vezi galerie foto (4 foto)
Nichifor Crainic
  • 22 Decembrie 1889
  • Bulbucata, Giurgiu
  • poet, profesor, ziarist
  • 15 ani
  • Jilava, Văcăreşti, Aiud
  • 20 August 1972

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Este cel mai mare poet român creştin şi unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai lumii. A fost Profesor universitar, academician şi ziarist. Opera sa poetică este completată de opera eseistică şi mistică. Prelegerile sale universitare îi înălţau pe auditori la ceruri.

Nichifor Crainic este reprezentantul tradiţionalismului şi orientării spre Bizanţ. Filiaţia bizantină ca trăsătură spirituală a neamului românesc este structurală şi nimeni nu o poate contesta.

Nici orientarea spre cultura franceză, nici aplecarea spre nemţi ori ruşi nu egalează forţa cu care substanţa noastră spirituală se simte ortodox - bizantină. Acest aspect l-a susţinut Nichifor Crainic în întreaga sa operă, contribuind în plus la reabilitarea Bizanţului, atât de nedrept calomniat în Occidentul de după Revoluţia franceză. El era de altfel ortodox convins şi adversar al catolicismului.

Pentru ideile sale, Nichifor Crainic a suferit o îndelungată detenţie, în timpul căreia a compus în memorie numeroase poezii. Acestea au ajuns şi afară, unde au circulat ilegal. Nădăjduim însă că într-o zi vor vedea lumina tiparului.

În temniţă poetul se ruga adâncit în sineşi, în genunchi, ceasuri întregi. Dar totuşi acest om de o remarcabilă sensibilitate era dublat de un senzorial nestăpânit. Datorită respectului pentru opera sa şi pentru suferinţa îndurată nu vom vorbi despre slăbiciunile lui omeneşti. A făcut regretabile compromisuri de conştiinţă dar opera lui rămâne pură şi autentic ortodoxă. El a murit ca un singuratic, căci era încă ostracizat.

Uitând greşelile omului, rămânem cu imaginea poetului şi gânditorului creştin care va impresiona oricând şi oriunde va fi citit. Azi se lasă tăcere peste opera lui dar într-o zi va fi aşezat în locul de cinste al culturii.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 305-306)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 gabi » 22-07-2016 15:51

Da, Nichifor Crainic a facut si multe greseli, era anti-semit, l-a laudat pe Mussolini. Da, a gresit mult saracul.

gabi

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Dan » 22-07-2016 17:42

Da, așa este Gabi, a făcut mari greșeli. Nu știu cât de antisemit era, dar că l-a elogiat pe Mussolini cu siguranță a fost așa. Și a mai avut și alte scăderi omenești (fumantul, vorbitul vulgar), dar mărturiile de detenție și nu numai, arată că a fost totuși un om sincer cu sine însuși, că s-a străduit să se autodepășească și să se îmbunătățească sufletește, iar eu sunt convins că chiar a reușit.
Toate aceste lucruri trebuie consemnate cinstit de biografi, și cu bune și cu rele, pentru a avea ceva din învățat. Din cele rele, cum să nu le facem, iar din cele bune cum să le urmăm.

Dan

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii