arestat avea opt ani, acum era măritată. A auzit de venirea mea şi a venit cu soţul, cu socrul, cu soacra şi cu un copilaş în braţe. Când să intre pe uşă, am şi recunoscut-o. Semăna leit cu sora mea, Angelica, moartă în 1942 când eram deţinut la închisoarea din Galaţi. Şi-a lăsat copilul jos şi s-a repezit la mine, m-a cuprins cu braţele după gât şi plângea în hohote. I-am zis şi ei:

De ce plângi, fiica mea? în loc să ne bucurăm şi să ne veselim, noi ne bocim. Cele rele să se spele, să uităm de ele, ducă-se pe pustii.

A venit sora lui tata, mătuşa Sultana. A venit sora mea Chiraţa, cu soţul Costea Brândea. Când m-am văzut în mijlocul familiei mele, între copii şi soţie, între soră şi nepoţi, cu rudele mele dragi, nu pot să descriu cât de mare era bucuria mea. Îmi tremura inima în mine de bucurie. Câţi ani de închisoare şi de haiducie am făcut prin pădurile Babadagului, eu am crezut întotdeauna în destin. Toate sunt de la Dumnezeu şi nimic nu se întâmplă fără ştirea Lui.

Soţia mea, în decursul atâtor ani câţi am lipsit din mijlocul familiei, şi-a ţinut casa şi a crescut copiii, muncind din greu la colectiv. Pleca cu sapa în spate, cu apă, cu mâncare, mergea mai mult pe jos până la câmp unde avea pământul de lucrat. Seara, după o muncă istovitoare, umbla prin mirişti să strângă paie, ori coceni pentru foc, să ocrotească copiii de frig şi de ger, pentru când va veni iarna. Acestea erau singurul combustibil pe care putea să şi-l procure, fiindcă pădurile erau prea departe de comună ca să-şi poată aduce crăci uscate de acolo. Dar vreau să adaug aici că nu numai soţia mea s-a chinuit în felul acesta, ci şi toate soţiile a peste o mie de dobrogeni arestaţi. Aceştia erau dintre cei mai buni gospodari şi buni români, iar femeile lor s-au chinuit şi şi-au ţinut gospodăria şi crescut copiii cu mare greutate. Peste o sută de inşi au fost asasinaţi de bestiile roşii, iar soţii Dodica au fost ucişi amândoi şi au rămas şapte copii orfani, fără nici un părinte, să-i crească. Şi au mai fost şi alte cazuri când amândoi soţii au fost asasinaţi, lăsând în urma lor copii mărunţi, fără părinţi, rămaşi în grija lui Dumnezeu, poate neamuri, ori vecini care s-au miluit de ei. Acestea erau numai o parte din binefacerile comunismului pentru ţara şi lumea noastră românească.

(Nicolae Ciolacu - Haiducii Dobrogei)

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii