vezi galerie foto (1 foto)
Pr. Nicolae Grebenea
"Am depășit ura, nu doresc răzbunare și îi iert pe toți cei ce m-au lovit în timpul guvernării comuniste sau înainte. De fapt nu îi iert acum, ci ei au fost iertați de mult. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate."
  • 25 Octombrie 1905
  • Rășinari, Sibiu
  • preot
  • 23 ani
  • Galaţi, Ploieşti, Aiud, Baia Sprie, Iași, Nistru, Jilava
  • 02 Iulie 2006
    • Amintiri din întuneric

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

23 de ani şi jumătate de închisoare politică, sub trei dictaturi

În liniştea nopţii. Ce aş fi vrut să spun şi n-am spus. Cine a fost şi ce a făcut acest om firav luminos la faţă şi neluat de nimeni în seamă. Marginalizat, umilit, uitat, batjocorit, mutat şi trimis din loc în loc, aşa parcă printr-o lucrătură diabolică, părintele Nicolae Grebenea ştia să se bucure de fiecare clipă, de fiecare firmitură de viaţă, de fiecare lucru mărunt care pentru el valora foarte mult.

Veneam acasă dinspre Iaşi marcaţi şi încărcaţi de plecarea părintelui nostru drag şi ca un făcut, aşa diavolul ne-a scos în cale doi miliţieni, tovarăşi miliţieni, parcă spre a ne aduce şi readuce aminte de calvarul părintelui Nicolae din cei două zeci şi trei de ani de puşcărie.

L-au vîndut şi l-au turnat cei pe care-i considera prieteni şi fraţi. L-au lovit şi l-au otrăvit vrînd să-l omoare, cei de la care nu se aştepta niciodată. L-au radiat securiştii. L-au alungat şi l-au mai închis înc-odată în închisoarea de după închisoare, toţi mai marii zilei.

Pe toate le-a răbdat şi le-a îndurat cu o seninătate şi o smerenie rar întîlnită. Cu o blîndeţe şi-o bunătate îngerească. Îi ierta şi i-a iertat pe toţi. Împăcat a plecat dincolo. Îi ierta, dar nu-i uita.

Aşa a apărut cartea "Amintiri din întuneric" (amintiri din temniţele comuniste, 23 de ani şi jumătate de închisoare sub trei dictaturi) o dramatică mărturisire a autorului, care şi-a petrecut o viaţă de om în detenţie, toată tinereţea, cei mai frumoşi ani sacrifi-cîndu-i pentru Hristos şi neamul românesc.

Ca martorii cei vechi. Ascult vocea părintelui Nicolae pe reportofon. O întreagă istorie îmi zic, care a fost răscumpărată. De acest om mărunţel şi delicat neluat de nimeni în seamă. Care a crezut pînă în ultima clipă în oameni şi în idealul vieţii sale. A fost un perdant ar spune unii. A fost un învingător, un om care a biruit istoria aş spune eu; care a învins inerţia, pasivitatea, indiferenţa, pesimismul. Am avut bucuria să slujim împreună. L-am auzit predicînd. Distins, elegant, elocint. Foarte bine documentat. Stil desăvîrşit.

Îşi încheia de multe ori discursurile sau predicile cu o formulă devenită de-acum celebră şi care-l definea, cunoscută de altfel de toată lumea, dar spusă într-un anumit mod: Sursum corda! (Sus să avem inimile!).

Privesc pozele făcute acum un an la aniversarea celor 100 de ani (în 25 oct. 2005). Privesc acum chipul părintelui încărcat de crinii lui Cuptor, de lacrimile tăcute ale lumînării şi de rugăciunea - cărbune cetită la strană. Încerc să opresc un pic tăvălugul istoriei: Nicolae Grebenea s-a născut în 25 oct. 1905 în Răşinari, din părinţi creştini, ţărani şi buni români. Tatăl, crescător de oi, de origine din oraşul Grebenea (Macedonia) pe numele său Dan Grebenea.

A făcut şcoală ca orice copil în satul natal, avîndu-l pe protopopul Emilian Cioran, tatăl marelui Emil Cioran, profesor la disciplina Istorie. Termină clasa a VI-a primară cu nota Eminentiam, iar examenul de stat îl susţine în limba maghiară. Este student la Academia Teologică Andreiană din Sibiu, avîndu-l între alţii ca profesor pe tînărul şi entuziastul Dumitru Stăniloaie, marele teolog şi dogmatist de mai tîrziu. Îşi încheie studiile în 1930. Este profesor de Religie la Gimnaziul din Lupeni. Conduce Societatea Creştină Oastea Domnului (două şedinţe pe săptămînă). În ‘34 - ‘35 elev al Şcolii Militare de Infanterie din Ploieşti. În '38 îşi încheie stagiul militar cu gradul de sublocotenent în rezervă. Delegat al Mitropoliei Sibiului să organizeze din 1936 pînă în 1938 parohia de la Bicazu Ardelean, jud. Ciuc. Au trecut atunci la Ortodoxie mulţi credincioşi greco - catolici şi baptişti.

În anul 1936 devine membru al Mişcării Legionare. Avea 31 ani. Înfiinţează primul cuib legionar (12 membri plus şeful cuibului) la Bicazu Ardelean. Arestat, dus în lagărul de la Vaslui, trimis pe graniţa de vest la Sălaj; îşi definitivează studiile teologice la Cernăuţi, unde îi are profesori pe I.D. Ştefănescu şi Romulus Cîndea. Secretar al organizaţiei legionare Bacău; primar la Slănic Moldova; în 15 sept. 1940 se naşte Mariana, singurul copil (din căsătoria cu Silvia Davidescu).

Arestat în 12 febr. 1942, orele 11,00 pe un ger cumplit, percheziţionat, dus la Bucureşti, la Ministerul de Interne. La Aiud petrece 18 ani în cele mai oribile chinuri. Întîlneşte acolo 800 de deţinuţi legionari elevi şi studenţi cu care stabileşte o caldă relaţie de camaraderie. De la Aiud este adus la Penitenciarul Ploieşti, de la Ploieşti din nou la Aiud; anii ‘49 - ‘50, ani grei de înfometări şi ucideri programate. Este mutat la muncă în minele de plumb de la Baia Sprie, unde se întîlneşte cu părintele Iustin Pîrvu şi unde cîntă "Hristos a înviat" în pîntecul pămîntului, împreună cu ceilalţi deţinuţi de Sfintele Paşti. Adus în Iaşi (Copou) pentru rejudecarea procesului. Reîntors la Aiud, izolat, petrece 45 de zile în Zarcă şi apoi încă 70 de zile tot în izolare, încarcerat singur. Îl cunoaşte pe părintele Gh. Calciu - Dumitreasa, cu care petrece 3 săptămîni în închisoarea de la Aiud. Tot la Aiud îl cunoaşte pe pr. Constantin Crişan din Bacău, pe Radu Gyr, pe Nichifor Crainic, pe Constantin Gane pe Ilie Rădulescu, pr. Şerban, pr. Nicolae Pîslaru, avocatul Petre Pandrea.
În 28 iulie 1964 "graţiat calificativ" din închisoare "Uşor ca un fulg şi zburam spre viitor" zice părintele Nicolae în cartea sa. Hirotonisit preot în parohia Spini, filia Şona, Tîrnava Mică, la 8 km de Blaj, fostă parohie greco - catolică, la data de 1 oct. 1964; în anul 1970 vine la Piatra Neamţ; este numit preot la Vlădiceni (filia Dîrloaia) o parohie cu oameni nevoiaşi (280 de familii), percheziţionat, supravegheat de Securitate, anchetat. În 1976 şapte securişti îl percheziţionează şi anchetează (doi, fiind din P. Neamţ).

În ‘77 este "prelucrat" la Protopopiatul Piatra Neamţ, de Protopopul Pricop. Şeful Securităţii de atunci, Mihalcea, este cu ochii pe el. În '78 se cunoaşte cu părintele Constantin Ţuţuianu. Se mută la Iaşi, unde-l cunoaşte pe avocatul - poet Tudor Popescu. Este otrăvit de către cîntăreţul său. Iradiat de Securitate în 24 ianuarie.
Părintele Nicolae Grebenea a înfruntat vînturile şi genunile istoriei de-adevăratelea. Îmi povestea cu emoţie devotatul său ucenic şi discipol Daniel Stelescu cum că în perioada cît a slujit la Traian, venea pe jos de la gară, vreo 3 km. Îngheţat de frig, dar vesel, bucurîndu-se de mănuşile împletite şi dăruite cu drag de credincioşii care-l iubeau. Era un om al milosteniei şi al bucuriei. Nu ţinea nimic pentru el. Pe mulţi i-a tratat naturist. Cu ceaiuri, cu plante, cu siropuri din plante, cu cataplasme sau fierturi, cu diete şi regimuri alimentare binefăcătoare.

Îl văd pe părintele Nicolae Grebenea ieşit din iadul de la Aiud cu 607 lei în buzunar, tuns, tras la faţă, ca un personaj din filmele lui Tarkovski, îmbrăcat din cap pînă-n picioare de fratele său, primit cu lacrimi de verişoarele sale, şi acum iată dus de cei doisprezece preoţi şi de grupul de prieteni spre locul de veşnicie, sub soarele alb al lui iulie. Stai şi refaci mental traseul temporal şi spaţial al acestui om şi zici: a trăit mult sau a trăit puţin. A trăit atît cît Dumnezeu a rînduit, spunea memorabil în cuvîntul său părintele Const. Ţuţuianu. Eu eram cu numele de cod Tăunul, el era cu numele de cod Drumeş. Stabileam că dacă ne întreabă dintre Securişti ce am vorbit şi de ce ne-am întîlnit să le spunem c-am avut discuţii teologice. Spunea în cuvîntul său la înmormîntare (marţi 4 iul. 2006) vicarul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Varlaam Merticaru: "fericitul întru adormire Antonie Plămădeală spunea despre mitropolitul Nicolae Popovici la înmormîntarea acestuia că este obrazul curat al Bisericii; la fel spun şi eu astăzi, părintele Nicolae Grebenea este obrazul curat al Bisericii". L-am cunoscut pe părintele Nicolae în anul 1999 la Inspectoratul pentru Cultură Neamţ. Om la 94 de ani, adus de spate, cu o căciulă înfundată pe cap (era iarnă). Am avut bucuria să mă număr între cei care au recenzat şi au lansat cartea "Amintiri din întuneric" la Biblioteca judeţeană Neamţ, sub inimoasa iniţiativă a lui Constantin Bostan, directorul ei. Am slujit cu părintele Nicolae şi l-am auzit vorbind.

Astăzi îşi ia rămas bun de la iubita sa fiică, doamna farmacist Mariana Mazilu, de la iubitul său ginere, prof. univ. dr. Ioan Mazilu, de la iubita sa nepoţică cărora le spune: "Dragii tatii, sosit-a timpul plecării. Vă rog să mă iertaţi şi să vă rugaţi pentru mine. Vă mulţumesc pentru tot şi vă iubesc." Îşi ia rămas bun de la prieteni şi colegi, de la duhovnici şi camarazii de suferinţă, de la Răşinariul natal, de la iubiţii credincioşi păstoriţi cu iubire şi jertfă cărora le spune: "fraţilor, părinţilor, iubiţii mei: am suferit şi ne-am bucurat împreună; am mîncat pîinea amară a puşcăriei împreună; sosit-a ceasul despărţirii; vă mulţumesc pentru toate cîte aţi făcut pentru mine şi vă rog să mă iertaţi. Vă îmbrăţişez cu iubire, şi să mă aveţi în ale voastre rugăciuni, rogu-vă! Acum mă duc să mă hodinesc un pic". Atunci cînd l-am întrebat în toamna lui 2005, împreună cu Norocel şi Daniel iubiţii şi devotaţii săi ucenici ce-şi mai doreşte de la viaţă, părintele Nicolae ne mărturisea: "Dragul meu. Vreau să mor. Nu mai pot. E greu, e foarte greu”.

Privesc chipul în noapte şi aud vocea inconfundabilă a părintelui Nicolae ca şi vocea marelui Petre Ţuţea: la judecata viitoare fi-vom cîntăriţi cu o singură măsură; măsura iubirii de Dumnezeu şi de neam.

Am sentimentul şi acum ca şi atunci cînd am aflat vestea morţii sale, că încă un stîlp al neamului şi al credinţei româneşti este retezat. Dar el nu moare. Din viaţa şi faptele sale răsări-vor alţi stejari în Cîmpia Libertăţii neamului românesc, aşa cum magnific ne învăţa: "Sursum corda!" (Sus să avem inimile!).

Sîntem încredinţaţi că pentru patimile şi suferinţele sale, pentru crucea purtată cu atîta devoţiune şi demnitate Mirele şi Mielul Hristos îl va primi să slujească liturghia îngerilor.
Binecuvîntată să-i fie amintirea şi pomenirea.

(Pr. Dorin Ploscaru - Ziarul Ceahlăul)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Cristi » 01-10-2012 10:06

"Îmi povestea cu emoţie devotatul său ucenic şi discipol Daniel Stelescu cum că în perioada cît a slujit la Traian, venea pe jos de la gară, vreo 3 km. Îngheţat de frig, dar vesel, bucurîndu-se de mănuşile împletite şi dăruite cu drag de credincioşii care-l iubeau."
Părintele Grebenea, pe care am avut plăcerea și norocul să-l cunosc personal pe la vârsta de 7-8 ani, a făcut misiune (1986-1999) în parohia Zănești 2 care cuprindea Bisericile din Zănești și Traian, paroh fiind Preotul Ion Melinte. A fost o legătură între doi disidenți (Preotul Melinte a avut la rândul său probleme cu Securitatea în urma construirii a două locașuri de cult fără autorizație, într-o perioadă în care acestea erau dărâmate - biserica din Zănești între 1985-1987 și cea din Traian 1988).
Slujbele erau făcute prin rotație, Părintele Grebenea având o duminică la Zănești și una la Traian. De obicei venea de sâmbăta și petrecea noaptea în casa Preotului Melinte, acesta ducându-l dimineața până la Biserica unde trebuia să slujească. În zilele când zăpada era prea mare și nu se putea urca cu mașina în Satul Traian, acesta pornea pe jos din marginea satului până la Biserică.

Cristi

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 01-10-2012 14:49

Mulțumim de completări Cristi! Dacă mai sunt și alte aspecte cu importanță de consemnat, te rugăm să nu eziți.
Doamne ajută!

Administrator

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii